Actualitate
Aproximativ 200 de cugireni au participat la cea de XV-a ediție a „Marșului pentru Viață”
Sâmbătă, 29 martie 2025, la Cugir a avut loc cea de XV-a ediție a „Marșului pentru Viață – fiecare om contează”.

Evenimentul și-a propus să transmită faptul că fiecare viață are valoare inestimabilă, iar sprijinul oferit femeilor însărcinate și copiiilor nenăscuți este esențial într-o societate responsabilă și cu principii creștine.
„Marșul pentru Viață” 2025 de la Cugir a presupus o întâlnire de suflet la Biserica din deal, unde în mijlocul celor prezenți s-a aflat părintele Nicolae Tănase. Preotul amintit a susținut de altfel și o conferință cu tema „Tinerii și preocupările tinereții”, în după amiaza zilei de vineri, 28 martie 2025.
Seria de evenimente „Marșul pentru Viață” reprezintă manifestări neconfesionale și apolitice care își proipun să transmită mesajul potrivit căruia „o lume în care fiecare femeie însărcinată și fiecare copil sunt bineveniți și sprijiniți”.
Mesajul se adresează întregii societăți, de aceea demersul este apolitic și neconfesional și nu susține nicio formă de ostracizare a femeilor.

Actualitate
Duminică, 6 aprilie 2025, motocicliștii de la „Lupii Singidavei” pornesc o nouă campanie de ecologizare la Cugir
„Lupii Singidavei” invită cetățenii orașului Cugir să participe la o nouă campanie de ecologizare. „Dacă iubești natura și să trăiești într-un mediu curat. Hai cu noi!”, sună mesajul acestora.
Campaniile de ecologizare realizate de Lupii Singidavei în orașul Cugir în parteneriat cu Primpria Orașului Cugir sunt deja o tradiție în orașul de la poalele Drăganei. Astfel de acțiuni sunt realizate în fiecare an, primăvara și toamna.
Sloganul după care se ghidează în primăvara 2025 această activitate civică este „Dacă iubești natura și să trăiși într-un mediu curat. Hai cu noi!”, îndemnând toți cetățenii orașului să participe la această activitate pentru binele lor și a comunității.
Acțiunea de zilele viitoare se va desfășura în 6 aprilie 2025, începând cu ora 10.30, iar pornirea se face din parcarea fabricii de sus.
Actualitate
Ansamblul Folcloric „Câmpul Pâinii” din Vinerea duce mai departe cu succes un parcurs început cu peste șase decenii în urmă
În anul 1964 a luat naștere grupul folcloric alcătuit din fetele de la școala din localitatea Vinerea, sub conducerea domnișoarei profesoare de muzică, Eugenia Herlea. Păstrătoare a cântecelor și tradițiilor străvechi din zonă, ea a reușit să recupereze elementele portului popular bătrânesc, vechi de peste 100 de ani.
Din anul 1976, învățătorul Ioan Buda, a preluat instruirea formațiilor de dansuri mixte cu elevii și tinerii din sat și continuă pregătirea dansului „Călușerul”, joc tradițional străvechi și specific localității.
Până în anii ’90, grupul a participat la manifestările importante din țară, fiind prezent numai cu cântece și dansuri originare din vatra satului Vinerea. Prima invitație peste hotare datează din anul 1990, când grupul de călușeri a participat la o manifestare cultural-artistică la Grenoble (Franța), alături de orchestra condusă de maestrul Dumitru Fărcaș.
În anul 2006, grupul a primit numele de Ansamblul folcloric „Câmpul Pâinii”. Grupul folcloric a câștigat, în același an, concursul „Cultură pentru Cultură”.
În anul 2007, ansamblul folcloric precum și Căminul Cultural din Vinerea, locul unde ansamblul își desfășoară activitatea, au fost preluate de către Casa de Cultură Cugir pentru sprijinirea și promovarea lor viitoare. De asemenea, anul 2007 a fost marcat de participarea Ansamblului „Câmpul Pâinii” la „Festivalul Internațional de Folclor” din Brix (Franța), unde s-a remarcat prin frumusețea dansului și a portului popular. Ansamblul a fost invitat la Institutul Cultural Român în 2008 în cadrul proiectului „Ultimii Rapsozi”, unde s-au prezentat povești din lumea satului, cântece, dansuri cu strigături, „Călușelul” și de asemenea bucate tradiționale din Vinerea.
În vara anului 2009, membrii ansamblului au participat la două sărbători importante în sudul Franței, în munții Pirinei (Bethmale) și în Gemania la Wasserburg, unde au fost apreciați ca cei mai sinceri mesageri ai României.
Participările ansamblului la Festivalul Internațional de Folclor „Târg European” de la Rive de Gier (2013), și la cele două festivaluri de la Marcoux și Bethmale din Franța (2014), au adus un plus de valoare calităților interpretative ale grupului.
În anul 2014, grupul a fost invitat special al Ambasadei Franței la București, la concursul „Satul cultural al României”.
În perioada 25 iulie – 5 august 2019, Ansamblul „Câmpul Pâinii” din Vinerea a participat la Festivalul Internațional „Ballus” din Sardinia (Italia), unde a reprezentat cu succes România. Ansamblul folcloric, alături de taraful și soliștii Centrului Cultural Cugir, au avut deosebita onoare să performeze în turneul insulei Sardinia, împreună cu ansambluri din Mexic, Taiwan, Indonezia, Brazilia, Ecuador și Italia pe scenele din orașele Uta, Sistu, Eglesias, Cagliari și multe altele.
Dansurile pe care ansamblul le promovează sunt dansuri mixte, dansuri ritualice, dansuri feciorești, dansuri de fete, dansuri specifice zonei folclorice pe care o reprezintă. Acompaniamentul instrumental este realizat de către taraful Centrului Cultural Cugir, atât pentru dansurile ansamblului cât și pentru soliștii vocali care însoțesc grupul pentru completarea programului artistic.
În componența ansamblului a intrat și grupul vocal alcătuit din toți membrii ansamblului care prezintă cântece străvechi din vatra satului Vinerea, în mod tradițional și fără acompaniament.
Din anul 2021, conducerea coregrafică a ansamblului a fost preluată de către Alin Turlea, un dansator care a crescut în sânul ansamblului și care a performat la Cluj-Napoca, unde și-a completat studiile și în domeniul coregrafiei folclorice.
Sursa: Centrul Cultural „Valentin Uritescu”
Actualitate
Vineri, 28 martie, la Cugir se lansează oficial Programul „Ziua Verde”
Vineri se lansează oficial la Cugir Programul „Ziua Verde”. În ziua inaugurală sunt prevăzute o plimbare cu bicicleta pe pistele de biciclete ale Cugirului și o sesiune de socializare in Parcul Micro 7.
De acum înainte în fiecare ultimă zi de vineri a fiecărei luni companiile, instituțiile și cetățenii din Cugir vor putea alege, grație acestui program, alternative sustenabile de transport: mersul pe jos, bicicleta sau transportul public.
Ziua Verde” reprezintă o inițiativă dedicată promovării mobilității active și a unui oraș mai sustenabil derulată în cadrul programului „JUST STREETS”. Această inițiativă sprijină un oraș mai curat, mai sănătos și mai prietenos, reducând poluarea și promovând un stil de viață activ.
Companiile pot încuraja angajații să vină la muncă fără mașină și să ofere beneficii pentru participare. Școlile pot organiza grupuri de elevi care vin pe jos sau cu bicicleta, iar etățenii sunt invitați să lase mașina acasă și să se bucure de o zi diferită în oraș.
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 6 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 10 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu