Rămâi conectat

Sport

Astăzi, în prima manșă a barajului de promovare în Liga 2: CS Hunedoara – CS Minaur Baia Mare 2-1 (1-1)

cugirinfo.ro

Publicat

în

În fața a circa 10.000 de spectatori, CS Hunedoara învins greu pe CS Minaur Baia Mare, în prima manșă a barajului de promovare în Liga a 2-a, după ce oaspeții au deschis scorul în minutul 12, hunedorenii au egalat în min. 15, iar golul victoriei a fost marcat abia în min. 87.

Băimărenii au arătat bine în acest meci, ba chiar au dominat Hunedoara la ea acasă, în ambele reprize, mai puțin ultimele 10 minute ale partidei când CS Hunedoara a reușit să preia conducerea.

• Min 12: 0-1 Centrare dintr-un corner din dreapta a lui Donca, bătută slab, cu pământul, însă mingea se duce totuși în fața porții, iar Rodrigues Jairo, nepresat de nimeni, reia incredibil cu capul din 7 metri central, direct sub transversală. John Mondragon se bucură ca și când el ar fi marcat, deși nu a avut nicio contribuție, poate doar pentru că era cel mai aproapiat de Jairo.

• Min 15: 1-1 Hergheligiu centrează dintr-un corner din dreapta, Garutti se ține cu Lazăr și se urcă peste el, reia cu capul din 6 metri, mingea lovește transversala și revine în joc. Mondragon respinge cu capul pe spate, slab, același Garutti recentrează cu capul ușor spre dreapta, iar Sergiu Arnăutu reia dintr-un voleu lateral, din cădere, din 6 metri, în stânga, în plasă, lăsându-l fără reacție pe Băilă. Arnăutu era cel puțin la egalitate, pe linia de 6 metri, cu Lazăr, însă arbitrii au lăsat golul.

• Min 89: 2-1 Centrare din stânga, înaltă, a lui Neacșa, Arnăutu câștigă duelul aerian în dreapta și retrimite cu capul în centru, ușor spre înapoi, Hergheligiu preia și apoi calcă mingea și o trimite înapoi pentru Alexandru Mogoș, care șutează puternic cu stângul din 16 metri central și înscrie sub transversală, declansând ”eruperea” publicului hunedorean.

Au evoluat formațiile:

CS Hunedoara (antrenor Florin Maxim): 12. Ștefan Lefter – 13. Flavius Iacob, 4. Rafael Garutti, 3. Rodrigues Jairo (16. Antonio Vlad – min. 81), 30. Marian Trășcan, 14. Andrei Herghelegiu, 8. Antonio Bradu (6. Claudiu Giura – min. 73), 24. Adrian Bedea (15. Adrian Neacșa – min. 46), 7. Laurențiu Buș (10, Alexandru Mogoș – min. 46), 28. Sergiu Arnăutu, 25. Andrei Roșu (21. Petre Simon – min. 73).

Minaur Baia Mare (antrenor Ciprian Danciu): 77. Raul Băilă – 21. Marius Potcoacă, 3. Răzvan Lazăr, 28. John Mondragon, 27. David Simion, 2. Cătălin Jucan (11. Marco Petran – min. 84), 19. Ricky Gneba, 93. Viorel Chinde, 17. Alin Văsălie, 10. Mircea Donca, 9. Ciprian Stanciu (23. Raphael Stănescu – min. 78).

Arbitri: Horia Gabriel Mladinovici – Cosmin Vatamanu (București), Alexandru Filip (Constanța). Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba). Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) și Vlad Călușer (Voiniceni – Mureș).


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

„Roș-albaștrii”, la primul meci pierdut în Play-out: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 2-3 (1-2)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut vineri, pe propriul teren, primul meci din play-out, 2-3 (2-1) contra conjudețenei CIL Blaj.

Cîrstean (3) a deschis scorul împotriva fostei echipe, cu o reluare cu capul. A egalat Cocan (8), iar apoi a punctat din nou blăjenii prin Taifas (29). P. Păcurar (70) a adus din nou egalitatea, din penalty, iar apoi Cioară (77) a adus din nou avantajul pentru vizitatori, tot din penalty.

A fost primul eșec în play-out pentru Metalurgistul Cugir, după 4 etape imbatabile.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Șahistul cugirean Laurențiu Rădițoiu a câștigat turneul „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Între 11 și 13 aprilie 2025, în Municipiul Mediaș, s-a desfășurat turneul de șah rapid și Blitz „QuChess Festival – 20 de ani de șah la Mediaș”.

Competiția a fost organizată de către ACS Tera – Șah Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului de pe Târnava Mare, prin Direcția pentru Cultură.

Șahistul cugirean, Laurențiu Rădițoiu (C.S. „Metalurgistul” Cugir), a câștigat turneul cu un total de 4 puncte din 7 partide, concurând la categoria seniori (jucători peste 65 de ani) iar Ovidiu Jean Lupu legitimat la același club, s-a clasat pe locul 2 la egalitate de puncte cu câștigătorul concursului.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Tenismenul cugirean Robert Paștiu a câștigat finala turneului „Nova Dental” pentru juniori, de la Alba Iulia

cugirinfo.ro

Publicat

în

Tenismenul Robert Paștiu din Cugir în vârstă de 8 ani, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir și pregătit de către antrenorul Lucian Rada, a participat sâmbătă, 12 aprilie 2025, la Turneul de tenis de câmp pentru juniori, de tip GOLD desfășurat la Alba Iulia în cadrul turneului „Nova Dental”.

Competiția a avut loc în cadrul Campionatului National „Tenis 10”, unde a câștigat toate meciurile și a obținut medalia de campion al turneului.

Familia tânărului sportiv a dorit să mulțumească și pe această cale antrenorului Lucian Rada, conducerii clubului sportiv „Metalurgistul Cugir” precum și tuturor celor care le-au fost alături.

Îl felicităm și noi pe tânărul sportiv și pe antrenorul său pentru performanța obținută și le transmitem urări de mult succes în competițiile viitoare!

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir