Învăţământ - Cultură
Administrația locală a orașului Cugir caută soluții viabile pentru dezvoltarea învățământului tehnic profesional în sistem dual
Subiectul a fost dezbătut în cadrul unei întâlniri ce a avut loc între primarul Adrian Teban și directorul Star Transmission, Klaus Eichhorn. La discuții au mai participat viceprimarul Călin Furdui, directorul resurse umane, Tatiana Oana și directorul de servicii tehnice și infrastructura, Faur Emil, din cadrul Star Transmission.
„Ne dorim sa dezvoltam învățământul tehnic profesional în orașul Cugir, ca obiectiv important al strategiei locale de dezvoltare economică. De aceea, căutam soluții pentru ca sistemul dual să fie mai bine susținut de către administrația locală și agenții economici din oraș, astfel încât tinerii și părinții lor să aibă încredere să opteze pentru școala profesională. Aceasta trebuie să ofere siguranța că, odată finalizate cursurile, absolvenții vor fi bine pregătiți, cu abilitați care să corespundă celor solicitate pe piața muncii”, a precizat primarul Adrian Teban.
După discuțiile care au avut loc la primărie, reprezentanții administrației locale și ai STC au vizitat Colegiului Tehnic I.D. Lăzărescu. Aici, directorul instituției de învățământ, Ionuț Iancu, împreună cu profesorii de specialitate au prezentat baza materială pe care o utilizează inclusiv elevii claselor de profesională existente.
Vizitatorii au avut parte și de o dovadă a măiestriei și calității resursei umane- robotul creat de echipă „IDL ELECTRONICS”, care a fost apreciat la Concursul Național de Robotică „First Tech Challenge România”, unde a obținut locul 3 la categoria Control Award, din 120 de echipe.

Învăţământ - Cultură
Profesoara Nicoletta Huștiuc, de la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, particpare la Conferința de promovare a educației desfășurată în Salonic – Grecia
Nicoletta Huștiuc – professor la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, a participat recent, în calitate de speaker, la STEM Spring Conference, un eveniment educațional de anvergură organizat de EASE – European Association of STEAM Educators, o asociație internațională dedicată promovării educației STEM/STEAM la nivel european.
Comform relatărilor sale, Conferința a avut loc într-un cadru academic de excepție – Anatolia College din Salonic, Grecia, o instituție de învățământ prestigioasă, recunoscută pentru excelența sa în educație și pentru infrastructura sa modernă.
Evenimentul a reunit cadre didactice din întreaga Europă – Portugalia, Madeira, România, Italia, Belgia, Franța, Grecia, Albania și Luxemburg – oferind un cadru multicultural ideal pentru schimbul de bune practici și idei inovatoare.
„În cadrul conferinței, am avut plăcerea să susțin prezentarea „Coding in STEM eTwinning Projects”, unde am demonstrat modul în care codarea poate deveni un instrument esențial în proiectele internaționale educaționale. Publicul a fost receptiv și interesat, iar discuțiile care au urmat au fost cu adevărat valoroase.
Pe lângă propria contribuție, am asistat la o serie de prezentări excepționale susținute de colegi din diverse țări, fiecare aducând perspective unice asupra educației STEM. De asemenea, conferința a beneficiat de prezența reprezentanților Scientix de la Bruxelles, o inițiativă europeană dedicată sprijinirii colaborării între profesorii STEM. În calitate de ambasador Scientix, am fost onorată să fac parte din acest grup dedicat educației de calitate
Unul dintre punctele care m-au impresionat profund a fost biblioteca colegiului, un spațiu generos și inspirațional, care reflectă respectul pentru cunoaștere și pentru dezvoltarea intelectuală a elevilor”, susține Nicoletta Huștiuc
Potrivit profesoarei, una dintre cele mai memorabile zile ale conferinței a fost cea dedicată atelierelor interactive de robotică și demonstrațiilor susținute de elevi, fapt ce i-a dat posibilitatea să descopere noi aplicații educaționale și materiale didactice inovatoare.
„În încheiere, am avut ocazia să explorăm și puțin din frumusețea culturală a orașului Salonic, în ciuda provocărilor cauzate de greva transportului public de 1 mai, zi liberă în Grecia. Cu toate acestea, atmosfera orașului, încărcată de istorie și farmec balcanic, ne-a oferit un cadru minunat pentru reflecție și conectare.
Recomand cu căldură participarea la astfel de evenimente internaționale tuturor cadrelor didactice. Dincolo de noile cunoștințe, venim mai bogați spiritual, profesional și uman, purtând cu noi inspirația și energia unor comunități educaționale pasionate și unite de un scop comun: transformarea educației”, a conhis profesoara din Cugir.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Triff Tania Ștefania, elevă a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, calificare la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească”
Colectivul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir are din nou motive de mândrie! Triff Tania Ștefania, elevă în clasa a VI-a A, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească”, o competiție ce le oferă elevilor prilejul de a-și pune întrebări esențiale despre identitate, valori, sens și credință, dar și satisfacția de a constata că răspunsurile nu vin doar din cărți, ci îmbină profunzimea cunoașterii religioase cu sensibilitatea culturii românești.
„O felicit pe Tania pentru efortul depus și pentru maturitatea de care a dat dovadă. De asemenea, felicit și profesorii îndrumători, Igna Daniela și Sgubea Luminița care, prin implicare și dăruire, contribuie la formarea unor tineri cu viziune și integritate. Performanțele obținute confirmă faptul că talentul înflorește atunci când este hrănit cu muncă și susținut de valori solide. Mă bucur că școala noastră rămâne un loc unde elevii sunt sprijiniți să se descopere ca oameni – creativi, sensibili și responsabili”, a transmis prof. Anca Stela Țîrlea.
Despre valoroasa performeră a vorbit și prof. Daniele Igna, care a spus: „Această competiție școlară este cu adevărat unică: nu valorifică doar cunoștințele, ci și profunzimea gândirii, sensibilitatea sufletească și capacitatea de a reflecta asupra lumii, așa cum se dezvăluie ea ochilor inocenți ai copiilor. Calificarea la etapa națională reprezintă o recunoaștere a muncii constante, a pasiunii pentru studiu și a perseverenței de care Tania a dat dintotdeauna dovadă. Rezultatul obținut vine ca o încununare a efortului ei din acest an școlar, deoarece s-a evidențiat la mai multe etape județene ale olimpiadelor, obținând premiul al III-lea la Olimpiada de Limba și Literatura română și mențiune la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață.”
La rândul său, profesoara de Religie, Sgubea Luminița a precizat: „A lucra cu un elev pasionat este o binecuvântare. Olimpiada Transdisciplinară ”Cultură și Spiritualitate Românească” este mai mult decât o competiție școlară, e o experiență de formare, în care elevii se întâlnesc cu tradiția, literatura, arta și spiritualitatea poporului român. Este o punte între generații, o expresie a inimii și a spiritului. Felicitări, Tania Ștefania!”
Învăţământ - Cultură
Codrea Irina Rita, elevă a Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir – Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Religie, Cultul Greco-Catolic
Codrea Irina Rita, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Singidava” din Cugir, a obținut Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Religie – Cultul Greco-Catolic, desfășurată în perioada 30 aprilie – 2 mai 2025, la Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit cei mai buni elevi din întreaga țară, pasionați de spiritualitate, teologie și valori creștine.
Rezultatul obținut de Irina este cu atât mai remarcabil cu cât reflectă nu doar cunoștințele sale temeinice, ci și perseverența, seriozitatea și profunzimea trăirii sale religioase. Sprijinită de profesoara Daniela Pascal și de preotul Codrea Viorel, Irina a reușit să transforme un vis într-o realizare concretă, devenind un exemplu pentru colegii ei și un motiv de mândrie pentru comunitatea școlară.
Performanțele ei din acest an școlar nu se opresc aici. La etapa națională a Olimpiadei de Istorie, Irina a obținut, de asemenea, Mențiune, demonstrând o cultură solidă, spirit critic și capacitate de analiză.
La nivel județean, a fost distinsă cu:
– Premiul I la Olimpiada de Istorie,
– Premiul I la Olimpiada de Religie, Cultul Greco-Catolic,
– Premiul al II-lea la Olimpiada de Creativitate Științifică,
– Mențiune la Olimpiada Lectura ca abilitate de viață,
– Mențiune la Olimpiada de Limba și Literatura Română.
Aceste rezultate confirmă inteligența multidisciplinară a Irinei, dublată de o maturitate intelectuală și emoțională ieșită din comun. Ea este un exemplu viu al faptului că performanța se poate atinge prin echilibru între rațiune și credință, muncă și inspirație.
Irina Codrea este un model autentic pentru tânăra generație – o elevă care îmbină performanța cu modestia, credința cu gândirea critică și învățătura cu pasiunea.
Conducerea școlii, cadrele didactice, colegii și întreaga comunitate educațională o felicită pe Irina pentru reușitele sale deosebite, precum și pe doamna profesor Daniela Pascal și familia elevei, care au fost alături de ea pe acest drum al performanței.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 9 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 săptămâni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 2 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 12 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 5 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Sportacum 7 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
-
Din judeţacum 3 săptămâni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro