Învăţământ - Cultură
Dan Cherecheş – omul înnobilat prin activitatea de dascăl
Profil
Anul şi locul naşterii: 1967, Geoagiu – jud. Hunedoara
Profesia: prima specializare – inginer tehnologia sudării; a doua specializare – analist programator
Studii: Universitatea Tehnică Timişoara (1987-1992), Universitatea Tehnică din Sibiu (1999-2001), Master educaţional (2007-2009), Master în protecţia mediului (2011-2013), Cursuri de formare în domeniul informaticii, asigurarea calităţii, management şi control (2012 şi 2014)
Activitate profesională: 1992 – 1995 – profesor pe discipline de specialitate tehnică (desen tehnic, organe de maşini) la Liceul „Ion D. Lăzărescu” din Cugir; 1995 – 1998 – director adjunct al Liceului „Ion D. Lăzărescu” din Cugir, în această calitate coordonând şi implementând la Cugir Proiectul PHARE VET 9405, primul şi singurul proiect de acest gen din învăţământ (în acea perioadă); 1998 – 2005 – profesor, şef de catedră la Liceul „Ion D. Lăzărescu” din Cugir; 2002 – 2007 – membru evaluator extern al C.N.A.I.P. – organismul anterior Agenţiei Române pentru Evaluarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (unul dintre cei 21 de membri din toată ţara ai acestui organism în 2002, actualmente există peste 500 astfel de membri), 2005 – 2014 – inspector şcolar în cadrul I.S.J. Alba, iniţial pe discipline tehnice, ulterior pe alternative educaţionale şi învăţământ particular, 2007 – 2014 – membru al Corpului de Control al Ministrului Educaţiei (a făcut parte din prima generaţie de membri ai acestui organism, în prezent existând în jur de 150 asemenea membri), în această calitate evaluând judeţele Hunedoara, Gorj, Timiş şi Arad.
Starea civilă: căsătorit, 1 fiu de 21 de ani, student la Universitatea de Vest din TimişoaraO vorbă de duh spune că „omul sfinţeşte locul”. Aceasta este sintagma ce-l caracterizează întru totul pe omul, dascălul şi inspectorul şcolar Dan Cherecheş, întrucât intră în categoria celor rari pentru care omenia este literă de lege şi dorinţa de a face bine nu cunoaşte răgaz. Mărturie putem depune toţi cei care avem privilegiul de a-l cunoaşte şi colabora cu dumnealui.
– Domnule profesor, ce v-a determinat să alegeţi cariera didactică?
– În anul 1992, când am absolvit facultatea, Uzina Mecanică din Cugir nu mai făcea angajări. Mi s-a oferit şansa să intru în învăţământ, având dorinţa să mă afirm şi să formez specialişti în meseriile lor, cât şi oameni, priviţi ca exemple de viaţă.
– Cum vedeţi sistemul educaţional românesc, comparând anii ’90 cu perioada prezentă?
– Actualmente, spre deosebire de momentul în care mi-am început cariera didactică, sistemul de învăţământ este mult mai informatizat, accesul elevului şi al cadrului didactic la informaţie este unul foarte rapid. Personal, sunt un adept declarat al manierei de a asimila cunoştinţe prin intermediul calculatorului şi al internetului. Am fost printre primii utilizatori ai internetului din Cugir în perioada anilor 1999-2000, încurajându-i şi susţinându-i constant pe elevi să se apropie de lumea informaţiei pe această cale, oferindu-le posibilitatea să aibă acces la internet de pe computerul personal. Aceştia, prin concursul meu, se documentau, culegeau informaţii utile din diverse arii ştiinţifice, căutau muzică sau alte informaţii de interes pentru ei în momentul respectiv.
– Care credeţi că este rolul profesorului în societate?
– Să formeze oameni, să le explice diferenţa dintre bine şi rău. Mi-am dorit întotdeauna să fiu dascăl, nu doar profesor. În acest fel am avut posibilitatea să mă ocup constant nu numai de mintea copiilor, ci şi de sufletul lor, de modelarea caracterului fiecăruia în parte. M-am străduit mereu să ajut elevii, să îi înţeleg şi să le rezolv dilemele. Un dascăl adevărat joacă în acelaşi timp şi rolul de părinte sau bunic al copilului. Este esenţial să ştii să motivezi un elev atunci când, din varii motive, şcoala nu mai este atractivă pentru el, nu-l mai pasionează studiul, este tentat să nu mai frecventeze cursurile.
– Care este proiectul educaţional de care v-aţi legat sufleteşte cel mai mult?
– Am lucrat între anii 2009 – 2013, din postura de coordonator, la 3 proiecte POS-DRU. Unul dintre aceste proiecte s-a derulat între 2010 şi 2012, purtând denumirea: „Strategii de practică. Elevi mai bine pregătiţi pe piaţa muncii”. Principalii beneficiari ai acestui proiect au fost elevii, acestora oferindu-li-se oportunitatea de a face practică la diverşi agenţi economici. Li s-au dat echipamente de protecţie gratis, caiete de practică specifice locului de muncă şi au beneficiat de tutoriat din partea agentului economic. Fiecare elev a primit o sumă de 100 de euro, ca subvenţie, iar câte unul din zece elevi a beneficiat de un premiu de 1800 lei. Proiectul a fost unul cu caracter multiregional, judeţul Alba fiind beneficiar, iar ca parteneri de derulare am avut judeţele Gorj, Timiş şi Sălaj. Pe parcursul derulării proiectului am avut prijejul să discut cu fiecare elev în particular, să-l îndrum oferindu-i sfaturi utile, am păstrat legătura cu fiecare agent economic şi tutore. Şcolile din judeţul Alba atrase în proiect au fost: Liceul „Ion D. Lăzărescu” din Cugir, Colegiul „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, Liceul „Timotei Cipariu” din Blaj şi Colegiul Tehnic din Aiud.
– Puteţi enumera satisfacţiile cele mai mari, cât şi dezamăgirile pe care vi le-a oferit cariera didactică?
– O satisfacţie este chiar simplul fapt că la sfârşitul unui an şcolar toţi copiii pe care i-am avut în grijă au promovat clasa ori au luat bacalaureatul. M-am luptat ca elevii să nu fie exmatriculaţi, atunci când unii dintre ei aveau anumite probleme comportamentale mai delicate. Indiscutabil, cea mai mare realizare personală şi profesională este fiul meu, care a intrat al doilea la liceu, a terminat Colegiul „David Prodan” din Cugir ca şef de promoţie, la facultate a fost admis ca olimpic la informatică cu media 10, iar acum este un important lider al studenţilor din România. De asemenea, mă mândresc cu elevi pe care i-am învăţat să sudeze şi acum lucrează în ţări ca Spania, Olanda sau Danemarca. Dezamăgirea mea cea mai mare e să văd că în societatea actuală deciziile nu se iau obiectiv, pe criterii de competenţe şi meritocraţie, ci doar pe criterii politice şi personale. Totdeauna, din orice post am activat, m-am luptat să schimb acest lucru.
– Ce vă caracterizează ca om?
– Sunt o persoană care vorbesc franc, le spun totul oamenilor în faţă. Nu îmi place vorba lungă, nici şedinţele de lucru prelungite peste măsură. Sunt meticulos, vin întotdeauna cu lecţia învăţată, cu ideile principale bine stăpânite, astfel încât să pot transmite în mod eficient cunoştinţele elevilor sau planul de lucru colegilor cu care sunt angrenat în parteneriate educaţionale. Ca inspector, în timpul perioadelor de examene (evaluare naţională, bacalaureat), primesc zeci de telefoane pe zi, răspund la toate, iar dacă sunt deja implicat într-o convorbire sun înapoi apelantul şi îi transmit datele statistice ori alte informaţii solicitate. Îmi place să rezolv problemele oamenilor, sunt implicat cu mintea şi inima în tot ceea ce mi se solicită să întreprind din punct de vedere profesional. Nu agreez lipsa de respect faţă de lege, mă caracterizează spiritul civic. Obişnuiesc să le atrag atenţia semenilor mei când observ că există în jurul meu „deraieri” de la conduita impusă prin norme juridice. Din păcate, la acest capitol cred că suntem o societate caracterizată de indiferenţă.
– Credeţi că generaţia actuală de elevi îşi alege bine modelele de urmat în viaţă?
– În general copiii buni şi îndrumaţi corect de către dascăli păşesc pe calea bună a vieţii. Se impune ca dascălul să-şi ia în serios rolul social pe parcursul tuturor celor 24 de ore ale unei zile, nu doar în intervalul orarului de la şcoală. Aici este similitudine cu misiunea preotului, care nu e preot doar în biserică şi în timpul slujbei, ci şi în afara ei. Dacă dascălul adoptă această atitudine faţă de profesia lui şi copiii au un fond genetic bun, atunci nu au cum să opteze pentru antimodele sociale sau profesionale.
– Ce pasiuni aveţi în viaţa de zi cu zi?
– Îmi place grădinăritul, să lucrez în aer liber pământul, să observ cum acesta dă roade. Mă mai pasionează fotbalul, tenisul, plimbările, cititul. Am un cult pentru operele literare de bună calitate. În timpul liber îngrijesc florile, pe perioada când eram doar la catedră aveam în sala de clasă peste 120 de ghivece de flori, nu era zi lăsată de la Dumnezeu să nu am cel puţin o floare înflorită în sala de clasă, fie vară, fie iarnă. Mai nou lecturez multă legislaţie pentru a fi la curent cu schimbările juridice, dar şi lucrări de specialitate tehnică.
– Ce vă încarcă pozitiv şi ce vă demoralizează?
– Mă binedispune lucrul bine făcut, finalul unei activităţi în care am satisfacţia reuşitei. Nu cred că există lucruri care nu se pot face. Întotdeauna caut răspunsuri la provocări profesionale, găsesc soluţii pe care le pun în practică şi concretizez proiecte. Nu mă demoralizează nimic.
– Mulţumesc pentru amabilitatea cu care aţi înţeles să dialogăm.
Învăţământ - Cultură
„Bucuriile Toamnei” – Proiect educațional al Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir
Cu mare bucurie, în fiecare an, toamna este sărbătorită de elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir în cadrul proiectului educațional „BUCURIILE TOAMNEI”.
Proiectul educațional amintit, desfășurat în perioada 4-8 noiembrie 2024, este o inițiativă minunată care își propune să inspire elevii să descopere frumusețea și schimbările aduse de acest anotimp.
„Demersul are un impact semnificativ asupra copiilor, deoarece le permite să exploreze diversitatea naturii în această perioadă a anului și să aprecieze frumusețea schimbărilor sezoniere. Se știe că toamna este un anotimp care aduce cu sine o paletă largă de culori și arome, dar și o atmosferă de liniște și introspecție. Acest proiect i-a ajutat pe elevi să se reconecteze cu natura, să admire schimbările din peisaj și să înțeleagă importanța protejării mediului înconjurător. De la culorile frunzelor până la bogăția recoltei, toamna ne învață despre ritmul naturii și despre echilibrul din viață”, ne-a relatat Consilierul educativ, prof. Szilagyi-Tomoiu Mihaela.
Potrivit dnei pofesor, proiectul a cuprins activități creative, pe teme de toamnă, crearea de picturi sau desene inspirate de peisajele mirifice sau realizarea de colaje din elemente naturale, precum frunze, conuri de brad sau dovleci. De asemenea, a oferit o oportunitate excelentă pentru elevi să lucreze în echipă, să schimbe idei și să învețe să colaboreze pentru un scop comun.
Se știe că toamna este și un simbol al tranziției, al schimbării și al pregătirii pentru un nou început.
„Acest proiect i-a îndemnat să reflecteze asupra propriei vieți și a etapelor prin care trec. Elevii au fost încurajați să-și exprime gândurile și sentimentele prin scrierea creativă sau prin realizarea unor picturi, colaje, desene, lucrări artistico-plastice. Acțiunea a oferit astfel o oportunitate de a învăța, de a crea, de a reflecta și, nu în ultimul rând, de a celebra un anotimp plin de învățare. Cu o motivație bazată pe recunoașterea valorilor schimbării, creativității și comunicării, acest proiect a adus beneficii emoționale și educaționale semnificative tuturor elevilor implicați. Activitățile proiectului s-au încheiat cu o expoziție organizată pe holurile școlii. Expoziția și-a propus să încurajeze vizitatorii să se reconecteze cu natura și să celebreze momentele simple și pline de frumusețe ale toamnei. Această expoziție a constituit o oportunitate minunată pentru părinți, bunici, copii și iubitori de artă să exploreze în detaliu tot ceea ce face toamna un anotimp atât de special”, a mai declarat doamna prof. Szilagyi-Tomoiu.
Toate aceste activități au făcut ca Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir să îmbrace straiele aurii ale toamnei prin lucrările realizate cu multă îndemânare, bucurie și entuziasm de elevii îndrumați de cadrele didactice coordonatoare: Țîrlea Anca Stela – director, Teban Laura dir. adj., profesori: Szilagyi-Tomoiu Mihaela, Tecșa Anda, Borza Monalisa, Enescu Luminița, Presecan Sabina, Matei Mihaela, Sîmpetru Cristina, Țigău Anamaria, Bogdan Mihaela, Bran Camelia, Conț Mădălina, Mortura Adriana, Șoit Mircea, Cebotari Luminița, Igna Daniela, Vereș Mihaela, Sgubea Luminița, Todea Daniela, Cioara Valentin, Mărginean Claudiu.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
„Festivalul Toamnei”, la Grădinița „Prichindel” Cugir. Valorificarea potențialului creativ al copiilor și strângere de fonduri în scop caritabil
Nu este pentru nimeni o noutate că toamna este anotimpul belşugului, al bogăţiei, atât în recoltă cât şi în culori. În fiecare an ni se dezvăluie acelaşi anotimp, dar cu altă haină. Câteodată blândă, cu soare dogoritor şi cu parfum de fructe, alteori mai aspră, cu miros de brumă şi vânt tăios sau cu ploi reci, melancolice, dar întotdeauna colorată, cum nici nu ţi-ai fi imaginat că se poate.
„De ce să nu ne bucurăm de ceea ce ne oferă toamna şi să nu punem în valoare, parfumul şi culoarea ei? Se știe că o direcție importantă în modernizarea învățământului preșcolar este deschiderea spre societate, viitor, spre viața reală. Desfășurând astfel de activități, preșcolarii din cele șapte grupe de la Grădinița cu Program Prelungit „PRICHINDEL” Cugir, au ocazia să înțeleagă că există copii care nu au familii iar ei le pot aduce un strop de fericire”, ne-a mărturisit coordonator prof. educație timpurie, Delia Suciu.
Potrivit doamnei profesor coordonator, „Festivalul Toamnei”- ediția a II-a, desfășurat în perioada 7-8 noiembrie 2024, la Grădinița „Prichindel” Cugir, a luat naștere din dorința ca, pe lângă cunoștințele transmise copiilor în această perioadă despre acest anotimp, preșcolarii să trăiască și experiențe care să le rămână drept amintiri de suflet.
Prin realizarea acestor activități, cadrele didactice și-au propus să valorifice potenţialul creativ al copiilor preşcolari, dar și implicărea activă a părinților în educația copiilor, nu doar în mediul familial, ci și în cel educațional.
„Pe parcursul a două zile, cu toții s-au bucurat de atmosfera de poveste a festivalului și de bogăția culorilor toamnei. Astfel, au fost expuse creațiile la care au lucrat două echipe: prima, „copii-părinți” și a doua, ”copii-educatoare”. Toți au dat frâu liber imaginației pentru a crea ornamente folosind materiale din natură. În cea de-a doua zi, părinții au avut ocazia să admire expoziția de lucrări și au savurat preparatele culinare”, ne-a relatat Delia Suciu.
După cum am aflat, această ediție a festivalului, a avut ca scop strângerea de fonduri care vor fi utilizate în scop caritabil. Vizitatorii expoziției, părinții și copiii, au avut posibilitatea de a alege exponate, iar în schimbul lor, au contribuit benevol, cu o sumă simbolică.
Prin intermediul acestui eveniment, a fost adus un frumos omagiu anotimpului toamna si a fost evidențiat faptul că parteneriatul grădiniță-familie-comunitate are un rol esențial în actul educațional.
„Frumuseţile şi bogăţiile pe care ni le oferă natura, în acest superb anotimp, trezesc în noi impulsul creativ. Când cadrele didactice lucrează în strânsă legatură cu părinții, cei mici au parte de experiențe minunate!
Toate acestea nu s-ar fi putut desfășura fără implicarea colectivului de cadre didactice de la Grădinița „Prichindel” Cugir: Adina Trifa, Anca Vinceler, Alina Rotaru, Angela Sasu, Cornelia Uritescu, Dorela Dudaș, Elena Daniela Țigan, Emilia Budereș, Ioana Comșa, Loredana Oprea, Mihaela Urieșu, Oana Maierescu, Simona Oneț și subsemnata”, a precizat Delia Suciu.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Ziua Naţională a Comemorării Victimelor Holocaustului din România, celebrată la Cugir
În fiecare an, în contextul zilei de 9 octombrie, marcăm Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului în România. Avem astfel ocazia unui moment solemn în care sa ne amintim de victimele evreiești și rome care au fost ucise în Holocaust, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, holocaustul reprezintând unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria umanității.
Miercuri 9 octombrie 2024 cei mai mari elevi ai Liceului Tehnologic „I. D . Lăzărescu” din Cugir, elevii clasei a XII-a „privind în trecut“ în cadrul unei activități extrașcolare, coordonată de către doamna profesor Urs Gabriela, au comemorat acest trist eveniment .
Doamna profesor, a prezentat în fața elevilor greșelile imense săvârșite în acea perioadă de timp, iar elevii au avut posibilitatea de a adresa întrebări și a participa la o dezbatere trecut – prezent, fiind prima generație a liceului ce a studiat Istoria Holocaustului ca disciplină de studiu. Elevii au purtat un dialog despre beneficiile informării corecte, rolul lecțiilor de istorie și au rememorat anumite evenimente care, în viziunea lor, nu pot fi date uitării.
Ziua s-a transformat int-un moment de reflectie asupra atrocitatilor comise, dar și un angajament de a lupta împotriva antisemitismului, rasismului si oricaror forme de discriminare.
La sesiunea de lucru a participat și directorul instituției, profesor Iancu Ionuț care a vorbit despre Auschwitz, ca o „Golgotă a lumii contemporane “ relatând anumite aspect redate în literatura de specialitate, dar și impresii în urma unor vizite efectuate în această parte tristă a Europei.
Evenimentele vor continua întreaga săptămână, în cadrul orelor de istorie, doamna profesor Urs Gabriela propunându-și sensibilizarea tuturor elevilor din liceu în privința efectelor dezastruoase ale prejudecăților asupra omenirii.
„A ne aminti de aceste grozăvii reprezintă o garanție pentru viitor. Abisul la care s-a ajuns în lagărele de exterminare naziste a început cu ură, prejudecăți și antisemitism. Amintirea acestor origini ne poate ajuta să fim mereu atenți la semnele de avertizare”, a precizat doamna profesor Urs.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului