Învăţământ - Cultură
1903 ani de la inaugurarea Columnei lui Traian sărbătoriți la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir
Elevii Colegiului Național „David Prodan” din Cugir au sărbătorit ieri, 12 mai, 1903 ani de la inaugurarea Columnei lui Traian, unul dintre cele mai importante monumente ale antichităţii europene şi un izvor însemnat pentru istoria noastră naţională.
Construită sub îndrumarea arhitectului Apolodor din Damasc, monumentul reprezintă o preţioasă cronică vizuală a războaielor daco-romane purtate de împăratul Traian împotriva lui Decebal, regele Daciei. Prin lectura referatelor prezentate de Amalia Opriţa şi Daniel Tatu din clasa a IX-a C, elevii au aflat despre inauguraraea Columnei la 12 Mai 113 d. Hr., dată atestată de documentele orașului Ostia (Fasti Ostienses), din Italia.
Prezent şi astăzi în Forul lui Traian din Roma, monumentul este decorat cu un celebru basorelief în formă de spirală, care ȋnfăţişează scene din timpul confruntărilor daco-romane. Columna cu o înălțime de aproximativ 30 m este formată din 18 blocuri masive de marmură de Carrara. Basorelieful surprinde în 155 de tablouri construirea podului peste Dunăre de la Drobeta Turnu Severin, scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 și 105-106, armamentul folosit în lupte, portretul dacilor şi a femeilor dace, a soldaților romani și daci, ilustrând printr-o desăvârşită artă romană Comentariile lui Traian despre războaiele dacice (De Bello Dacico), scrise în competiţie literară cu împăratul Caius Iulius Cezar (De bello Gallico).
Prin vizionarea în cadrul Cabinetului Documentare Informare (CDI) a documentarelor „Columna lui Traian” „Columna de la Roma” şi a filmului „Columna”, regizat în 1968 de Mircea Drăgan după scenariul lui Titus Popovici, elevii au aflat că în anul 117 d.Hr, urna cu cenuşa ȋmpăratului Traian a fost depusă la baza monumentului de unde ȋn cele din urmă a dispărut. Iniţial columna avea ȋn vârf o statuie a lui Traian care ȋntre timp a dispărut, astfel că Ȋn 1598, din ordinul papei Sixtus al V-lea, ȋn vârful Columnei a fost aşezată o statuie de bronz a Sfântului Petru.
O copie a coloanei, ridicată din ordinul lui Napoleon Bonaparte, se găseşte în piaţa Vendome din Paris, alte copii se află la muzeele din Paris, Londra, în timp ce o copie ȋn mărime naturală a Columnei, realizată ȋntre anii 1939-1943, se află expusă din 1972 la Muzeul Național de Istorie a României din Bucureşti. La finalul activităţii, alături de profesoarele Serafina Oarga şi Tatiana Ungurianu, elevii au desenat nu numai columna, ci şi celebrul stindard dacic, capul de lup, atestat cert în peste 20 de imagini sculptate pe unele metope ale Columnei lui Traian, în preajma unor fortificaţii dacice sau a unor căpetenii de rang înalt din rândul dacilor şi a lui Decebal.
Constantin Predescu

Învăţământ - Cultură
Irina Rita Codrea, elevă a Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir, mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie
Școala Gimnazială „Singidava” Cugir confirmă încă o dată statutul său de instituție educațională de prestigiu. Eleva Irina Rita Codrea (clasa a VIII-a) a fost distinsă cu Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, desfășurată în perioada 14–18 aprilie 2025, la Piatra Neamț.
Irina s-a remarcat printr-o cunoaștere temeinică a istoriei, un spirit analitic fin și o pasiune autentică pentru această disciplină, reușind să strălucească într-o competiție de nivel înalt, la care au participat cei mai buni elevi din întreaga țară.
Această realizare deosebită este și rezultatul unei colaborări excelente cu doamna profesor Irina Andrei, cea care a ghidat-o cu profesionalism, răbdare și dedicare în pregătirea pentru concurs.
„Irina este o elevă deosebită, pasionată de istorie și mereu dornică să învețe lucruri noi. A muncit mult și s-a pregătit cu seriozitate, iar rezultatul obținut este pe deplin meritat. Mă bucur că am putut să-i fiu alături și îi doresc mult succes în tot ce urmează!” a menționat doamna profesor Irina Andrei.
La rândul său, conducerea unității școlare a declarat: „Eleva Irina Rita Codrea este o tânără ambițioasă, cu un spirit competitiv puternic. A muncit mult, și-a dorit cu adevărat să se remarce și a reușit prin perseverență și seriozitate. Este genul de elev care nu se mulțumește cu puțin și care își dorește mereu să fie mai bun. Suntem mândri de parcursul ei și încrezători că va continua să ne surprindă plăcut și pe viitor. Le felicităm atât pe ea, cât și pe doamna profesor Irina Andrei pentru această performanță. Este o dovadă a muncii susținute și a valorii învățământului din Școala Singidava, cetate a străbunilor, vatră a urmașilor! Irina a dovedit că numele școlii nu este întâmplător! Istoria își găsește loc în specificul școlii noaste”.
Parcursul Irinei nu se oprește aici. Ea va reprezenta județul Alba și la Olimpiada de Religie – Cultul Greco-Catolic, care va avea loc în perioada 30 aprilie – 4 mai 2025, la Cluj-Napoca.
Felicitări, Irinei Rita Codrea și familiei sale! Felicitări, doamnei profesor Irina Andrei! Mult succes în continuare!
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Rezultate foarte bune obținute de elevii Colegiului Național „David Prodan” Cugir, la etapele județene ale Olimpiadelor de Limba Spaniolă și Filosofie
Cu toate că în ziua de azi timpul pe care majoritatea adolescenților îl dedică studiului individual pare să se reducă tot mai mult, pasiunea pentru cunoaștere și dorința de afirmare rămân totuși prioritare în rândul unor elevi remarcabili.
Este cu adevărat reconfortant să descoperim an de an că cel puțin în liceul nostru există încă tineri care reușesc să găsească un echilibru rezonabil între școală și preocupările lor personale, acordând maximă atenție cunoașterii și perfecționării.
Astfel, alți trei elevi ne-au demonstrat de curând că pasiunea pentru învățătură și dorința de autodepășire reprezintă încă o prioritate la Colegiul Național David Prodan, unde, rezultatele deosebite nu întârzie să apară și reflectă pe deplin eforturile susținute ale elevilor, dar și ale cadrelor didactice care îi îndrumă.
Poate vă mai amintiți de anul trecut de Codarcea Kevin, un elev – acum în clasa X-a, profil științe ale naturii. Acesta a obținut anul acesta premiul al III-lea la Olimpiada Județeană de Limba Spaniolă, un rezultat care are la bază nu doar talentul său lingvistic, ci și orele de muncă și dedicare investite în pregătire. Alături de el, colega sa de clasă, Dănilă Maria Angeles s-a remarcat la aceeași olimpiadă, obținând o mențiune care vine să confirme perseverența și interesul sincer pentru studiul limbilor străine.
Într-un alt registru, dar cu aceeași seriozitate și dedicare, Claudia Mărginean Bota, o elevă exemplară din cls a IX-a profilul matematică informatică intensiv informatică,- profund implicată în viața și activitățile colegiului, a obținut o mențiune la Olimpiada Județeană de Filosofie, o competiție ce pune la încercare nu doar cunoștințele teoretice, ci și capacitatea de analiză, reflecție și argumentare logică – calități indispensabile de altfel în viața de zi cu zi.
Rezultatele acestor elevi nu ar fi fost posibile fără îndrumarea atentă și susținerea constantă a unor cadre didactice dedicate. Doamna profesoară Oarga Serafina (filosofie) și alți profesori au avut un rol esențial în pregătirea acestor elevi conștiincioși și în cultivarea pasiunii lor pentru cunoaștere alături de pregătirea individuală. Le mulțumim pe această cale pentru profesionalism, răbdare și implicare!
Să vedem acum de au declarat olimpicii noștri atunci când i-am abordat cu rugămintea să ne împărtășească câte ceva din experiența lor:
„Participarea la olimpiada de spaniolă a fost o experiență frumoasă și totodată o lecție de viață care m-a învățat că dacă vrei mai mult, trebuie să dai mai mult. Ceea ce m-a determinat să particip din nou, a fost experiența plăcută din anul trecut.
De ce limba spaniolă? Pentru că am locuit câțiva ani în Spania și mi se pare o limbă foarte frumoasă, melodioasă și expresivă.
Doresc să-i mulțumesc doamnei mele dirigintă Anca Munteanu pentru susținere și încurajare iar anul viitor sper să progresez și să-mi reprezint colegiul la etapa națională”, a declarat Codarcea Kevyn – clasa a X-a, profil științe ale naturii.
„Din păcate, anul acesta la olimpiada de spaniolă am obținut doar mențiune, ceea ce înseamnă că nu îmi pot reprezenta colegiul la etapa națională ca anul trecut.
În timpul pregătirii individuale, am fost susținută de familie și de prietenii mei, însă, se pare că toate acestea nu au fost suficiente. Anul viitor am să cer ajutor profesorilor și celor din jur, ca să mă ajute pentru a mă autodepăși.
Chiar dacă nu am trecut mai departe, nu regret nimic, este o experiență extraordinară, pe care aș repeta-o ori de câte ori aș avea ocazia.
Mă bucur că am luat parte din nou la olimpiada de limba spaniolă, și sunt extrem de motivată ca anul următor să trec de etapa județeană cu un punctaj mare”, a declarat Dănilă Maria Angeles – clasa a X-a, profil științe ale naturii.
„La început nu eram hotărâtă să particip la olimpiada de filosofie știind că e materie de clasa a XII-a , dar pe parcursul anului școlar am început să-mi pun tot felul de întrebări legate de sensul vieții și scopul meu ca ființă umană. Am decis să particip pentru a găsi răspunsurile mult dorite și pot spune că pe unele le-am descoperit prin intermediul teoriilor filosofice. Omul este o ființă complicată și complexă de multe ori, așa cum spune și filosoful Blaise Pascal „omul, trestie cugetătoare”.
Chiar dacă nu am trecut în etapa următoare sunt foarte încântată că am acumulat cunoștințe noi și înțeleg mai bine unele părți ale naturii omului. Munca depusă pentru pregătirea participării mele la această olimpiadă m-a ajutat mult în sensul dezvoltării mele personale, iar acum când mă gândesc, dacă nu participăm poate nu găseam unele răspunsuri la întrebările pe care mi le puneam.
Mulțumesc din suflet doamnei profesoare Oarga Serafina pentru îndrumare și sprijin”, a declarat Claudia Mărginean Bota – clasa a IX-a, profil matematică informatică intensiv informatică.
Toate aceste reușite sunt dovada clară că adolescenții de astăzi nu și-au pierdut gustul pentru excelență și că, dincolo de agitația mediului online, există preocupări profunde și motivații sincere. Colegiul Național David Prodan îi felicită cu mândrie pe Kevyn, Maria și Claudia pentru efortul depus și pentru pasiunea cu care aleg să învețe și să se afirme.
Suntem convinși că acest parcurs este doar începutul unui drum frumos, iar liceul va continua să susțină și să valorizeze performanța, seriozitatea și dorința de cunoaștere a fiecărui elev.
Prof. Alisie Anca
Învăţământ - Cultură
Concurs de creații plastice și literare organziat în cadrul celei de-a II-a ediții a proiectului „Învierea prin ochi de copil”
În contextul prăznuirii Intrării Domnului în Ierusalim, în școlile din orașul Cugir s-au desfășurat mai multe activități didactice, menite să aducă în actualitate importanța acestei zile.
Astfel, în cadrul proiectului „Învierea prin ochi de copil” – ediția a doua, elevii Școlii Gimnaziale nr. 3 Cugir și ai Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Cugir V, au participat la un Concurs de creații plastice și literare care a avut loc după Sfânta Liturghie în data de 12 aprilie 2025.
Tinerii și-au prezentat creațiile, într-un cadru festiv, alături de părinții lor, în biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Activitatea a fost coordonată de subsemnatul, cu sprijinul doamnelor Luminița Sgubea și Daniela Pascal, cadre didactice pentru disciplina Religie ortodoxă. În deschiderea proiectului a fost prezentată semnificația sfintelor sărbători pascale și importanța redescoperirii învățăturii evanghelice despre Pătimirile Mântuitorului.
Biserica și școala se îngrijesc de latura formativă, a zidirii unui caracter nobil și puternic în elevi, prin raportarea permanentă a activităților la valorile religioase, cultură și civilizație tradițională românească. Potrivit propriilor mărturii, micii învățăcei au trăit momente unice, iar emoția și bucuria citită pe chipurile lor nu poate fi egalată cu nimic. La finalul activității, tinerii au pregătit desene religioase pentru o viitoare expoziție și au fost premiați cu diplome, cruciulițe și dulciuri.
Preot paroh Bogdan Șalariu
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu