Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Administraţie

Astăzi, 24 mai 2022, la sediul Primăriei Cugir a fost semnat contractul de reabilitare a Grrădiniței „Voinicel”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 24 mai 2022, la sediul Primăriei Cugir, edilul Adrian Teban a semnat contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a Gradiniței „Voinicel” din cadrul Școlii Gimnaziale Singidava.

Investiția, în valoare de aproximativ 1.875.000 lei, va fi executată de S.C.Primex Invest S.R.L, societate care va avea la dispozitie 12 luni pentru a finaliza lucrările prevăzute.

Finanțarea provine din fonduri europene accesate de către administrația locală în baza proiectului „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul preșcolar la Școala Gimnazială SINGIDAVA”.

Este a doua oară când proiectul parcurge întregul proces de achiziție, după ce precedentul contract de execuție, semnat în urmă cu aproximativ 9 luni, a fost reziliat ca urmare a decesului administratorului societății S.C. Vatcons Team S.R.L.

Grădinița „Voinicel” va beneficia de modernizări interioare/exterioare și de lucrări de eficientizare energetică:

– Refacerea învelitorii și termoizolației existente;
– Inlocuirea hidroizolației învechite de la subsol;
– Înlocuirea tuturor instalațiilor utilitare;
– Modernizarea grupurilor sanitare;
– Înlocuirea pardoselilor din sălile de grupă;
– Rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii;
– Instalație de protecție împotriva șocurilor electrice, instalație de paratraznet;
– Instalații antiefracție, de voce – date si de supraveghere video;
– Instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu
– Sistem de ventilare a sălilor de grupă;
– Sisteme de iluminat echipate cu surse LED de înaltă performanță energetică;
– Panouri solare pentru producerea de apă caldă menajeră.

„Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul preşcolar la Şcoala Gimnazială Singidava Cugir” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”,


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administraţie

Primarul Cugirului, Adrian Teban, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

cugirinfo.ro

Publicat

în

Recent, primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat la Brussels, la cea de-a 163 sesiune plenară în care, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a celebrat 30 de ani de la înființarea sa în folosul orașelor și regiunilor din Europa .

„În cadrul ședinței grupului EPP i-am felicitat pe prim- vicepreședintele COR, Apostolos Tsitsikostas și pe președintele grupului EPP la CoR, Olgierd Geblewicz, pentru leadershipul grupului nostru, pentru un mandat de succes în care Comitetului Regiunilor a crescut atât la nivel european, dar și în cadrul partidului EPP, unde colegul nostru, vicepreședintele EPP Siegfried Mureșan a fost întotdeauna un susținător important”, a spus primarul Cugirului .

În legătură cu întrebarea unui cetățean din localitate, dacă este ceva de castigat din participarea la CoR, edilul de la poalele Drăganei a spus: „Dacă avem o politică de coeziune bine croită, care să raspundă nevoilor de azi a orașelor va fi în avantajul tuturor localităților, inclusiv pentru Cugir”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Au început lucrările de modernizare a străzii Făgețel din Cindeni și se amenajează noi locuri de parcare pe strada Gheorghe Asachi

cugirinfo.ro

Publicat

în

Conducerea Primăriei Cugir verifică regulat modul în care se execută lucrările edilitare din oraș, pentru a vorbi cu constructorul dar și cu cetățenii din zonă.

Primarul Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Călin Furdui s-au deplasat în teren, pe strada Făgețel din Cindeni, care face legătura între strada Cloșca și Dorului și pe strada Gheorghe Asachi unde se înființează noi locuri de parcare.

Pe strada Făgețel se vor realiza:

– canalizația tehnică,
– canalizarea pluvială,
– modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, în funcție de soluția tehnică stabilită.
– intrările în curți

Ținem să precizăm faptul că această strada nu a fost prinsă în proiecte europene ci se realizează din bugetul local. De asemenea, vom mai face astfel de investiții in continuare pe străzile care încă nu au fost modernizate.

Pe strada Gh. Asachi se înființează 13 noi locuri de parcare și se modernizează intrările în blocuri, în baza proiectului cu finanțare europeană ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, proiect care prevede modernizarea a 23 de stăzi.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Finanțare de 1.500.000 de lei obținută de Spitalul Orășenesc Cugir printr-un proiect de „Guvernanță digitală eHealth”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului Orășenesc Cugir”, în valoare de aproape 1.500.000 lei.

Prin realizarea proiectului se preconizează schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:

– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Realizarea unui control mai bun al costurilor spitalului prin creșterea gradului de predictibilitate și planificare a activităților interne;
– Automatizarea proceselor interne care sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.

Managerul spitalului, Florin Arion, se declară mulțumit de continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir