Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Trei căței aruncați într-un canal, salvați de pompierii militari din Orăștie

cugirinfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Orăștie au răspuns luni, 6 iunie 2022, solicitării de a salva doi căței și pe mama acestora, aruncați într-un canal.

Inițial s-a primit un apel primit la 112 din partea unui domn cu suflet mare, care aflându-se în zona periferică a localității Pricaz, a auzit scâncetele mai multor căței.

Salvatorii s-au deplasat numaidecât la locul indicat, unde au găsit într-un puț foarte adânc, doi cațeluși și pe mama acestora. Imediat, pompierii au întins scara culisabilă și au coborât pentru a le veni în ajutor. După câteva minute, cei trei căței au fost scoși la suprafață, în siguranță.

Însă misiunea colegilor noștri nu s-a încheiat aici. Un alt coleg, impresionat și el de soarta micuței familii, a luat legătura cu o asociație pentru protecția animalelor.

Așa că, din curtea Detașamentului Orăștie, cele trei suflete au fost preluate de alți salvatori, care ne-au asigurat că le vor oferi o viață mai bună de acum înainte.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Ştiri din zonă

Tânăr de 25 de ani din Șibot, care se sustrăgea unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști și dus în arestul IPJ Alba

cugirinfo.ro

Publicat

în

Marți, 22 octombrie 2024, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos – Postul de Poliție Șibot au identificat un bărbat de 25 de ani, din localitatea Șibot, care este posesorul unui mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Alba Iulia, la data de 2 august 2024, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

Bărbatul se sustrăgea executării mandatului.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Cazul dispariție minorilor din Sântandrei: Tatăl copiilor a fost reținut preventiv

cugirinfo.ro

Publicat

în

În urmă cu puțin timp, ca urmare a probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, bărbatul de 54 de ani, din Simeria, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare și participație improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale.

Totodată, față de cei 3 minori a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgență, în cadrul unei unități din subordinea D.G.A.S.P.C. Hunedoara. Poliţiştii și procurorii continuă cercetările în acest caz și colaborează cu autoritățile pentru protecția minorilor și pentru a asigura respectarea tuturor prevederilor legale.

Vă reamintim faptul că cei 3 copii, de 7, 9 și 11 ani, precum și tatăl acestora, un bărbat de 54 de ani, din Simeria, au fost preluați în aceastp dimineață de o echipă mixtă, formată din polițiști și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Hunedoara, de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porțile de Fier 1.

Intervenția a avut loc ca urmare a cooperării polițienesti internaționale dintre autoritățile judiciare din România și cele din Serbia.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

IPJ Hunedoara: „Cercetările continuă pentru găsirea celor trei minori dispăruți din localitatea Sântandrei”

cugirinfo.ro

Publicat

în

În legătură cu cazul celor trei copii dispăruți din localitatea Simeria, polițiștii continuă cercetările în vederea identificării acestora.

În cursul nopții trecute, polițiștii au reintrat în contact cu tatăl copiilor, cel care a și semnalat dispariția celor trei (la data de 14 octombrie a.c.,) și au fost obținute informații cu privire la faptul că cei trei copii s-ar afla alături de tatăl lor.

În acest caz, continuam cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a locației în care cei trei se află alături de tatăl lor și a luării măsurilor care se impun.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara nu exclude nicio ipoteză de lucru în acest moment și tratează cazul cu maximă prioritate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir