Rămâi conectat
Călin Mătieș - Deputat

Politică

(P) Alegeri Locale 2016 – Adrian Teban: Continuăm împreună, investim în Cugir

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

adrian-teban-afis-electoral-locale-2016Sunt 12 ani de când am primit pentru prima dată încrederea oamenilor, devenind la doar 32 de ani primarul oraşului Cugir.

A fost o cinste şi o mare responsabilitate, deopotrivă! Susţinerea pe care mi-au acordat-o cugirenii atunci şi în următoarele două mandate m-a onorat de fiecare dată şi m-a determinat să găsesc soluţii, chiar şi acolo unde lucrurile păreau iremediabil pierdute. Chiar dacă am fost, de cele mai multe ori, un primar de opoziţie, am avut, întotdeauna, de partea mea oamenii din oraş, o echipă performantă şi o mare ambiţie de a accesa fonduri europene. Am reuşit împreună să transformăm Cugirul într-un oraş confortabil, în care copiii noştri îşi pot dezvolta abilităţile artistice şi cele sportive, învăţând de mici ce înseamnă competiţia. Am avut întotdeauna priorităţi, motiv pentru care, înainte de asfaltări, am introdus reţele de apă şi canalizare în Cindeni, Râul Mic şi localitatea Vinerea. Am pornit modernizarea oraşului din centru şi am schimbat radical imaginea Bulevardului Alexandru Sahia şi a zonelor de locuit din apropiere, am amenajat parcări, am reabilitat drumuri şi trotuare, am amenajat parcul de joacă “Doina” şi parcul de agrement “Micro7”. Am ajuns cu lucrările în partea de sus, în “oraşul vechi”, unde am modernizat străzile 21 Decembrie 1989, Drăgana, Vasile Alecsandri,1 Mai, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Aurel Vlaicu, str. Râul Mic şi Râul Mare. Doresc să continuăm împreună şi să investim în oraş, astfel încât să nu mai existe străzi nereabilitate. Îmi doresc să creştem confortul şi siguranţa prin crearea unor centuri ocolitoare ale localităţilor Cugir şi Vinerea. Vreau să modernizăm drumurile de munte ce leagă oraşul de satele aparţinătoare: Bucuru, Mugeşti, Călene, Feţeni. Dintre toate investiţiile pe care le-am făcut şi care se văd în oraş, cea mai mare provocare a fost Spitalul Orăşenesc Cugir. A fost remarcabilă solidaritatea de care au dat dovadă oamenii din Cugir când spitalul a fost în pericol de a fi închis. Asta m-a determinat să cred că putem face ceea ce nu au făcut alţii în peste 20 de ani: să investim în spital. Astfel, în ultimii şase ani prioritatea mea a devenit spitalul: am modernizat şi dotat ambulatoriul şi secţiile de Chirurgie-Interne. Putem continua investiţiile, să modernizăm Pediatria şi să amenajăm locuinţe pentru doctori. Ştim deja că nu doar salariile mici îi ţin departe pe medici, ci şi condiţiile de muncă şi dotările. Împreună vom rezolva problema lipsei cadrelor medicale la nivelul anumitor specializări. Dragi cugireni, m-aţi susţi­nut acum 12 ani, când eram un tânăr, o speranţă. În acest timp am acumulat o experienţă pe care doresc să o pun în continuare în slujba oraşului. Ştiţi deja că promisiunile mele devin proiecte realizate.

PNL Alba – Publicitate electorală


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Flaviu Rădițoiu, președintele organizației USR Cugir: „Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta împotriva corupției și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din cabina de vot, președintele organizației din Cugir a partidului Uniunea Salvați România, Flaviu Rădițoiu, a declarat:

„Am votat cu încredere că începând de astăzi va începe schimbarea în bine a României. O schimbare care va însemna o stare de normalitate pe care o alții ne-au luat-o, în care instituțiile statului să respecte toți cetățenii țării în egală măsură, în care nu doar unii au privilegii, în timp ce majoritatea covârșitoare a românilor sunt în neajunsuri chiar dacă muncesc din greu, AM VOTAT PENTRU O ROMÂNIE A TUTUROR, NU DOAR A UNORA.

Românii trebuie respectați, iar demonstrația respectului se realizează prin fapte, nu prin vorbe, prin salarii cel puțin decente, cu măsuri luate pentru ca românii sa nu mai fie nevoiți sa plece în alte țări, cu măsuri pentru un viitor mai bun și mai sigur, atât pentru tineri cât și pentru vârstnici, cu măsuri pentru un învățământ mai bun pentru copii și cu măsuri de investiții în sănătate.

Am votat pentru sinceritate, corectitudine, hotărâre de a lupta pentru români și împotriva corupției, pentru competență administrativă demonstrată pe plan local și pentru singurul candidat care nu are legături cu nici un grup de interese mai vechi sau actual.

Va îndemn pe toți să mergeți la vot, pentru că de fiecare dintre noi depinde viitorul nostru pentru următorii ani. Vorbiți cu familia, cu prietenii și colegii și mergeți, vă rog, la vot!”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Adrian Teban, primarul orașului Cugir: „Am votat nu doar pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primarul orașului Cugir, Adrian Teban, a votat astăzi la ora 12.00, la una dintre secțiile special amenajate din incinta Școlii Gimnaziale Nr. 3. Acesta a venit la vot însoțit de soția sa, Laura, de fiica cea mare Theodora și de mezinul familiei, Andrei. La ieșrea de la secția de votare, primarul Cugirului, Adrian Teban a făcut următoarea declarație:

„Am votat nu doar un om pentru președinte, am votat pentru o direcție pro europeană, pro atlantică pentru România. Am votat pentru onestitate în viața publică, pentru siguranță și pentru prosperitate. M-aș bucura ca românii să iasă la vot în număr cât mai mare! De asemenea, aș dori că românii plecați în străinătate , să iese și să își spună punctul de vedere pentru că astăzi alegem viitorul României!”.

 

Constantin PREDESCU

 


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Dorin Scânteie, coordonator organizația AUR Cugir: „Am votat cu speranța de schimbare în suflet și îndemn oamenii sa vină în număr cât mai mare la vot”

cugirinfo.ro

Publicat

în

La ieșirea din secția de votare, coordonatorul organizației AUR Cugir, Dorin Scânteie, ne-a oferit următoarea declarație:

„Am votat, astăzi, cu speranță în suflet. A fost impresionant să-mi aud concetățenii spunând că votează pentru schimbare, o doamnă zicând că votează pentru o schimbare mai bună… că de atâția ani trebuie să existe o schimbare. Eu îndemn pe toată lumea să vină în număr cât mai mare la vot”.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir