Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 60 de ani din Cugir trimis în judecată, după ce şi-a agresat și violat fosta parteneră chiar în incinta școlii unde aceasta lucrează

cugirinfo.ro

Publicat

în

Un bărbatul de 60 de ani din Cugir a fost trimis în judecată de procurorii de pe lângă Judecătoria Alba Iulia după ce şi-a agresat și violat fosta parteneră chiar în încinta școlii unde aceasta lucrează.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au transmis, luni, că un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Cugir, a fost trimis în judecată pentru viol, lovire sau alte violenţe şi încălcarea ordinului de protecţie.

Ca urmare a cercetărilor desfășurate în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de viol, lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție la data de 09.01.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din orașul Cugir.

Anterior, la aceeași dată, față de inculpat a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

S-a reținut astfel că la data de 08.01.2024, în jurul orei 19.00, deși avea obligația de a nu se apropia de persoana vătămată, fostă concubină, în vârstă de 54 de ani, și de a nu se apropia de locul de muncă al acesteia, Școala Gimnazială Iosif Pervain din Oraș Cugir, jud. Alba, obligații stabilite prin ordin de protecție dispus la data de 15.11.2023, prin sentință civilă a Judecătoriei Alba Iulia, inculpatul a pătruns în incinta Școlii Gimnaziale Iosif Pervain, loc unde a agresat victima prin aplicarea de lovituri succesive la nivelul capului și corpului cu o coadă de topor din lemn, provocând persoanei vătămate leziuni traumatice pentru a căror vindecare s-au stabilit ca fiind necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, imediat după pătrunderea în incinta Școlii Gimnaziale Iosif Pervain și ulterior agresării fizice a victimei, inculpatul a constrâns persoana vătămată la întreținerea de relații sexuale în multiple modalități.

La data de 09.01.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul aflat în stare de reținere, pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă.

Prin rechizitoriul din data de 29.01.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Sute de cugireni au participat la Slujba Deniei Prohodului, oficiată la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sute de credincioși au participat vineri seară, la slujba Deniei Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Ortodoxă „Adormirii Maicii Domnului”, din Cugir.

Încă de la ora 18.00, credincioșii s–au adunat cu mic cu mare la slujba de înmormântare a Mântuitorului Hristos, având de îndurat vremea mohorâtă de afară, cu o ploaie măruntă și deasă. Aici aceștia au aprins lumânări și au cântat, alături de preoți, Prohodul Domnului.

La finalul slujbei, preoții împreună cu credincioșii prezenți la slujbă, cu lumânări în mână au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf (o bucată de pânză zugrăvită cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului), și au înconjurat de trei ori lăcașul de cult.

Procesiunea simbolizează cortegiul funerar care l-a purtat pe Iisus Hristos, de la locul unde a fost răstignit pe muntele Golgota, până la mormânt. Ultima oprire se face în fața ușii bisericii, unde soborul de preoți a oficiat o scurtă slujbă. Apoi preotul trece primul pe sub Sfântul Epitaf, urmat apoi de credincioșii care au participat la Slujba Prohodului. Trecerea pe sub Sfântul Epitaf simbolizează trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului, pentru a învia împreună cu El. După terminarea procesiunii, Sfântul Epitaf este dus în Altarul Bisericii, fiind așezat pe Sfânta Masă din Altar. Aici va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când este aşezat la locul său în biserică. Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, este ultima zi din Săptămâna Patimilor, este ziua care a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos.

Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor.

Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.

Slujbele dedicate Învierii Domului, vor avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu începere de la ora 12:00.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Program special de circulație al autobuzelor, în perioada 18-21 aprilie 2025, pe raza orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a făcut public programul special de circulație al autobuzelor, pe durata Sărbătorilor Pascale 2025.

Programul de circulație al acestora este următorul:

• Vineri 18 aprilie 2025:

CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.

CUGIR – VINEREA:

PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 13:30; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.

Sâmbătă 19 aprilie 2025:

CUGIR INTERIOR:
Plecare LIDL: 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00.
Plecare Rîul Mic: 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30.

CUGIR – VINEREA:

PLECARE VINEREA:
6:30; 8:00; 9:00; 10:00; 11:00; 12:00; 13:00; 14:00; 15:00; 16:00; 17:00; 18:00.
PLECARE CUGIR:
7:00; 8:30; 9:30; 10:30; 11:30; 12:30; 13:30; 14:30; 15:30; 16:30; 17:30; 18:30.

Duminică 20 aprilie și Luni 21 aprilie 2025 NU circulă!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 30 de ani din Cugir, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

cugirinfo.ro

Publicat

în

Joi, 17 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au identificat și reținut un bărbat de 30 de ani, din orașul Cugir. Acesta este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 17 aprilie 2025, de către Judecătoria Alba Iulia.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir