Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Sport

Cugirenii Vasile Hârjoc și Daniel Scrob pe podiumul concursului de Maraton și Semimaraton – „Cindrelul în alergare”

cugirinfo.ro

Publicat

în

În stațiunea Păltiniș-Sibiu s-a desfășurat sâmbătă, cea de-a VIII-a ediție a concursului de Maraton și Semimaraton, intitulat „Cindrelul în alergare”, competiție ce face parte din marea întrecere națională „Turul Carpaților”.

Competiția a fost structurată pe patru categorii de vârstă: +16 – 29 ani; + 30- -39 ani; +40 – 49 ani și +50 ani. La startul probei de semi-maraton s-au aliniat peste 300 concurenți, iar la proba de maraton, 150 de alergători.

Județul Alba a fost reprezentat de doi  cunoscuți atleți, ambii de la Club Sportiv Orășenesc Cugir și anume, Vasile Hârjoc (cat. + 50 ani) și Daniel Scrob (cat. 30 – 39 ani), ambii concurând la proba de semimaraton.Vasile Hârjoc, după o cursă destul de antrenantă  s-a clasat pe locul II, trcând linia de sosire cu timpul de 2:1:21, iar Daniel Scrob a ocupat treapta a III-a  a podiumului.

Concurentul Vasile Hârjoc, cunoscut pentru performanțele sale în atletism a declarata că, pentru el este o nouă victorie personală, de verificare a formei sportive, pentru concursurile viitoare pe care și-a propus să le onoreze. Potrivit atletului, acesta se pregătește pentru apropiatele confruntări de la Veneția și de la București. Îi felicitâm și noi pe cei doi sportivi și le dorim mult succes!

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)

cugirinfo.ro

Publicat

în

CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului,  s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.

După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.

Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.

Au evoluat formațiile:

CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.

Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.

Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.

Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.

„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.

Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.

Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir