Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Administraţie

Consiliul Local va dezbate în ședința de vineri regulamentul de funcţionare a Curţii de Obor Cugir pe anul 2013

cugirinfo.ro

Publicat

în

Legislativul de la Cugir va lua în dezbatere la şedinţa de vineri, 26 aprilie, proiectul de hotărâre privind Regulamentul de funcţionare a Curţii de Obor Cugir. În cadrul aceleaşi reuniuni, aleşii locali vor hotăra asupra taxelor de păşunat, taxelor de gloabă, taxei de obor, a prestării unui anumit număr de zile de muncă-contributivă, în funcţie de specia de animale, pentru întreţinerea păşunilor pe anul 2013.

Potrivit proiectului de hotărâre, sezonul pentru 2013 începe pe data de 1 mai pentru ovine şi cabaline şi pe 10 aprilie pentru ovine şi caprine, la şes, iar în zona de munte, sezonul de păşunat începe pe data de 25 mai pentru păşunile: Preluca, Sasu, Fata Fântânii şi Rachita şi pe 10 iunie pentru celelalte pajişti. Pentru a ieşi cu animalele la păşunat, fermierii sunt obligaţi să achite taxele de păşunat şi totodată prestarea contribuţiei în zile de muncă.

Taxele de păşunat sunt după cum urmează:
–   80  lei pentru bovine adulte
–   30 lei pentru bovine tineret
–   80 lei pentru cabaline adulte şi asini
–   30 lei pentru cabaline tinere şi asini
–   15 lei pentru ovine adulte
–   10 lei pentru caprine adulte
–    5 lei pentru ovine şi caprine tineret
–   15 lei pentru porcine

Referitor la taxa de gloaba pentru turme constituite, aceasta se exprimă în lei/cireda, sumele fiind următoarele: 300 lei pentru cirezi de bovine, 160 lei pentru turme de ovine, până la 150 de capete, 220 lei pentru turme de ovine până la 200 de capete. În ceeace priveşte taxa de gloabă valorile sunt după cum urmează: 150 lei bovine adulte, 30 lei pentru ovine şi caprine adulte, 60 lei pentru bovine tineret, 10 lei pentru ovine şi caprine tineret, 150 lei pentru cabaline adulte şi asini, 60 lei pentru cabaline tineret şi asini, 30 de lei pentru porcine.

Taxa de obor, exprimată în lei per cap de animal/zi este de: 150 lei pentru bovine şi cabaline adulte, 60 lei pentru tineret bovine şi cabaline, 30 lei pentru ovine şi captine.

De asemenea, deţinătorii de animale au obligaţia să presteze zile de muncă în funcţie de specia de animale, pentru întreţinerea păşunilor, astfel: bovine şi cabaline-2 zile pe cap de animal, ovine şi caprine 0,4 zile pe cap de animal. În cazul neefectuării zilelor de muncă se va achita contravaloarea unei zile de muncă, în suma de 40 de lei.

În ceea ce priveşte Regulamentul privind activitatea Curţii de Obor , acesta stabileşte cadru juridic unitar de organizare şi funcţionare a Curţii de Obor, în cadrul Târgului de animale şi care aparţine Asociaţiei crescătorilor de animale din Cugir.

Potrivit legii, acest regulament va înaintat de către primărie deţinătorilor de animale, spre luare la cunoştinţă şi va fi afişat la avizierul situat în holul primăriei locale.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administraţie

Primarul Cugirului, Adrian Teban, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

cugirinfo.ro

Publicat

în

Recent, primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat la Brussels, la cea de-a 163 sesiune plenară în care, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a celebrat 30 de ani de la înființarea sa în folosul orașelor și regiunilor din Europa .

„În cadrul ședinței grupului EPP i-am felicitat pe prim- vicepreședintele COR, Apostolos Tsitsikostas și pe președintele grupului EPP la CoR, Olgierd Geblewicz, pentru leadershipul grupului nostru, pentru un mandat de succes în care Comitetului Regiunilor a crescut atât la nivel european, dar și în cadrul partidului EPP, unde colegul nostru, vicepreședintele EPP Siegfried Mureșan a fost întotdeauna un susținător important”, a spus primarul Cugirului .

În legătură cu întrebarea unui cetățean din localitate, dacă este ceva de castigat din participarea la CoR, edilul de la poalele Drăganei a spus: „Dacă avem o politică de coeziune bine croită, care să raspundă nevoilor de azi a orașelor va fi în avantajul tuturor localităților, inclusiv pentru Cugir”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Au început lucrările de modernizare a străzii Făgețel din Cindeni și se amenajează noi locuri de parcare pe strada Gheorghe Asachi

cugirinfo.ro

Publicat

în

Conducerea Primăriei Cugir verifică regulat modul în care se execută lucrările edilitare din oraș, pentru a vorbi cu constructorul dar și cu cetățenii din zonă.

Primarul Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Călin Furdui s-au deplasat în teren, pe strada Făgețel din Cindeni, care face legătura între strada Cloșca și Dorului și pe strada Gheorghe Asachi unde se înființează noi locuri de parcare.

Pe strada Făgețel se vor realiza:

– canalizația tehnică,
– canalizarea pluvială,
– modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, în funcție de soluția tehnică stabilită.
– intrările în curți

Ținem să precizăm faptul că această strada nu a fost prinsă în proiecte europene ci se realizează din bugetul local. De asemenea, vom mai face astfel de investiții in continuare pe străzile care încă nu au fost modernizate.

Pe strada Gh. Asachi se înființează 13 noi locuri de parcare și se modernizează intrările în blocuri, în baza proiectului cu finanțare europeană ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, proiect care prevede modernizarea a 23 de stăzi.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Finanțare de 1.500.000 de lei obținută de Spitalul Orășenesc Cugir printr-un proiect de „Guvernanță digitală eHealth”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului Orășenesc Cugir”, în valoare de aproape 1.500.000 lei.

Prin realizarea proiectului se preconizează schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:

– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Realizarea unui control mai bun al costurilor spitalului prin creșterea gradului de predictibilitate și planificare a activităților interne;
– Automatizarea proceselor interne care sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.

Managerul spitalului, Florin Arion, se declară mulțumit de continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir