Administraţie
Consiliul Local Cugir a pierdut procesul (parţial) cu Camera de Conturi Alba
Printre cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată în care Consiliul Local Cugir este parte se află şi un dosar referitor la un litigiu al autorităţii publice locale cu Camera de Conturi Alba, litigiu în care Tribunalul Alba a dispus măsura de admitere în parte a acţiunii şi a respins cererea de suspendare a actului administrativ formulată de oraşul Cugir.
Despre ce este vorba de fapt: în cursul anului trecut, Camera de Conturi Alba a realizat un audit financiar asupra contului anual de execuţie bugetară pe anul 2013, constatându-se unele deficienţe la autoritatea teritorial-orăşenească Cugir. Raportul a constatat abateri de la legalitate şi regularitate care nu au creat prejudicii, dar s-au constatat şi unele nereguli care au cauzat prejudicii, făcându-se referire la acordarea unor sporuri salariale echipelor de implementare în cazul a două proiecte cu finanţare din fonduri comunitare, pentru un număr de ore care nu s-au justificat, prin desfăşurarea de activităţi prevăzute în proiecte. S-a constatat că la nivelul entităţii au fost efectuate din cadrul a două echipe de implementare a proiectelor finanţate din fonduri comunitare nerambursabile, plăţi reprezentând sporuri salariale suplimentare calculate la un nivel de 25 de clase de salarizare suplimentare aplicate la salariul de bază lunar al fiecărei persoane nominalizate în echipă, reprezentând activităţi desfăşurate pentru implementarea proiectelor: Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare Cugir, respectiv Accesibilizarea Fondului Forestier şi Protecţia Mediului prin construirea structurii de transport, la Ocolul Silvic Sâpcea Cugir. S-a mai constatat faptul că în cazul angajaţilor care au făcut parte din echipele de implementare a proiectelor cu finanţare externă există întocmite lunar câte două foi colective de prezenţă. “Numărul orelor afectate pentru implementarea proiectelor nu se justifică în ceea ce priveşte necesitatea şi realitatea lor, având în vedere că lucrările au fost externalizate, prin încheierea de contracte de prestări servicii şi lucrări cu diverşi prestatori”, se arată în raportul Camerei de Conturi. Referitor la acordarea unor sporuri salariale fixe, reprezentând stimulente cu nerespectarea prevederilor legale, în materie, valoarea estimativă a erorii/abaterii constatate, cauzatoare de prejudicii se ridică la 92.055 de lei, din care sume brute 72.200 de lei şi contribuţia angajatorului de 19.855 de lei. Faţă de cele constatate, instanţa de judecată a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de oraşul Cugir. “Tribunalul menţine încheierea, decizia şi procesul verbal atacat cu privire la constatările referitoare la abaterea de acordare a unor sporuri salariale echipelor de implementare în cazul a două proiecte, pentru un număr de ore care nu s-au justificat prin desfăşurarea de activităţi prevăzute în proiecte”. În legătură cu hotărârea instanţei, secretara Primăriei Cugir, jr. Otilia Băluţiu, ne-a declarat că aşteaptă motivarea Tribunalului Alba, după care va acţiona în consecinţă, întrucât mai există încă o cale de atac în instanţă – Curtea de Apel Alba.
FOTO: ARHIVĂ
Administraţie
Primarul Cugirului, Adrian Teban, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor
Recent, primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat la Brussels, la cea de-a 163 sesiune plenară în care, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a celebrat 30 de ani de la înființarea sa în folosul orașelor și regiunilor din Europa .
„În cadrul ședinței grupului EPP i-am felicitat pe prim- vicepreședintele COR, Apostolos Tsitsikostas și pe președintele grupului EPP la CoR, Olgierd Geblewicz, pentru leadershipul grupului nostru, pentru un mandat de succes în care Comitetului Regiunilor a crescut atât la nivel european, dar și în cadrul partidului EPP, unde colegul nostru, vicepreședintele EPP Siegfried Mureșan a fost întotdeauna un susținător important”, a spus primarul Cugirului .
În legătură cu întrebarea unui cetățean din localitate, dacă este ceva de castigat din participarea la CoR, edilul de la poalele Drăganei a spus: „Dacă avem o politică de coeziune bine croită, care să raspundă nevoilor de azi a orașelor va fi în avantajul tuturor localităților, inclusiv pentru Cugir”.
Administraţie
Au început lucrările de modernizare a străzii Făgețel din Cindeni și se amenajează noi locuri de parcare pe strada Gheorghe Asachi
Conducerea Primăriei Cugir verifică regulat modul în care se execută lucrările edilitare din oraș, pentru a vorbi cu constructorul dar și cu cetățenii din zonă.
Primarul Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Călin Furdui s-au deplasat în teren, pe strada Făgețel din Cindeni, care face legătura între strada Cloșca și Dorului și pe strada Gheorghe Asachi unde se înființează noi locuri de parcare.
Pe strada Făgețel se vor realiza:
– canalizația tehnică,
– canalizarea pluvială,
– modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, în funcție de soluția tehnică stabilită.
– intrările în curți
Ținem să precizăm faptul că această strada nu a fost prinsă în proiecte europene ci se realizează din bugetul local. De asemenea, vom mai face astfel de investiții in continuare pe străzile care încă nu au fost modernizate.
Pe strada Gh. Asachi se înființează 13 noi locuri de parcare și se modernizează intrările în blocuri, în baza proiectului cu finanțare europeană ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, proiect care prevede modernizarea a 23 de stăzi.
Administraţie
Finanțare de 1.500.000 de lei obținută de Spitalul Orășenesc Cugir printr-un proiect de „Guvernanță digitală eHealth”
Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului Orășenesc Cugir”, în valoare de aproape 1.500.000 lei.
Prin realizarea proiectului se preconizează schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:
– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Realizarea unui control mai bun al costurilor spitalului prin creșterea gradului de predictibilitate și planificare a activităților interne;
– Automatizarea proceselor interne care sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.
Managerul spitalului, Florin Arion, se declară mulțumit de continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului