Învăţământ - Cultură
Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir beneficiarul unui nou proiect european
Noul proiect european, „Învățăm de la profesioniști experimentați” a fost lansat vinerea trecută în mediul online, ținându-se cont de situația pandemică actuală.
Proiectul (ce are codul 132922) prevede „Stagii de pregătire practică pentru elevii unității școlare tehnice din Cugir” și va fi implementat pe o perioadă de 2 ani.
Cei 192 de elevi care fac parte din grupul țintă vor avea șansa de a fi consiliați în vederea alegerii unei cariere, urmând și un program personalizat de pregătire practică în diferite domenii de interes pentru secolul XXI.
Cu o valoare de 2. 348. 967 lei, având trei parteneri cu experiență în implementarea proiectelor europene (Asociația Excelența Apullum, Alternative Sociale Millenium și Montan Event SRL) proiectul se arată unul foarte reușit, începutul fiind unul de bun augur, după cum a declarat managerul proiectului, economist Delia Mihălțan.
În calitate de gazdă a evenimentului, directorul Colegiului Tehnic din Cugir, profesorul Ionuț Iancu a precizat că „fiecare proiect al cărui beneficiari sunt elevii poate fi considerat o reușită, iar actualele condiții de desfășurare a învățământului și a modului în care se vor realiza toate aceste activități, este o provocare la care sunt chemați profesori, elevi, parteneri și agenți economici”.
Constantin PREDESCU

Învăţământ - Cultură
„Just, Imagine” – Oportunitate de exprimare a ideilor și creativității elevilor din Cugir
Recent, la Cugir, a avut loc prima ediție a competiției de Public Speaking, desfășurată sub generoasa temă „Just, Imagine!”. Evenimentul a reunit elevi din toate unitățile de învățământ din oraș, oferindu-le oportunitatea de a-și exprima ideile și creativitatea în fața unui juriu de prestigiu.
Competiția a fost onorată de prezența Prof. Univ. Dr. Teodora Popescu, cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a făcut parte din juriu. În cadrul manifestării, au luat cuvântul dr. Radu Julean, precum și managerul Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, Diane Dobrean, în contextul inițiativei UNESCO – Orașe care învață și în calitate de gazdă.
Evenimentul a fost moderat de prof. Luminița Cebotari, iar organizarea a fost posibilă prin implicarea și coordonarea cadrelor didactice: prof. Diana Roșu, Delia Niculaș, Oana Mesaroș, Lilica Vanț, Anișoara Ciornei și Luminița Cebotari.
Sprijinul financiar și logistic a fost asigurat de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Rotary Club Anima Mundi Cugir, Primăria Orașului Cugir, Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, precum și de Centrul pentru Tineri al Catedralei.
La finalul competiției, juriul a acordat 18 premii și mențiuni, recunoscând performanțele și eforturile elevilor participanți. Evenimentul a constituit o veritabilă pledoarie pentru educația din Cugir prin comunicare și gândire critică, dar și un demers important de încurajare a exprimării libere a elevilor în limba engleză.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Gavrilă Medeea Georgiana, elevă a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, participare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Lingvistică „Solomon Marcus”
Elevă în clasa a VI-a A, la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, Gavrilă Medeea Georgiana a participat recent, la Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus”, desfășurată la Otopeni, Ilfov.
Competiție de prestigiu, olimpiada a reunit cei mai talentați elevi din țară la descifrarea algoritmilor utilizați în comunicare, demonstrând că limbile diferitelor popoare pot deveni, cu puțină imaginație, punți de legătură între oameni.
Îndrumată de profesoara ei de Limba și literatura română, Igna Daniela, Medeea a reușit să demonstreze că prin perspicacitate, gândire analitică și creativitate lingvistică se pot dărâma toate barierele de comunicare, oricât de dificil ar părea acest lucru la prima vedere.
„Participarea la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică a reprezentat un pas important în parcursul educativ al Medeei și o adevărată provocare intelectuală. Cu siguranță, este o încununare a talentului și a perseverenței ei, deoarece la etapa județeană de anul trecut a aceleiași competiții școlare a obținut o mențiune care a motivat-o să-și dorească mai mult. Dincolo de timiditatea pe care o afișează, Medeea este o elevă extrem de matură, serioasă și muncitoare, iar rezultatele eforturilor sale nu au întârziat să apară”, ne-a declarat prof. Daniela Igna.
Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, prin dna director, profesor Țîrlea Stela a apreciat participarea la etapa națională a Medeei Gavrilă a declarat: „Suntem mândri că instituția noastră a fost reprezentată la această competiție de înalt nivel și că duce mai departe cu eleganță și responsabilitate numele școlii, dobândind în același timp o experiență valoroasă în viitor.”
Desigur, dincolo de acestea, cele mai emoționante sunt gândurile Medeei, care emoționată a spus: „La Olimpiada de Lingvistică am pășit într-o lume a cuvintelor și a tainelor limbajului, unde logica se împletea cu frumusețea diversității lingvistice. Am descoperit nu doar răbdarea, ci și puterea detaliilor fine, acelea care, deși trec adesea neobservate, construiesc adevărata înțelegere. O asemenea experiență nu este despre aplauze și confirmări, ci despre acea senzație rară că ești acolo unde trebuie, făcând exact ceea ce trebuie.”
Îi dorim și noi, tinerei performere, să-și urmeze pasiunea și să continue să descifreze tainele lingvisticii!
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir – două calificări la etapa națională a Concursului „TERRA – Mica Olimpiadă de Geografie”
„Ai izbutit, continuă! N-ai izbutit, continuă!” este motto-ul după care s-a ghidat celebrul explorator norvegian Nansen.
Urmând îndemnul acestuia, două eleve deosebite, Briana Beschieru și Georgiana Cristea din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, îndrumate de profesorul de geografie Claudiu Mărginean-Bota, au reușit o performanță în premieră în orașul Cugir: calificare la etapa națională a Concursului „Terra – Mica Olimpiadă de Geografie”. Și nu doar la geografie!Aceste fete au obținut rezultate foarte bune la olimpiadele de Limba și literatura română, Limba engleză, la concursuri de dans sportiv și karate.
Iată ce ne-au declarat, referindu-se la rezultatele obținute:
Briana Beschieru: „Pentru mine, Concursul Terra înseamnă mai mult decât un concurs la geografie. Este o provocare, o ocazie de a-mi depăși limitele și de a-mi demonstra mie însămi că pot mai mult. După ce am participat la națională în clasa a V-a și nu m-am calificat în a VI-a, m-am ambiționat și am revenit cu o calificare în clasa a VII-a. Acum îmi doresc să obțin un punctaj cât mai bun la etapa națională, ca răsplată pentru toată munca și dragostea mea pentru geografie.”
La rândul său, Georgiana Cristea a spus: „Acest concurs m-a ajutat să îmi demonstrez mie că, dacă muncesc pentru ceea ce îmi doresc, pot avea rezultate bune. Participând pentru prima dată la concursul „Terra”, am avut o experiență memorabilă și, datorită acestui concurs, am aflat lucruri uimitoare despre planeta noastră. Mă bucur ca am ajuns până aici și că iubirea mea pentru natură și animale poate fi observată în rezultatul meu.”
Motivația și pregătirea exemplară a fetelor a readus Școala Gimnazială Nr.3 pe podiumul județean al concursurilor și olimpiadelor școlare de profil.
„De menționat e faptul că, în trecut, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3 au mai participat la faza națională a acestui concurs, demonstrând o temeinică pregătire de specialitate și un real interes pentru geografie. Reamintim numele celor care ne-au reprezentat școala și orașul cu cinste la etapa națională: Iulius Urieșu (2015 și 2016-Școala Gimnazială Ioan Mihu Vinerea), Georgiana Ilca (2015), Briana Beschieru (2023). În acest an, pe lângă calificările la etapa națională, elevii noștri au mai obținut 4 mențiuni la clasa a V-a, prin elevii: Vlad Negru, Eric Orban, Iulia Vinceler, Raul Dubleș și o mențiune la clasa a VII-a prin eleva Miruna Andrei. Felicitări tuturor și mult succes la etapa națională din luna mai” a dorit să transmită prof. Claudiu Mărginean.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu