Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Politică

Consilierii locali PNL din Cugir trebuie să respecte legile şi regulamentele!

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

sedinta-cl-cugir-2014Ne-am obişnuit de multă vreme cu modul de a face politică al domnilor colegi liberali, adică demagogie şi multe interese personale.

Nu am dorit să facem caz de faptul că la şedinţa ordinară din data de 6 februarie nu s-a respectat legea şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, referitor la proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului. Dar văzând extraordinarul tupeu al consilierilor liberali, care aplică magistral dictonul “hoţii strigă hoţii”, vrem să facem următoarele precizări pentru corecta informare a cetăţenilor oraşului Cugir:
1. Conform prevederilor art. 29, alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local Cugir: “Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţia comisiilor de specialitate materialele înscrise pe ordinea de zi, pe suport de hârtie, iar consilierilor locali în format electronic”. Materialele pentru şedinţa ordinară din data de 6 februarie 2014 au fost transmise consilierilor marţi, 3 februarie 2015. Îi rugăm pe cetăţeni să facă ei calculul dacă materialele au fost transmise conform regulamentului, cu cel puţin 5 zile înainte, pentru că observăm că aritmetica liberală nu se prea potriveşte cu realitatea.
2. Le spunem, de asemenea, cetăţenilor Cugirului că în mapa cu materialele de şedinţă nu erau toate anexele, aşa cum prevede legea şi cum este normal. Şi aici exemplificăm cu anexele nr. 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 şi nr. 15, 16, 17, 18, 19, 20 şi 21, care lipseau cu desăvârşire la data dezbaterii bugetului, iar ele dacă ar fi fost aprobate, ar fi făcut parte integrantă din hotărâre. Iar toate acestea se pot vedea în procesul verbal al şedinţei, unde au fost consemnate luările de cuvânt, sau în mailurile trimise de primărie consilierilor, unde se vede în attachment exact ce materiale au fost transmise. Acestea au fost cele mai mari motive pentru care consilierii PSD şi PP-DD au cerut retragerea proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi pentru remedierea deficienţelor, iar la refuzul majorităţii liberale, am respins proiectul de hotărâre, pentru că noi ne dorim să fie respectată legea. Îi invităm pe colegii din noul PNL să strângă rândurile, dar să lase demagogia deoparte, să respecte legea şi să vedem împreună cum putem gestiona mai bine oraşul.
3. Am observat că de-a lungul timpului liberalii privesc şi abordează o problemă din ce unghi le pică lor bine. Odată cu marea unire liberală, şi prin întărirea lor cu oamenii lui Blaga, Videanu, Berceanu, Anastase sau Predoiu, au uitat cum lăudau guvernarea Ponta şi spun acum că Guvernul României a dat 0 lei la sumele de echilibrare pentru Cugir. O să enumerăm în continuare câteva din alocările primite de Consiliul local de la Guvernul României: din totalul de 12.892 mii lei – cheltuieli pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat, 9.028 mii lei sunt de la bugetul de stat, 869 mii lei sunt primiţi de la Guvern pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, 76 mii lei sunt pentru ajutoare de încălzire şi multe altele.
Vrem să accentuăm şi faptul că bugetul nu este al liberalilor pentru că ei au majoritate, ci este bugetul oraşului şi al tuturor cugirenilor. Ni s-ar fi părut normal ca primarul, înainte de a introduce pe ordinea de zi proiectul de buget, să aibă o discuţie cu preşedinţii de partide din oraş, pentru a vedea opiniile lor, propunerile lor şi a le armoniza împreună. Dar se pare că sunt unii politicieni care nu văd decât de orgoliul lor personal şi cred că tot ce vine de la ei este bine, iar ce vine de la un adversar politic este neapărat rău. Aşteptăm un minim de respect şi apreciere, măcar pentru faptul că în urmă cu doi ani, noi, PSD Cugir, am făcut campanie electorală, susţinându-l în mod demn şi loial pe actualul primar, în timp ce noii lui colegi de partid din noul PNL îl înjurau ca la uşa cortului.
În încheiere, îi asigurăm pe cetăţenii Cugirului că ne vom feri şi pe viitor de abordări politicianiste şi vom căuta, pe cât ne va sta în putinţă, să rezolvăm problemele comunităţii, dar colegii liberali trebuie să ştie că legea trebuie respectată de toţi, grupul de consilieri social-democraţi angajându-se în faţa cetăţenilor că se va lupta pe toate căile legale, pentru respectarea cu stricteţe a legilor şi regulamentelor în Primăria Cugir şi în Consiliul Local Cugir! Nu vom mai vota niciun proiect de hotărâre dacă nu sunt respectate prevederile legale şi regulamentare privind procedura de convocare a consiliului, de iniţiere, editare şi avizare a proiectelor, iar în cazul adoptării unor hotărâri care nu ţin seama de aceste prevederi, vom uza de toate mijloacele legale, în instanţa de contencios sau prin sesizarea Instituţiei Prefectului, pentru respectarea legalităţii la Cugir.

Grupul de consilieri
P.S.D. Cugir


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Flaviu Rădițoiu, președintele organizației USR Cugir: „Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta împotriva corupției și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din cabina de vot, președintele organizației din Cugir a partidului Uniunea Salvați România, Flaviu Rădițoiu, a declarat:

„Am votat cu încredere că începând de astăzi va începe schimbarea în bine a României. O schimbare care va însemna o stare de normalitate pe care o alții ne-au luat-o, în care instituțiile statului să respecte toți cetățenii țării în egală măsură, în care nu doar unii au privilegii, în timp ce majoritatea covârșitoare a românilor sunt în neajunsuri chiar dacă muncesc din greu, AM VOTAT PENTRU O ROMÂNIE A TUTUROR, NU DOAR A UNORA.

Românii trebuie respectați, iar demonstrația respectului se realizează prin fapte, nu prin vorbe, prin salarii cel puțin decente, cu măsuri luate pentru ca românii sa nu mai fie nevoiți sa plece în alte țări, cu măsuri pentru un viitor mai bun și mai sigur, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici, cu măsuri pentru un învățământ mai bun pentru copii și cu măsuri de investiții în sănătate.

Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta pentru români și împotriva corupției, pentru competență administrativă demonstrată pe plan local și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese mai vechi sau actual.

Va îndemn pe toți să mergeți la vot, pentru că de fiecare dintre noi depinde viitorul nostru pentru următorii ani. Vorbiți cu familia, cu prietenii și colegii și mergeți, vă rog, la vot!”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Adrian Teban, primarul orașului Cugir: „Am votat nu doar pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primarul orașului Cugir, Adrian Teban, a votat astăzi la ora 12.00, la una dintre secțiile special amenajate din incinta Școlii Gimnaziale Nr. 3. Acesta a venit la vot însoțit de soția sa, Laura, de fiica cea mare Theodora și de mezinul familiei, Andrei. La ieșrea de la secția de votare, primarul Cugirului, Adrian Teban a făcut următoarea declarație:

„Am votat nu doar un om pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România. Am votat pentru onestitate în viața publică, pentru siguranță și pentru prosperitate. M-aș bucura ca românii să iasă la vot în număr cât mai mare! De asemenea, aș dori că românii plecați în străinătate , să iese și să își spună punctul de vedere pentru că astăzi alegem viitorul României!”.

 

Constantin PREDESCU

 


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Dorin Scânteie, coordonator organizația AUR Cugir: „Am votat cu speranța de schimbare în suflet și îndemn oamenii sa vină în număr cât mai mare la vot”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din secția de votare, coordonatorul organizației AUR Cugir, Dorin Scânteie, ne-a oferit următoarea declarație:

„Am votat, astăzi, cu speranță în suflet. A fost impresionant să-mi aud concetățenii spunând că votează pentru schimbare, o doamnă zicând că votează pentru o schimbare mai bună… că de atâția ani trebuie să existe o schimbare. Eu îndemn pe toată lumea să vină în număr cât mai mare la vot”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir