Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Politică

Dacian Herlea, viceprimarul Şibotului, spune că liberalii blochează un proiect de sprijinire a crescătorilor de animale din comună

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Dacian Herlea, viceprimarul Şibotului, spune că liberalii blochează un proiect de sprijinire a crescătorilor de animale din comună.

Dacian Herlea, viceprimarul ALDE al comunei Șibot, a denunțat vineri, 16 martie, în cadrul unei conferințe de presă, situația limită în care se află mai mulți crescători de animale din localitatea pe care o administrează. Herlea a precizat că în luna februarie a trecut de votul consilierilor locali proiectul de hotărâre pe care l-a inițiat alături de alți colegi privind închirierea prin atribuire directă a pășunilor proprietate publică a comunei Șibot, pe 10 ani, asociațiilor sau crescătorilor de animale, contra sumei de 100 de lei/ha/an pe suprafețele pe care se poate lua subvenție APIA sau 30 de lei/ha/an pe suprafețele neeligibile.

”După ce a trecut de votul consilierilor, acum avem probleme în a pune în aplicare această hotărâre. Cei patru colegi din PNL au început, prin diferite metode, să blocheze aplicarea proiectului, în condițiile în care termenul limită de depunere a cererii unice de subvenție la APIA este 15 mai. S-a ajuns ca în 9 martie aceștia să depună o contestație la Prefectura Alba. (…)

A fost stabilită o comisie, în consiliul local, pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri. I-am convocat de 3-4 ori în comisie, să analizăm documentele depuse de crescătorii de animale pentru solicitarea suprafețelor de pășune de la noi, să luăm o decizie. Niciunul nu s-a prezentat la ședințe, blochează cu intenție punerea în aplicare a hotărârii”, a explicat viceprimarul Șibotului. ”Vreau să fac referire la căpetenia lor de la Șibot, consilierul local Gheorghe Vasile Bonța, pe care nu-l înțeleg. Este un consilier cu 20 de ani vechime în CL Șibot. Dânsului poate că nu-i convine că ne străduim ca cetățenii din Șibot, crescători de animale, să obțină și subvenții pe pășune. Nimeni nu i-a subvenție pe aceste pășuni.

Acum îl acuză pe un coleg de incompatibilitate. Dacă tot s-a ajuns la acest capitol, i-aș reaminti conducerii PNL că tocmai ce s-a încheiat o situație de incompatibilitate, pe care au susținut-o. Acest domn Bonța, este la rândul său, în incompatibilitate de 5-6 ani de zile. Acum s-a speriat și încearcă să dreagă busuiocul. (…) Dânsul este consilier local la Șibot și președinte al Asociației Sportive din Balomir. Timp de 5 ani și-a votat bani în CL Șibot, i-a direcționat spre Asociația de Fotbal, bani pe care ulterior i-a scos din bancă. (…)

Cred că dânșii se opun implementării acestui proiect, deoarece nu doresc să achite taxa de pășunat pe care eu am pus-o ca prioritate. Ca primărie trebuie să ne strângem un buget. (…) Îi informez pe această cale pe cetățenii comunei Șibot că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca acest proiect să fie dus la capăt”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Flaviu Rădițoiu, președintele organizației USR Cugir: „Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta împotriva corupției și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din cabina de vot, președintele organizației din Cugir a partidului Uniunea Salvați România, Flaviu Rădițoiu, a declarat:

„Am votat cu încredere că începând de astăzi va începe schimbarea în bine a României. O schimbare care va însemna o stare de normalitate pe care o alții ne-au luat-o, în care instituțiile statului să respecte toți cetățenii țării în egală măsură, în care nu doar unii au privilegii, în timp ce majoritatea covârșitoare a românilor sunt în neajunsuri chiar dacă muncesc din greu, AM VOTAT PENTRU O ROMÂNIE A TUTUROR, NU DOAR A UNORA.

Românii trebuie respectați, iar demonstrația respectului se realizează prin fapte, nu prin vorbe, prin salarii cel puțin decente, cu măsuri luate pentru ca românii sa nu mai fie nevoiți sa plece în alte țări, cu măsuri pentru un viitor mai bun și mai sigur, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici, cu măsuri pentru un învățământ mai bun pentru copii și cu măsuri de investiții în sănătate.

Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta pentru români și împotriva corupției, pentru competență administrativă demonstrată pe plan local și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese mai vechi sau actual.

Va îndemn pe toți să mergeți la vot, pentru că de fiecare dintre noi depinde viitorul nostru pentru următorii ani. Vorbiți cu familia, cu prietenii și colegii și mergeți, vă rog, la vot!”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Adrian Teban, primarul orașului Cugir: „Am votat nu doar pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primarul orașului Cugir, Adrian Teban, a votat astăzi la ora 12.00, la una dintre secțiile special amenajate din incinta Școlii Gimnaziale Nr. 3. Acesta a venit la vot însoțit de soția sa, Laura, de fiica cea mare Theodora și de mezinul familiei, Andrei. La ieșrea de la secția de votare, primarul Cugirului, Adrian Teban a făcut următoarea declarație:

„Am votat nu doar un om pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România. Am votat pentru onestitate în viața publică, pentru siguranță și pentru prosperitate. M-aș bucura ca românii să iasă la vot în număr cât mai mare! De asemenea, aș dori că românii plecați în străinătate , să iese și să își spună punctul de vedere pentru că astăzi alegem viitorul României!”.

 

Constantin PREDESCU

 


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Dorin Scânteie, coordonator organizația AUR Cugir: „Am votat cu speranța de schimbare în suflet și îndemn oamenii sa vină în număr cât mai mare la vot”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din secția de votare, coordonatorul organizației AUR Cugir, Dorin Scânteie, ne-a oferit următoarea declarație:

„Am votat, astăzi, cu speranță în suflet. A fost impresionant să-mi aud concetățenii spunând că votează pentru schimbare, o doamnă zicând că votează pentru o schimbare mai bună… că de atâția ani trebuie să existe o schimbare. Eu îndemn pe toată lumea să vină în număr cât mai mare la vot”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir