Rămâi conectat

Sport

CSO Cugir acceptată în Liga a IV-a

cugirinfo.ro

Publicat

în

ajfalbaBiroul Executiv al AJF Alba a decis ca în ediţia următoare a Ligii a IV-a să fie acceptată prezenţa a încă 3 echipe, ASC Pianu (locul al treilea în Seria a V-a), Şurianu Sebeş (înfiinţată în această vară) şi CSO Cugir (Liga a V, Seria a 3-a, locul 5 în sezonul precedent), acest lucru urmând a fi supus votului membrilor afiliaţi, în Adunarea Generală a AJF Alba de sâmbătă, 2 august (ora 11.00, la Universitatea “1 Decembrie 1918″).

S-a luat această hotărâre pentru ca al 4-lea eşalon, stagiunea 2014-2015 să aibă la start un număr de 16 echipe, după ce în sezonul precedent au fost numai 14, dintre care FC Cugir şi Arena Alba Iulia s-au retras pe parcurs. În consecinţă va fi un campionat modificat substanţial, cu 6 nume noi, CIL Blaj, FC Miceşti şi Colorado Şpring – nou-promovate, ASC Pianu, Şurianu Sebeş şi CSO Cugir şi 10 combatante din sezonul anterior, deoarece şi Metalul Aiud va coborî în Liga a 5-a. Startul turului se va da în 23-24 august, o săptămână mai târziu decât era prevăzut iniţial.

• Supercupa AJF, pe “Cetate”

De asemenea, partida din Supercupa AJF, ce va deschide sezonul, Industria Galda de Jos – Inter Ciugud, se va desfăşura în 9 august, pe Stadionul “Cetate” din Alba Iulia, iar echipa de seniori a Unirii Alba Iulia se va înscrie în Liga a 5-a.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Maestrul Internațional Mihnea Costachi a câștigat la Cugir, turneul „În căutarea creației șahiste”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 30 iunie 2024, Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, a fost gazda turneului de șah interjudețean „În căutarea creației șahiste”.

Organizatorii turneului sunt Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir în colaborare cu Asociația pentru Știință și Progres „Pitagora” (reprezentată de președinte/profesor Ovidiu Crăciun și Călin Vasile Curea), și Star Transmission Cugir (susținerea financiară pentru festivităţile de premiere).

La turneul de la Cugir, a fost prezent și maestrul internațional albaiulian Mihnea Costachi.

Turneul a fost structurat în două concursuri, unul pentru adulți – Campionatul Național al Israelului de Dezlegări, fiind înscriși 7 participanți la 4 categorii respectiv 3 categorii. Concurenții au avut evoluat în 2 runde, fiecare având la dispoziție 2 ore să rezolve problemele de pe tabla de șah. Câștigătorul Campionatului Național al Israelului de Dezlegări a fost Mihnea Costachi, cu un total de 41 de puncte.

În clasament Mihnea a fost urmat de Răzvan Burja Andrei Udrea (CSM Unirea Alba Iulia), Cristian Oltean (Metalurgistul Cugir) și Ovidiu Crăciun (Metalurgistul Cugir).

Categoria II: Laurențiu Rădițoiu (Cugir) și Ioan Topârcean (Cugir).

Al doilea concurs al zilei a fost cel rezervat copiilor cu vârste între 8 – 18 ani, fiind înscriși 15 participanți, reprezentând orașele Cugir, Alba Iulia, Arad și Târgu Mureș.

Concursul pentru copii a fost structurat în 2 probe: dezlegări (60 minute) și blitz (8 runde).

Vom reveni cu alte rezultate de la competiția încă nefinalizată.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir în cautare de fundaș central experimentat, după cel mai modest sezon din ultimii 11 ani

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a parcurs cel mai modest sezon din ultimii 11 ani, respectiv de la promovarea din 2013 pe a treia scenă fotbalistică.

După două stagiuni în care au disputat primul baraj de accedere în eșalonul superior (cu SCM Zalău și Minaur Baia Mare) și o a treia în care a evoluat în play-off (locul 4), „roș-albaștrii” au jucat, în premieră, în play-out, terminând pe locul 7 în Seria 9, cu un total de 39 de puncte. Au fost 28 de jocuri (11 succese și tot atâtea înfrângeri, 6 remize) și un golaveraj general negative.

A rezultat un sezon modest, din care tragem învățămintele. Am avut foarte multe probleme medicale care au contat enorm, dar și așa am fost în calcule până aproape de finalul sezonului regular pentru calificarea în play-off”, a spus antrenorul Lucian Itu (45 de ani), acesta încheind al cincilea sezon la rând pe banca echipei din orașul natal.

• Reunirea lotului programată pentru 8 iulie 2024

Reunirea divizionarei terțe este fixată în 8 iulie, iar momentan sunt sigure 3 plecări: Cîrloanță (revine la CSC Șelimbăr), Dohotariu (își dorește să joace în Liga 2) și Vl. Popa (aparține de Hermannstadt). Tocmai despărțirile de ultimii doi jucători îi ridică probleme majore antrenorului Lucian Itu, care este descoperit în defensivă.

„Am testat diverse piste, dar nu am reușit nimic până în prezent. Trebuie obligatoriu să găsim soluții în zona centrală a defensivei, să achiziționăm jucători, să ne întărim în acel compartiment”, a mai punctat Itu.

În finalul sezonului trecut, Metalurgistul Cugir a apelat la o improvizație, respectiv reprofilarea portughezului Vitinha din postura de fundaș lateral. Momentan „principalul” Cugirului are la îndemână numai două soluții, pe fiul său Sebastian Itu (18 ani, revenit după 6 luni de la Gloria Bistrița-Năsăud, formație prezentă la barajul de promovare) și Andrei Onaci (n. 2006, venit în iarnă de la LPS Cluj-Napoca).


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Rezultate remarcabile ale atleților de la „Metalurgistul” Cugir la Semimaratonul Eroilor INVICTUS

cugirinfo.ro

Publicat

în

Asociația Voluntarilor Invictus România, în parteneriat cu Primăria municipiului Bistrița și Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a organizat în data de 15 iunie 2024 a doua editie a concursului de alergare urbană „Semimaratonul Eroilor Invictus”.

Invictus România este un grup informal de oameni care prin propriul exemplu și exemplul camarazilor răniți reușesc să facă diferența, să schimbe, să motiveze și să inspire. E o contribuție la cultivarea
ambiției și a curajului de a depăși orice obstacol în momentele de cumpănă.

Competiția s-a dovedit deosebit de antrenantă reunind sute de sportivi din întreaga țară, de la copii, tineret și seniori.

Printre participant s-a aflat și un grup de 8 atleți de la Clubul Sportiv ,,Metalurgistul” Cugir condus pe profesorul Gheorghe Hăprean.

Titlul de Campion la proba de Semimaraton + 60 deani a revenit alergătorului Vasile Hârjoc (CS ,,Metalurgistul”) care a parcurs distanța de 21, 097 km cu timpul de 1h: 50 minute.

S-au remarcat: Maria Hăprean – categ 6-8 ani, locul 3 pe distanța de 600 m; Luca Hăprean – categ 6-8 ani loc 3 – (600 m); Levi Hăprean – categ 10- 12 ani – loc 5 (800 m); Sorin Oniga – participant.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir