Sport
Astăzi de la ora 15.00 Metalurgistul Cugir va juca în deplasare cu Șoimii Pâncota
Etapa a 6-a a Ligii a 3-a, va aduce astăzi de la ora 15.00 față în față pe Şoimii Pâncota si Metalurgistul Cugir. Acest meci are însă o însemnătate aparte pentru Marius Opric, antrenorul Metalurgistului Cugir, ce vizitează judeţul liderului Seriei a 5-a.
“Va fi o întâlnire foarte dificilă, deoarece întâlnim o echipă foarte puternică, ce are în componenţă jucători care au trecut pe la Raăid, Pandurii, Tg. Mureş. Mergem însă să luptăm, să luăm punct sau puncte“, a afirmat Bogdan Petric, managerul sportiv al Cugirului.
• Lipsesc Trăşcan şi G. Goronea
Nou-promovata de sub Drăgana traversează o serie excelentă, cu 4 victorii consecutivă şi o clasare pe locul secund, la un punct în urma liderului Naţional Sebiş. Aureolaţi de acel 6-0 de senzaţie de la Turda şi de cel mai bun atac din serie, metalurgiştii încearcă să jumulească şoimii arădeni, deşi au absenţe importante din efectiv: Trăşcan (suspendat) şi G. Goronea (accidentat), şi din tabăra gazdelor lipsind experimentaţii D. Mitu şi Ad. Rusu. Şoimii Pâncota au o linie echilibrată, cu două victorii şi două eşecuri (10-4 golaveraj, locul 7). „Avem o confruntare dificilă, cu un adversar puternic, mai ales pe teren propriu, dar în acelaşi timp, arădenii nu sunt o trupă invvincibilă. Încercăm să ne continuăm seria pozitivă şi ca de obicei abordăm confruntarea la victorie”, a spus Marius Opric.
• A fost „război” la Pâncota în 10 mai
Cu siguranţă, „principalul” conjudeţenilor nu poate uita episodul petrecut în 10 mai 2013, pe Stadionul „Şoimii”, când echipa sa de atunci, FC Hunedoara (cu Trăşcan în teren) a pierdut 0-1 şi a fost scoasă total de pe turnanta bătăliei crâncene pentru promovare. Amfitrionii conduşi şi acum de Dan Cuedan, stimulaţi de Olimpia Satu Mare nu s-au predat şi finalul jocului a adus scene incredibile, bătăi iscate între forţele de ordine, jucători şi suporteri (Opric fiind suspendat atunci pentru trei etape). „Ce a fost a trecut, nu-i vorba de revanşă sau răzbunare. Viaţa merge înainte, alţii au fost în spate la ce s-a întâmplat. Sincer, nu vreau să-mi mai amintesc ce s-a petrecut la Pâncota, e un episod de care nu-mi aduc aminte cu plăcere”, a afirmat Opric. Este al doilea joc la rând disputat de Metalurgistul pe terenuri străine şi runda următoare, a 7-a, fiind petrecută departe de casă, la Baia Mare.
FOTO: ARHIVĂ
Sport
„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului, s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.
După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.
Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.
Au evoluat formațiile:
CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.
Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.
Sport
O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)
Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.
Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.
Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.
Sport
FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a
Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.
„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.
Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.
Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului