Administrația publică locală a orașului Cugir vrea să doteze, din fonduri europene, ambulatoriul Spitalului Orășenesc Cugir cu echipamente de ultimă generație, în valoare de aproape 12.800.000...
Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a declarat astăzi, la Abrud că România și-a asumat că alocă 2% din PIB pentru Apărare, iar bună parte din acești bani...
Sosită recent de la o reuniune internaţională de chirurgie, medicul chirurg Terezia Boruah (foto) de la Spitalul din Cugir ne-a declarat că în cadrul forumului organizat...
Secţia Chirurgie a Spitalului Orăşenesc Cugir a fost dotată, cu puţine zile în urmă, cu o Unitate de terapie cu presiune negativă „Vivano Tec”, aparatură de...
Administraţia publică locală a demarat procedurile necesare achiziţionării de aparatură şi mobilier pentru Ambulatoriul din cadrul Spitalului Orăşenesc Cugir. Investiţiile sunt realizate din fonduri europene accesate...
Ceea ce relatam în urmă cu câteva zile referitor la dotarea Cugirului cu o ambulanță SMURD, se pare că devine certitudine. Consiliul Local Cugir urmează să...
Arhitectul şef din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Cugir, d-l. Victor Sava a întocmit un Raport de Specialitate pe care-l va prezenta aleşilor locali...
La sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din Alba Iulia a fost semnat contractul de finanțare prin care se vor aloca 4,5 milioane lei, fonduri nerambursabile...
Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, la ora 21.05, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Alba, acţionând pe DJ 704 A, în afara localităţii Vinerea, au efectuat semnal regulamentar...