Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Administraţie

Administrația locală din Cugir caută un nou operator pentru transportul public local

cugirinfo.ro

Publicat

în

Orașul Cugir va avea în curând un nou operator în ceea ce privește serviciul de transport public local. Contractul de delegare a gestiunii acestuia a fost lansat recent în SEAP.

Operatorul de transport/transportatorul autorizat are obligația să efectueze serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu respectarea programului de transport, care conține condițiile specifice privind traseele, perioadele și programul de circulație, capacitatea mijloacelor de transport, numărul mijloacelor de transport necesare, prezentate în anexele prezentului caiet de sarcini.

In vederea realizării unui sistem de transport public local de persoane pe raza administrativ-teritorială a orașului Cugir, care să asigure deplasarea călătorilor în condiții de siguranță a circulației rutiere și pietonale, confort, regularitate și continuitate, operatorul de transport/transportatorul autorizat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

1. să asigure afișarea la părțile din față și laterală dreapta ale mijlocului de transport a indicativului și capetelor traseului; la partea din spate a mijlocului de transport se va afișa cel puțin indicativul traseului. Elementele de informare menționate anterior vor fi iluminate corespunzător pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate scăzută;
2. să asigure afișarea în salonul mijlocului de transport a numelui conducătorului acestuia, a hărții schematice care să permită vizualizarea traseului și a rețelei de trasee, a instrucțiunilor privind modul de desfășurare a transportului, a obligațiilor publicului călător și a altor informații de utilitate publică privind transportul, stabilite prin reglementările în vigoare;
3. să dețină sistem de taxare electronică și să asigure vânzarea legitimațiilor/abonamentelor de călătorie în locurile stabilite de comun acord cu autoritatea administrației publice locale;
4. în stațiile din programul de circulație, să asigure afișarea codului traseului, a intervalelor de succedare a curselor, precum și a hărților simplificate cu indicarea traseelor și stațiilor pentru informarea publicului călător;

Lista stațiilor aferente programului de transport

Orașul Cugir

Parcare magazin LIDL, Str. Victoriei Nr.51, Str. 1 Decembrie1918 Nr.2, Str. Rozelor Nr.l 1, Str. I.Creangă Nr.141, Str. Al.Sahia Nr.7, Str. N.Bălcescu Nr.7, Str. I.L.Caragiale Nr.l(primăria), Str. 21 Decembrie 1989 Nr.66, Piața 1 Mai, Str. Râul Mic Nr.2, Str. Râul Mic Nr.4, Str. Râul Mic Nr.52, Str. Râul Mic Nr.54,Str. Râul Mic Nr.84(capăt de traseu), Str. Râul Mic Nr.85, Str. Râul Mic Nr. 65, Str. Râul Mic Nr. 15, UMC II, Str. 21 Decembrie 1989 Nr.81, Str. 21 Decembrie 1989 Nr.l7, Str. 21 Decembrie 1989 Nr.lA, Str. N.Bălcescu Nr.2A, Str. Al.Sahia Nr.4, Str. I.Creangă Nr.l02, Str. Rozelor Nr.8, Str. Ștefan Cel Mare Nr.9, Str. Victoriei Nr. 15, Str. Victoriei Nr.8, Stadion Club Sportiv Orășenesc Cugir, Str.Victoriei Nr.10.

Localitatea Vinerea

Str. Principala Nr. 357, Str. Principala Nr. 291, Str. Principala „Monument”, Str. Principala Nr. 147, Str. Principala Nr. 99, Str. Principala Nr. 27. Str. Principala Nr. 2 -Capat Traseu, Str. Principala Nr. 50, Str. Principala Nr. 112, Str. Principala Nr. 148, Str. Principala Nr. 196, Str. Principala Nr. 292, Str. Principala Nr. 364.

Tarifele legitimațiilor de călătorie(inclusiv TVA) sunt:

-bilet o călătorie 2,5 lei
-abonament pe o lună (luni-vineri, 2 călătorii/zi) 75 lei
-abonament pe o lună toate zilele (2 călătorii/zi) 100 lei


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administraţie

Primarul Cugirului, Adrian Teban, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

cugirinfo.ro

Publicat

în

Recent, primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat la Brussels, la cea de-a 163 sesiune plenară în care, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a celebrat 30 de ani de la înființarea sa în folosul orașelor și regiunilor din Europa .

„În cadrul ședinței grupului EPP i-am felicitat pe prim- vicepreședintele COR, Apostolos Tsitsikostas și pe președintele grupului EPP la CoR, Olgierd Geblewicz, pentru leadershipul grupului nostru, pentru un mandat de succes în care Comitetului Regiunilor a crescut atât la nivel european, dar și în cadrul partidului EPP, unde colegul nostru, vicepreședintele EPP Siegfried Mureșan a fost întotdeauna un susținător important”, a spus primarul Cugirului .

În legătură cu întrebarea unui cetățean din localitate, dacă este ceva de castigat din participarea la CoR, edilul de la poalele Drăganei a spus: „Dacă avem o politică de coeziune bine croită, care să raspundă nevoilor de azi a orașelor va fi în avantajul tuturor localităților, inclusiv pentru Cugir”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Au început lucrările de modernizare a străzii Făgețel din Cindeni și se amenajează noi locuri de parcare pe strada Gheorghe Asachi

cugirinfo.ro

Publicat

în

Conducerea Primăriei Cugir verifică regulat modul în care se execută lucrările edilitare din oraș, pentru a vorbi cu constructorul dar și cu cetățenii din zonă.

Primarul Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Călin Furdui s-au deplasat în teren, pe strada Făgețel din Cindeni, care face legătura între strada Cloșca și Dorului și pe strada Gheorghe Asachi unde se înființează noi locuri de parcare.

Pe strada Făgețel se vor realiza:

– canalizația tehnică,
– canalizarea pluvială,
– modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, în funcție de soluția tehnică stabilită.
– intrările în curți

Ținem să precizăm faptul că această strada nu a fost prinsă în proiecte europene ci se realizează din bugetul local. De asemenea, vom mai face astfel de investiții in continuare pe străzile care încă nu au fost modernizate.

Pe strada Gh. Asachi se înființează 13 noi locuri de parcare și se modernizează intrările în blocuri, în baza proiectului cu finanțare europeană ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, proiect care prevede modernizarea a 23 de stăzi.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Finanțare de 1.500.000 de lei obținută de Spitalul Orășenesc Cugir printr-un proiect de „Guvernanță digitală eHealth”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului Orășenesc Cugir”, în valoare de aproape 1.500.000 lei.

Prin realizarea proiectului se preconizează schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:

– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Realizarea unui control mai bun al costurilor spitalului prin creșterea gradului de predictibilitate și planificare a activităților interne;
– Automatizarea proceselor interne care sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.

Managerul spitalului, Florin Arion, se declară mulțumit de continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir