Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Administraţie

Cercuri noi și reorganizarea celor existente în cadrul Centrului Cultural Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Hotărârea Consiliului Local Cugir privind reorganizarea cercurilor din cadrul Centrului Cultural Cugir are la bază gruparea și diversificarea cercurilor, în funcție de sfera culturală, respectiv: cercul de muzică, artă plastică și dans.

Cercurile vor cuprinde mai multe clase, pe specializări, menite să sprijine cultural-educativ în special tinerii și copiii, dar și adulții doritori. La nivelul orașului Cugir se identifică un interes și o atracție tot mai mare înspre acest gen de activități cultural-educative și artistice. Obiectivul preconizat a fi atins este creșterea gradului de servicii culturale în orașul Cugir, obiectiv care coincide cu strategia de dezvoltare pe termen lung în sectorul cultural.

Cercurile vor fi clasificate pe domenii artistice: cercul de muzică, cercul de dans, cercul de artă plastică și vor cuprinde fiecare o serie de clase distincte, cu profesori de specialitate, în funcție de solicitările publicului.

Astfel, clasele consituite în cadrul cercului vor da posibilitatea publicului amator și în mod special tinerilor, de a se integra într-un mod activ în viața culturală a orașului, cultivându-și și punându-și în valoare aptitudinile.

Oferirea diferitelor oportunități de a activa și de a se implica în mediul cultural local, pentru copiii și tinerii din oraș, dar și pentru adulții cu aptitudini în acest sector, constituie totodată o modalitate de a petrece timpul liber într-o manieră constructivă, oferind o dezvoltare armonioasă și sănătoasă.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administraţie

Primarul Cugirului, Adrian Teban, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

cugirinfo.ro

Publicat

în

Recent, primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat la Brussels, la cea de-a 163 sesiune plenară în care, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a celebrat 30 de ani de la înființarea sa în folosul orașelor și regiunilor din Europa .

„În cadrul ședinței grupului EPP i-am felicitat pe prim- vicepreședintele COR, Apostolos Tsitsikostas și pe președintele grupului EPP la CoR, Olgierd Geblewicz, pentru leadershipul grupului nostru, pentru un mandat de succes în care Comitetului Regiunilor a crescut atât la nivel european, dar și în cadrul partidului EPP, unde colegul nostru, vicepreședintele EPP Siegfried Mureșan a fost întotdeauna un susținător important”, a spus primarul Cugirului .

În legătură cu întrebarea unui cetățean din localitate, dacă este ceva de castigat din participarea la CoR, edilul de la poalele Drăganei a spus: „Dacă avem o politică de coeziune bine croită, care să raspundă nevoilor de azi a orașelor va fi în avantajul tuturor localităților, inclusiv pentru Cugir”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Au început lucrările de modernizare a străzii Făgețel din Cindeni și se amenajează noi locuri de parcare pe strada Gheorghe Asachi

cugirinfo.ro

Publicat

în

Conducerea Primăriei Cugir verifică regulat modul în care se execută lucrările edilitare din oraș, pentru a vorbi cu constructorul dar și cu cetățenii din zonă.

Primarul Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Călin Furdui s-au deplasat în teren, pe strada Făgețel din Cindeni, care face legătura între strada Cloșca și Dorului și pe strada Gheorghe Asachi unde se înființează noi locuri de parcare.

Pe strada Făgețel se vor realiza:

– canalizația tehnică,
– canalizarea pluvială,
– modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, în funcție de soluția tehnică stabilită.
– intrările în curți

Ținem să precizăm faptul că această strada nu a fost prinsă în proiecte europene ci se realizează din bugetul local. De asemenea, vom mai face astfel de investiții in continuare pe străzile care încă nu au fost modernizate.

Pe strada Gh. Asachi se înființează 13 noi locuri de parcare și se modernizează intrările în blocuri, în baza proiectului cu finanțare europeană ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, proiect care prevede modernizarea a 23 de stăzi.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Finanțare de 1.500.000 de lei obținută de Spitalul Orășenesc Cugir printr-un proiect de „Guvernanță digitală eHealth”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului Orășenesc Cugir”, în valoare de aproape 1.500.000 lei.

Prin realizarea proiectului se preconizează schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:

– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Realizarea unui control mai bun al costurilor spitalului prin creșterea gradului de predictibilitate și planificare a activităților interne;
– Automatizarea proceselor interne care sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.

Managerul spitalului, Florin Arion, se declară mulțumit de continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir