Sport
Cugireanul Bogdan Petric este noul manager general al FC Brașov
Surprinzătoare, dar în același timp și onorantă, instalarea cugireanului Bogdan Petric (36 de ani) în funcția de manager general a divizionarei secunde FC Brașov, reprezintă vestea începutului de an pentru fotbalul din Alba.
Aproape de fenomenul „sportului rege” în localitatea natală încă din 2008, când s-a reinființat Metalurgistul Cugir, Bogdan Petric a făcut pasul spre fotbalul de perfoamanță, urmând să conducă un club de tradiție ce vizează să revină în prim plan. Modest, dar în aceeași măsură apreciat de cei din jur pentru modul profesionist în care a încercat să ajute, dezinteresat, Metalurgistul Cugir, oficialul cugirean are în față o adevărată provocare: bătălia din primăvară, pe termen scurt, fiind ca „stegarii”, pregătiți de Dan Alexa, să izbutească să intre în play-off-ul Ligii 2. Bogdan Petric mănâncă fotbal pe pâine, este pasionat în toct ceea ce face, mândrindu-se mereu cu faptul că nasșul său de cununie este antrenorul Lucian Itu, simbolul ultimelor decenii în fotbalul de sub Drăgana. Discuțiile pentru instalarea sa la FC Brașov s-au derulat de luni bune și, în cele din urmă, în ciuda programului încărcat în plan profesional (afaceri în domeniul farmaceutic, blog de turism), cugireanul a acceptat propunerea.
Conform anunțului de pe site-un oficial al grupării brașovene, staff-ul administrativ de la FC Braşov are în componenţă un nou membu. Bogdan Petric a fost numit în funcţia de manager general al clubului.
Bogdan Petric este parte a fenomenului sportiv de mulţi ani. A fost arbitru de fotbal la nivel județean, a crescut lângă sportivi și unii dintre cei mai buni oameni din domeniu. În fotbal, a avut mai mute functii în conducere în cadrul clubului Metalurgistul Cugir.
Din punct de vedere profesional a terminat un curs de tip MBA – General Manager Masterclass Academy. A făcut mai multe cursuri de dezvoltare la nivel managerial și a fost manager al Farmaciei Farmex.
„Este o mare bucurie, onoare și responsabilitate să mă alătur proiectului FC Brașov. Am venit 100% dedicat și motivat să dau tot ce ține de mine, astfel încât, alături de echipă, să aducem clubul la un nivel de organizare exemplar, iar rezultatele, pe toate planurile, să fie în concordanță cu greutatea și renumele siglei pe care o purtăm lângă inimă.
Sunt conștient că alături de întreaga echipă avem mult de muncă, însă sunt gata să fac sacrificiile necesare și să muncesc zi și noapte pentru a reuși să ne îndeplinim obiectivele. Îmi doresc un FC Brașov implicat în comunitatea locală, un club care să construiască, să își cinstească istoria și gloriile care au îmbrăcat acest tricou, să fie organizat, transparent și normal, un club care să scrie noi file de istorie în fotbalul românesc.
Voi rămâne la FC Brașov atât timp cât voi simți că pot aduce valoare, că prezența, experiența și profesionalismul meu vor aduce un plus și normal, atât timp cât voi fi dorit de persoanele care mi-au acordat încrederea. Așadar, indiferent că voi sta şase luni, un an sau doi ani, tot ce pot promite e că voi fi dedicat 100% obiectivelor ce trebuiesc îndeplinite. Tot ce am construit a fost pe integritate, respect, competență, empatie, plus cei mai importanți piloni ai vieții: Dumnezeu și Familie, valori pe care am clădit totul”, a transmis Bogdan Petric după semnarea contractului cu FC Braşov.
Sport
„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului, s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.
După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.
Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.
Au evoluat formațiile:
CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.
Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.
Sport
O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)
Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.
Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.
Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.
Sport
FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a
Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.
„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.
Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.
Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului