Rămâi conectat

Politică

Dacian Herlea – candidatul ALDE la Primăria Șibot

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

herlea

Mă numesc Dacian Herlea, am 42 de ani, sunt căsătorit și am doi copii. Locuitorii comunei Șibot, de la mic la mare, mă știu, deoarece de mai bine de 7 ani locuiesc în mijlocul lor, iar în 2012 mi-au acordat încrederea lor pentru a intra în consiliul local, pe listele USL din partea PNL, și mai apoi am fost, pentru o scurtă perioadă de timp, viceprimarul lor.

De ce am fost doar o scurtă perioadă de timp viceprimar? Pentru că am intrat în administrația locală din Șibot cu gânduri sincere de a face ceva constructiv pentru confortul cetățenilor din comună – al celor care m-au votat și al celor care nu m-au votat deopotrivă. Însă în Primăria Șibot am dat peste cu totul altceva decât o administrație publică. Am constatat că acolo se făcea de fapt o administrație privată, aparatul propriu fiind pus exclusiv în slujba primarului și nu a comunității. Comunitate din care făceam parte eu, tu, vecinul tău, toți din Șibot de la care se colectează anual 1 miliard și jumătate de lei vechi (150.000 de lei noi). Un buget local care, adunat cu bugetul alocat de la Guvern, ar fi acoperit modernizarea visată a comunei. Iar dacă nici acești bani nu ajungeau pentru acoperirea investițiilor din comună, s-ar fi putut accesa fonduri europene, unele nerambursabile. Știați că majoritatea comunelor din Alba, din țară, și-au asfaltat inclusiv drumurile ce duc în câmp, la arături, cu bani europeni? Să nu mai vorbim de apă, canalizare, renovări de cămine culturale. Știți cât s-a străduit primarul Ilie Tomuș în acest domeniu al investițiilor pe fonduri europene? ZE-RO! În 2013 vă semnalam jaful de la Primăria Șibot, jaf confirmat de organele de control ale statului. A fost motivul pentru care am fost schimbat rapid din funcție de primarul Tomuș Ilie, cu sprijinul unei părți din consiliul local. Acum vă anunț din nou că atunci am avut dreptate: Primăria Șibot, prin Tomuș Ilie, a pierdut definitiv procesul cu Curtea de Conturi (nr. dosar 2194/107/2015, la Curtea de Apel Alba)! Prejudiciul constatat atunci, de aproximativ 10 miliarde lei vechi (bugetul pe 2 ani al comunei), trebuie recuperat. Dacă cei vinovați, în frunte cu primarul Tomuș Ilie, plătesc prejudiciul, cu banii recuperați ar putea fi amenajate, de exemplu, toate trotuarele din comună. Am considerat necesar, și în postura de viceprimar, și acum, în postura de candidat, ca toate cheltuielile administrației locale să fie postate pe un site al primăriei, actualizat la zi. Transparența cheltuirii banului public este un aspect esențial în comunicarea cu cetățenii plătitori de taxe și impozite! Ilegalitățile certificate de justiție nu au fost suficiente pentru o parte dintre foștii mei colegi din ”marele PNL” ca să-i stopeze candidatura, pe motive de integritate. S-a considerat că lupul care a fost votat de două ori pe listele PDL poate să mai obțină un mandat anul acesta, îmbrăcat în haina de oaie a PNL. A fost momentul crucial pentru mine atunci: împreună cu toți vechii liberali din Șibot am plecat spre A.L.D.E. Cu oamenii care m-au urmat și cei care continuă să vină spre noi, mi-am format o echipă extraordinară: 70 la sută sunt tineri. Tineri care s-au săturat ca altcineva să mai decidă în locul lor și și-au luat destinul în mâini. Dintre cei cu experiență am alături de mine pe dna Szekely Angelica, cel mai mare investitor din Șibot, care a atras peste trei milioane de euro din fonduri europene. De asemenea, toată lista de consilieri ALDE este formată din oameni cu mare experiență în administrația locală și care provin din mediul de afaceri, fiind exemple de manageri de succes. Ei știu, la fel ca mine și ca dumneavoastră, că Șibotul, în secolul 21, are nevoie totuși de canalizare, că în Sărăcsău și Băcăinți ar trebui să curgă apa la robinete, că Balomirul de Câmp are nevoie de o farmacie, că mai sunt nenumărate drumuri fără asfalt sau trotuare, că aici s-ar putea amenaja un parc industrial, o mare parcare pentru tir-urile care tranzitează A1, o mai mare piață alimentară pentru micii producători locali. Cu o asemenea poziție strategică – apropierea de autostrada A1, apropierea de calea ferată Paneuropeană, coridorul IV, și apropierea de râul Mureș, Șibot ar fi trebuit să fie acum una dintre comunele înfloritoare ale județului Alba, dezvoltându-se din taxele și impozitele colectate de la investitorii atrași în zonă. Investitori care ar fi oferit locuri de muncă, stabilizând economic zona, modificând în bine nivelul de trai al localnicilor. Eu vă zic că toate acestea mai sunt încă posibile. Însă doar cu o altă echipă la primărie. O echipă care să muncească într-adevăr în interesul plătitorilor de taxe și impozite.

Dacian Herlea


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

PSD a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, Partidul Social Democrat a obținut cele mai multe voturi în orașul Cugir, podiumul fiind completat de PNL  și AUR.

Rezultatele finale pentru orașul Cugir, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:

Senatul României:

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 26,02%

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 19,14%

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 16,62%

UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 12,32%

PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,53%

Camera Deputaților:

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 24,60%

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 18,62%

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 16,24%

UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11,88%

PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,14%


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, vicepreședinte USR Cugir: „Am votat pentru o Românie democrată, pro-europeană și pentru ca orașul Cugir să aibă un reprezentant direct în Parlamentul României”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea de la secția de votare, vicepreședintele USR Cugir, Flaviu Rădițoiu a declarat următoarele:

„Am votat pentru o Românie democrată, pro-europeană și pentru ca orașul Cugir să aibă un reprezentant direct în Parlamentul României, un om care, să cunoască problemele cugirenilor, să aibă soluții pentru ele și să își dorească dezvoltarea localității și a întregului județ.

Vocea cugirenilor trebuie să fie auzită în Parlament, iar soluția este la noi.

Am votat pentru ca românii să aibă venituri mai bune, fără taxe pe muncă, un viitor mai bun și mai sigur pentru tineri și pentru vârstnici, un viitor în care investițiile în învățământ să devină priorități și instituțiile statului să lucreze în interesul cetățenilor”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Adrian Teban, primarul orașului Cugir: „Am votat azi pentru o Românie care se dezvoltă și își continuă calea europeană”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Adrian Teban, primar al orașului Cugir, a declarat următoarele, la ieșirea din secția de votare:

„În primul rând vreau să transmit La mulți ani tuturor românilor cu prilejul Zilei Naționale!

Am votat azi pentru o Românie care se dezvoltă și care iși continuă calea europeană.

Este important ca fiecare roman sa isi faca propria analiza si sa voteze pe cei care pot sa ne reprezinte aceste valori si idealuri in Parlament.

Romania este la o rascruce si sper sa alegem oameni capabili, care au demonstrat prin faptele lor patriotismul pentru aceasta țară”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir