Rămâi conectat

Sport

Călin Moldovan, antrenor Metalurgistul Cugir, după meciul pierdut în fața celor de la Performanța Ighiu: „E inadmisibil să faci asemenea greșeli”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Stadionul „Cetate”, din Alba Iulia, este teritoriu interzis în această toamnă pentru Metalurgistul Cugir! Gruparea de sub Drăgana a pierdut 1-2 (0-1), derby-ul județean cu Performanța Ighiu, a treia dezamăgire înregistrată în luna septembrie, după eșecul în fața Unirii Alba Iulia.

Cugirenii s-au văzut detronați din fotoliul de lider al Seriei a 5-a, în vreme ce Performanța respiră ușurată, venind după două rezultate nefaste și atacă podiumul, cu 10 puncte, la egalitate cu „U” Cluj, Industria Galda, Unirea Alba Iulia și Avântul Reghin.

„Roș-albaștrii” au desenat frumos, dar au plătit tribut erorilor defensive, iar Performanța a jucat cu determinarea unei echipe aflate în dificultate, determinantă fiind și inspirația lui Manea, cu două schimbări decisive:  Circov (corner pentru deschiderea scorului de Iclănzan) și Cl. Oara (reușita victoriei)! Cugirul a egalat din penalty, la mijocul mitanului secund, prin golgheterul Făgărășanu, ajuns la cota „7”, mai solicitând în repriza a doua încă trei lovituri de pedeapsă.

 • Călin Moldovan: „E inadmisibil să faci asemenea greșeli”

Până la urmă, înfrângerea este meritată, întrucât fotbalul se joacă pe goluri. Este inadmisibil să faci asemenea erori individuale. Cu asemenea greșeli în defensivă nu poți să te bați la obiective înalte. Păcat de efortul depus, nu comentez arbitrajul și felicit Performanța Ighiu pentru succes„, a menționat Călin Moldovan. Septembrie negru pentru Metalurgistul pe „Cetate”, cu trei descinderi, în trei săptămâni, toate încheiate cu deziluzii.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, victorie clară cu „lanterna roșie”: Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 5-0 (3-0)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a realizat cel mai clar succes stagional, din acest sezon de Liga a 3-a, 5-0 (3-0) cu ACSM Codlea, meci în care Cocan a realizat o triplă pentru „roș-albaștrii”

Cugirenii au punctat de 3 ori în prima repriză, prin Cocan (32, 43) și Bura (45). La reluare au mai înscris Cocan (76) – a realizat tripla și Chițimia (85) – primul său gol în eșalonul terț


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

25 de medalii câștigate de sportivii de la Metalurgistul Cugir, la Cupa României de Karate SKDUN, desfășurată la Voluntari

cugirinfo.ro

Publicat

în

La finalul săptămânii trecute, Sala „Gabriela Szabo” din Voluntari a găzduit Cupa României la karate SKDUN, kata și kumite individual. Competiția desfășurată în perioada 25-27.04.2025, a adunat la start 35 de cluburi și peste 500 de sportivi, fiind de altfel, cel mai puternice din România de pe această organizație.

La competiție, a fost prezent și lotul secției de karate reprezentând clubul Metalurgistul Cugir, format din 16 sportivi, aflați sub îndrumarea prof./antrenor Vasile Pricob (7 dan). La final, karatiștii de la „poalele” Drăganei s-au întors acasă, cu o zestre de 25 medalii, din care: 2 AUR, 10 ARGINT și 13 BRONZ.

Să reamintim că sportivii secției noastre de karate, au fost prezenți la Campionatul European și Cupa Europei Shotokan SKDUN desfășurată în perioada 04-06.04, în Italia, aceștia obținând rezultate notabile, întorcându-se acasă cu un număr de 33 medalii.

Lotul Metalurgistului prezent la Cupa României, a fost format din următorii sportivi: Sensei Vasile Pricob, Iannis Rotaru, Cristian Dărăban, Paul Pop Liechtenstein, Iulian Molodeț, Paula Filimon, Dan Dominic, Ștefania Truță, Antonia Fodor, Traian Turlea, Ioan Cristian Pleșa, Sebastian Alexandru Ispas, Darius Bâldea, Eduard Barta, Sara Mărginean, David Mărginean, Maria Molodeț

Rezultatele înregistrate de sportivii Metalurgistului Cugir, la Cupa României au fost următoarele:

• LOCUL 1 – medalii de aur – CAMPIONI NAȚIONALI

IANNIS ROTARU – JIYU KUMITE
IULIAN MOLODEȚ – KIHON IPPON KUMITE

• LOCUL 2 – MEDALII DE ARGINT

SENSEI VASILE PRICOB – KATA INDIVIDUAL
PAUL POP LIECHTENSTEIN – KIHON IPPON KUMITE
IANNIS ROTARU – KATA INDIVIDUAL
TRAIAN TURLEA – KATA INDIVIDUAL
TRAIAN TURLEA – KIHON IPPON KUMITE
TRAIAN TURLEA – KIHON SANBON KUMITE
DAVID MĂRGINEAN – KIHON IPPON KUMITE
PAULA FILIMON – KATA INDIVIDUAL
MARIA MOLODEȚ – KATA INDIVIDUAL
MARIA MOLODEȚ – KIHON SANBON KUMITE

• LOCUL 3 – MEDALII DE BRONZ

SENSEI VASILE PRICOB – KUMITE SHOBU IPPON
PAUL POP LIECHTENSTEIN – JIYU KUMITE
CRISTIAN PLEȘA – KIHON IPPON KUMITE
PAULA FILIMON – KIHON IPPON KUMITE
DAVID MĂRGINEAN – KIHON SANBON KUMITE
ANTONIA FODOR – KIHON SANBON KUMITE
IANNIS ROTARU – KIHON IPPON KUMITE
SARA MĂRGINEAN – KIHON SANBON KUMITE
CRISTIAN DĂRĂBAN – KIHON SANBON KUMITE
IULIAN MOLODEȚ – KIHON SANBON KUMITE
DAN DOMINIC – KIHON IPPON KUMITE
DAN DOMINIC – KATA INDIVIDUAL

„În perioada 25 – 27 aprilie 2025, s-a desfășurat la Sala „Gabriela Szabo” din Voluntari, Cupa României SKDUN, competiție la care au participat 35 echipe cu un număr total de 500 de sportivi. Evoluția sportivilor de la clubul Metalurgistul Cugir, a fost una foarte bună, karatiștii pe care îi pregătesc câștigând un total de 25 de medalii. A fost o competiție puternică pot spune dificilă, cu concurenți de valoare, dar clubul sportiv a reușit prin pregătirea zilnică a sportivilor să obțină rezultate notabile. După două competiții puternice, Campionatul European și Cupa Europei, respectiv Cupa României, urmează pentru noi, Campionatul Mondial din Polonia, care se va desfășura în perioada 24 – 28 octombrie 2025. Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Cugir, Clubului Sportiv Metalurgistul Cugir și părinților care ne-au fost alături, tuturor le aducem mulțumiri pentru sprijinul și aportul acordat. Închei prin a spune, că secția de karate este o secție care reprezintă o familie unită!”, a declarat Sensei Vasile Pricob.

 

Sorin Giurca


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Remiză care nu ajută pe nimeni, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Unirea Dej 0-0

cugirinfo.ro

Publicat

în

Un meci încâlcit pe „Arena Cugir”, o confruntare în care miza și-a spus cuvântul, un meci dominat de gazde care însă nu au reușit să puncteze deși au avut inițiativa.

Cocan (15) – șut de la 18 metri, prins de Papp. V. Popa (21) a lovit bara transversală după o centrare de la Cocan. Cocan (34) a tras de la marginea careului, puțin alături. Periculos a fost și șutul lui Tăban (35), într-o primă repriză dominată de „roș-albaștri”.

În actul secund, P. Păcurar (53) a executat periculos in corner, a boxat Papp. O nouă ocazie mare a gazdelor, V. Popa (58), reluare cu capul puțin alături. Asaltul gazdelor continuă, cu ocazia lui Cocan (75) – la centrarea lui Tăban. Măr (85), o primă acțiune notabilă, șut în diagonală, pe lângă.

În etapa viitoare, Metalurgistul va întâlni, tot pe teren propriu, vineri, 2 mai 2025, formația ACSM Codlea.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir