Rămâi conectat

Din judeţ

Nicolae Sântimbrean, aspirantul la şefia OIR POSDRU – un fost “torţionar” condamnat pentru cercetare abuzivă

cugirinfo.ro

Publicat

în

Fostul poliţist Nicolae Sântimbrean, care susţine azi interviul pentru funcţia de director executiv al OIR POSDRU Regiunea Centru, ancheta suspecţii cu bulanul

Partidele politice ce formează USL îşi impun, încet dar sigur, oamenii în posturile cheie din instituţiile publice. Liberalii s-au mişcat ceva mai bine decât pesediştii şi au reuşit să pună mâna pe cele mai râvnite instituţii din judeţ. Astfel, recent, Gabriel Pleşa, consilier local şi preşedinte al PNL Alba Iulia, a preluat conducerea Electrica Serv Alba, iar Dan Brătean a fost numit director la Electrica Furnizare. Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba este condus de câteva săptămâni de Marcela Creţu, soţia liberalului Simion Creţu, director la Agenţia de Dezvoltare Regională 7 Centru. Practic, liberalii încearcă acum să se reaşeze pe vechile poziţii, strategice şi foarte bine plătite, pe care le-au deţinut pe vremea guvernării Tăriceanu.
Aşa se face că un alt post vizat de liberali, deţinut în trecut de actualul deputat PNL Dan Coriolan Simedru, este şefia Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU). Salariul mare dar şi importanţa regională a acestei funcţii i-au făcut pe liberali să-şi dorească din nou şefia OIRPOSDRU în curtea proprie.

Omul susţinut de PNL Alba pentru funcţia de director este Nicolae Sântimbrean, crescut de foarte tânăr în sânul partidului, foarte aproape de liderii acestuia. O alegere nu foarte inspirată pentru o instituţie atât de sensibilă din punct de vede al imaginii, ar putea spune unii.  Asta deoarece Nicolae Sântimbrean, fost poliţist de comună, are o pată pe propria biografie, pată care a rămas ascunsă atât timp cât el nu a ieşit în lumina reflectoarelor scenei politice. La 36 de ani, Sântimbrean este absolvent de Drept, are un Masterat în Managementul Integrării Europene şi Administraţiei Publice, şi a lucrat ca expert parlamentar la Camera Deputaţilor, fiind consilier al liberalului Călin Potor. De asemenea, a fost consilier al lui Dan Coriolan Simedru, în perioada 2008 – 2009 şi în 2012, perioadă în care acesta a deţinut funcţia de prefect de Alba.

Tânărul poliţist Nicolae Sântimbrean ancheta suspecţii cu bulanul
Înainte să facă politică şi să intre în administraţie, Nicolae Sântimbrean a fost poliţist la Cenade. Nu mulţi sunt cei care ştiu că el a fost condamnat în decembrie 2003 la 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă. În calitate de tânăr poliţist la Postul din Cenade, Nicolae Sântimbrean împreună cu un alt coleg, „aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat, cauzându-i leziuni ce au necesitat spre vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, în scopul determinării acestuia să dea o declaraţie în care să recunoască o faptă ce nu a fost săvârşită de acesta”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, citat în sentinţa penală nr. 339/2003 a Tribunalului Alba.

„Cei doi inculpaţi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Postului de poliţie Cenade iar pe raza acestuia de competenţă, la data de 14 august 2000, a fost comisă o infracţiune de furt calificat din bufetul comunal, iar conform dispoziţiilor legale cei doi inculpaţi au trecut la efectuarea de cercetări, care au condus la un cerc de suspecţi, între care şi partea vătămată M.A. Urmare a acestor indicii, la 9 noiembrie 2002 partea vătămată M.A. a fost invitat la Postul de Poliţie Cenade unde a fost interogat asupra modalităţilor de comitere a faptei”, mai spun anchetatorii. „Întrucât partea vătămată a refuzat constant recunoaşterea faptei pe care nu a săvârşit-o, iar inculpatul S.N. (n.r. – colegul lui Sântimbrean) l-a invitat într-o cameră alăturată biroului, unde a început să-i aplice lovituri în palme cu bastonul din dotare şi cu o bâtă. După aplicarea unor lovituri în palme şi pe antebraţe, acelaşi inculpat i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace şi să se aşeze într-un pat în poziţia în genunchi, cu talpa membrelor inferioare ieşite în afara saltelei patului, după care i-a aplicat lovituri cu aceleaşi obiecte contondente în talpa membrelor inferioare.

Apoi, inculpatul Sântimbrean a intrat în încăpere şi i-a cerut părţii vătămate să intre în birou pentru a scrie o nouă declaraţie în care să recunoască fapta, (…) acesta scriind în noua declaraţie că nu a comis fapta pentru care este anchetat, fapt ce l-a determinat pe inculpatul Sântimbrean Nicolae să o invite din nou pe partea vătămată în camera alăturată, unde inculpaţii i-au aplicat pe rând părţii vătămate lovituri cu bastonul şi bâtele în palme, pe antebraţe şi în tălpi”, se mai spune în rechizitoriu.

„Tatăl părţii vătămate, martorul M.A. a arătat că l-a văzut pe partea vătămată în incinta postului de poliţie având palmele foarte umflate, spunându-i că l-au bătut cei doi inculpaţi, cu o bâtă de cioban şi l-au legat cu cătuşele de gratiile de la o uşă, pentru ca să dea o declaraţie. Când a ajuns acasă i-a văzut şi leziunile de la tălpi, partea vătămată spunându-i că l-au lovit cei doi inculpaţi, mai arătând că din cauza loviturilor suferite, partea vătămată a avut dificultăţi la mers şi nu şi-a putut mişca degetele de la mâini”, mai arată anchetatorii.

Nicolae Sântimbrean şi colegul său poliţist au negat constant săvârşirea faptei astfel cum a fost descrisă, susţinând că nu l-au lovit pe suspect în timpul interogatoriului. Ei au încercat să aducă în apărarea lor câţiva martori ale căror declaraţii nu au putut fi luate în considerare de instanţă, fiind considerate fie subiective, fie irelevante.

Câte 1 an de închisoare cu suspendare şi plata a 20 de milioane de lei vechi daune morale
Atât Nicolae Sântimbrean cât şi colegul său au fost condamnaţi la câte 1 an de închisoare cu suspendare şi plata, în solidar, a 20 de milioane de lei vechi către partea vătămată, reprezentând daune morale. „La individualizarea pedepselor, stabilite în limita minimă prevăzută de lege pentru faptele comise, Tribunalul a avut în vedere faptul că inculpaţii se află la prima confruntare cu legea penală, însă în ceea ce priveşte aplicarea unor pedepse cu executarea acestora a avut în vedere nerecunoaşterea comiterii faptelor de către inculpaţi, modul şi mijloacele de comitere a acestora, pericolul social concret precum şi urmările acesteia asupra părţii vătămate. Aceste pedepse au fost constatate ca fiind graţiate (…)

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a apreciat că suma de 20 de milioane de lei la care au fost obligaţi inculpaţii, cu titlu de daune morale către partea vătămată, reprezintă o satisfacţie pecuniară proporţională cu prejudiciul moral încercat de partea civilă urmare a faptelor comise de inculpaţi. Aceasta a suferit leziuni vindecabile în 3-4 zile îngrijiri medicale, a avut mâinile şi tălpile foarte umflate, a avut dificultăţi la mers şi nu şi-a mai putut mişca degetele în ziua următoare, suferind şi o traumă psihică, întrucât a fost lovit de doi poliţişti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca să recunoască săvârşirea unei fapte pe care nu a comis-o”, se arată în sentinţa penală nr. 339/2003 pronunţată în şedinţă publică în 18 decembrie 2003.
Nicolae Sântimbrean a încercat trei ani mai târziu să obţină o revizuire a sentinţei, însă Tribunalul Alba i-a respins cererea şi a menţinut condamnarea. „Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Sântimbrean Nicolae, privind sentinţa penală nr. 339 din 18 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Alba”, se arată în sentinţa nr. 222 din 2006 pronunţată de Tribunalul Alba în şedinţa publică din 25 septembrie 2006. Astfel, încercarea fostului poliţist de a convinge instanţa că este nevinovat şi că a fost victima unei înscenări, în sensul că presupusa victimă anchetată de el în vara anului 2002 a inventat totul urmărind doar obţinerea unei sume de bani, a eşuat definitiv. Deşi acest episod nu se regăseşte nici în cazierul şi nici în CV-ul profesional al lui Nicolae Sântimbrean, el va rămâne consemnat în arhivele Tribunalului Alba.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Ionescu

    11.02.2013 la 8:07

    Si uite cum se ingroapa si USL promovand asrfel de oameni !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din judeţ

Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro

cugirinfo.ro

Publicat

în

Floriile 2026: Floriile Ortodoxe 2026 sunt în 5 aprilie, iar Floriile Catolice 2026 în 29 martie. Duminica Floriilor – obiceiuri | cugirinfo.ro

În Duminica Floriilor, românii ortodocși sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, în ultima săptămână din viața Sa pământească.

Astfel, din această zi începe Săptămâna Patimilor. Mai exact, sărbătoarea Floriilor este ultima zi de fericire, întrucât, imediat după aceasta, intrăm în Săptămâna Patimilor.

Citește și: Mesaje de Florii • Urări de Florii • Felicitări de Florii care pot fi transmise prin SMS de Florii

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE ORTODOXE în următorii ani:

2024 – 28 aprilie
2025 – 13 aprilie
2026 – 5 aprilie
2027 – 25 aprilie
2028 – 9 aprilie
2029 – 1 aprilie
2030 – 21 aprilie

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE CATOLICE  în următorii ani:

2024 – 24 martie
2025 – 6 aprilie
2026 – 29 aprilie
2027 – 18 aprilie
2028 – 2 aprilie
2029 – 24 martie
2030 – 14 aprilie

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE PROTESTANTE în următorii ani:

2024 – 24 martie
2025 – 6 aprilie
2026 – 29 aprilie
2027 – 18 aprilie
2028 – 2 aprilie
2029 – 24 martie
2030 – 14 aprilie

CÂND SE VOR SĂRBĂTORII FLORIILE REFORMATE în următorii ani:

2024 – 24 martie
2025 – 6 aprilie
2026 – 29 aprilie
2027 – 18 aprilie
2028 – 2 aprilie
2029 – 24 martie
2030 – 14 aprilie

Ce semnificație are duminica Floriilor

Duminica Floriilor sau a Stâlpilor este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Sărbătoarea este primită cu mare fast, întrucât simbolizează Intrarea Domnului în Ierusalim, orașul unde a început să fie celebrată. Această duminică îi pregătește pe credincioși de biruința lui Hristos asupra zilei de duminică care urmează, ziua Învierii. Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post.

Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani

Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere, a explicat pentru Mediafax, părintele Constantin Stoica.

Cu o zi înainte de această sărbătoare este sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hristos îndeplinește o altă minune și îl învie pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Tradiții de duminica Floriilor

Una dintre cele mai cunoscute tradiții este a ramurilor de salcie. Credincioșii duc ramurile la biserică, în dimineața de duminică, unde vor fi sfinție de către preot. După terminarea slujbei fiecare participant va lua crenguțe de salcie acasă, pe care le va păstra într-un loc curat, de regulă lângă o icoană.

Această salcie se consideră că are puteri nebănuite și în vreme de necaz sau boală va fi de ajutor celui care o folosește.

Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și măslin, ramuri cu care Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea in Ierusalim.

Citește și: Ce nume sunt sărbătorite de Flori, în Duminica Floriilor

În ziua de Florii, multe gospodine coc atâtea pâini câți membrii are familia, însă sunt diferite, în funcție de vârstele celor din familie. Pâinile se împletesc din aluat de grâu și sunt ornate cu figurine sau cruci din același aluat. Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.

Altă tradiție a acestei sărbători este aceea că fetele să fiarbă apă cu busuioc. Fetele merg la miezul nopții să fiarbă apa și să o pregătească pentru a se spăla pe cap cu ea a doua zi, pentru a avea un păr frumos și strălucitor. Această apă o pun apoi la rădăcina unui păr înflorit, spunând: “Cât de frumos e părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”

Superstiţii de Florii legate de vreme

Duminica de Florii se spune că aduce veşti despre cum va fi vremea de Paşte sau cum va fi timpul în vara care va urma. Aşa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. De asemenea, dacă până la Florii cântă broaștele, atunci vara va fi frumoasă.

Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele. Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul.

Obiceiuri de Florii

De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.

În jur de 1, 5 milioane de români își sărbătoresc onomastica. Dintre cei sărbătoriţi, aproape 900.000 sunt femei, arată statisticile. Cele mai întâlnite nume la femei sunt Viorica, Florentina, Florica. Sunt și românce cu nume mai rare, precum Garofiţa, Micşunica, Panseluţa sau Crizantema.

Citește și: Obiceiuri de Florii •  Superstiţii de Florii • Tradiţii de Florii

La bărbați sunt sărbătoriți cei care poartă numele de Florin, Viorel, Florian, cel mai des întâlnite, precum și cei botezați Trandafir, Bujor, Mărgărit sau Crin.

Tradiția spune că așa cum va fi vremea de Florii, tot așa va fi și în prima zi de Paște.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din judeţ

Urări de Paște fericit: Mesaje și felicitări de Paștele ortodox și ”Hristos a Înviat” | cugirinfo.ro

cugirinfo.ro

Publicat

în

Urări de Paște fericit: Mesaje și felicitări de Paștele ortodox și ”Hristos a Înviat” | cugirinfo.ro

Fie că alegi să le trimiți prin mesaj, rețelele de socializare ori prin viu grai, selecția de urări de Paște 2025 pe care ți le-am pregătit îți vor servi ca inspirație pentru a da mai departe o bucată din sentimentele pe care le nutrești pentru oamenii speciali din viața ta.

Mesaje de Paște

Să-ți exprimi dragostea folosind cuvinte mici poate fi dificil. De aceea, pentru momentele când nu ai inspirație, poți utiliza mesajele următoarele care vor aduce, de Paște, zâmbetul pe buzele celor la care te gândești. Le poți transforma și în simple urări, transmise prin intermediul telefonului, precum și la restrânsele întâlniri cu familia.

Iată ce mesaje de Paște poți trimite celor dragi:

Ce-am fi fost azi dacă nu ar fi fost El? Cunoaștem viața pentru că El a cunoscut moartea. Simțim bucuria pentru ca El a simțit tristețea. Suntem liberi pentru că Hristos a înviat!

Mi-aș dori să petrecem Sfintele Paște împreună, dar stiu că nu e posibil. Cu toate acestea, îți sunt alături cu suflet și sper ca speranța Învierii să ne aducă în curând alături. Hristos a Înviat!

În zi de sărbătoare, sper să-ți intre în casă liniștea și pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inima ta, să-ți lumineze viața și să aducă renașterea speranței, bucuriei și căldurii. Paște fericit!

Anul acesta iepurașul o să vină la tine încărcat cu multe bunătăți și cu un plic ce conține sute de pupici și îmbrățișări de la mine. Hristos a Înviat! Paște liniștit!

Sper ca Paștele să-ți întărească încrederea și speranța că totul va fi bine. Hristos a Înviat!

Învierea Domnului Iisus Hristos o să-ți umple sufletul de lumină dacă lași să se întâmple asta. Ochii vor fi plini de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri minunate și inima de sentimente de iubire. Paște fericit!

Paștele este promisiunea pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare primăvara. Fie ca această sărbătoare să vă umple casa de râsete și multă voie bună! Hristos a Înviat!

Mai bine dau mesaje de Paște decât să fac cost suplimentar. Mi-am cheltuit tot salariul ca să umplu masa de bucate tradiționale. Poftă mare și Hristos a Înviat!

Urări de Paște

Hristos a înviat! Și asta se simte în orice are viață, în firul ierbii, în cântul păsărilor, în seninul cerului. Paște fericit!

Paște fericit! Îți doresc ca această zi să-ți aducă binecuvântări, dragoste, bucurie, pace și speranță. Te îmbrățișez! Hristos a Înviat!

Sper să obții orice îți dorești de Paștele acesta. Eu am reușit pentru că deja te am. Paște fericit!

Îmi faci inima să se bucure la fel ca un iepuraș delicios de ciocolată! Paște fericit!

Îți mulțumesc că ești prețiosul meu iepuraș. Te iubesc! Hristos a Înviat!

Îți doresc un Paște plin de bucurii și veselie!

Aduci atâta minune și bucurie în viața mea! De aceea ești iepurașul meu special. Paște fericit!

O singură dată pe an este Paștele, o zi deosebită, îmbogățită de aromele bucatelor tradiționale și parfumul florilor! Îți urez Paște fericit și plin de liniște!

Îmi doresc din tot sufletul ca Sfintele Sărbători Pascale să-ți întărească încrederea și speranța. Hristos a Înviat!

E atât de multă lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în sufletul tău și te vei simți cu adevărat împlinit/ă! Paște fericit!

Iisus Hristos a venit pe lume pentru a ne dărui viața, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipe minunate pe care le trăiește. Paște minunat!

Iisus nu ne poate uita, am fost încrustați cu toții în palmele mâinilor lui, spunea Lois Picillo. Nu-ți pierde speranța! Hristos a Înviat!

Domnul Iisus a înviat dăruindu-ne o viață nouă, pe care fiecare dintre noi ar trebui să o prețuim. Hristos a Înviat! Paște fericit alături de cei dragi!

Hristos a Înviat! Îți doresc ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ți aducă încredere, lumină, iubire, speranță. Totul o să fie bine! Paște fericit!

Să ai parte de multă căldură în suflet și în cămin, bucurie în inimă, sănătate și dorință de muncă. Hristos a Înviat! Paște fericit alături de cei dragi!

Pomii înfloriți, mireasma florilor și ciripitul păsărilor șoptesc că a sosit Paștele. Sufletul să-ți fie cald atât în aceste zile de sărbătoare, cât și în fiecare zi a vieții tale. Paște fericit!

Bucuria vine din lucruri mărunte, iar dragostea față de frumos vine din trăirile noastre. Hristos a Înviat! Paște fericit alături de cei dragi ție.

Azi, in zi de sărbătoare sa coboare liniştea si pacea. Minunea invierii lui Iisus sa dainuie in inimile voastre, sa va lumineze viaţa si sa va aducă renaşterea credintei, sperantei, bucuriei cu bunătate şi căldura in suflete! Hristos a Înviat!

Urările speciale de Sărbătorile Pascale combinate cu veselia culorilor și iepurașii drăgălași vor aduce, cu siguranță, zâmbetele pe buzele celor apropiați inimii tale.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din judeţ

Felicitări de 8 Martie: URĂRI și MESAJE pentru femei | cugirinfo.ro

cugirinfo.ro

Publicat

în

Felicitări de 8 Martie pentru femei: Urări și mesaje de Ziua Femeii 2025 | cugirinfo.ro

Mesajele de 8 Martie sunt la modă chiar și în zilele noastre, indiferent de canalul de transmitere al acestora. Astfel că, fie că alegi să-i spui direct sau prin intermediul telefonului sau chiar al unei scrisori, iubita și mama ta vor aprecia enorm cuvintele frumoase. Mai mult, le vei demonstra, încă o dată, cât de mult înseamnă pentru tine.

Nu trebuie să fii un romantic incurabil, cu talent la versuri pentru a-ți impresiona iubita. Dar, ar fi bine să ții cont de vorbele lui Chris Rock, care spunea un mare adevăr referitor la femei: „Femeile au nevoie doar de trei lucruri în viață: apă, mâncare și complimente.”

Iată câteva dintre cele mai frumoase mesaje de dragoste și urări de 8 Martie pentru iubita

Felicitări de 8 Martie: URĂRI și MESAJE pentru femei

„Te iubesc și te voi iubi toată viața, iar dacă și după moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna.” Dante Alighieri;

„Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână.” – Alfred de Musset;

„Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc .”– Liviu Rebreanu;

„Te iubesc nu doar pentru ceea ce ești, ci și pentru ceea ce sunt când sunt în preajma ta.” – Roy Croft;

„Te vreau pe tine, pentru că-i mai simplu decât să îmbrățișez omenirea întreagă, de care aș avea nevoie ca să te înlocuiesc.” – Jacques Salome;

„Nu este nevoie de motiv pentru a iubi.” – Paulo Coelho.

Mesaje scurte pentru iubita

Doar alături de tine sunt cu adevărat eu.

Eşti frumoasă pentru că eşti iubită şi îti promit că aşa vei fi mereu.

Ești raza de soare care-mi luminează viața.

Te-ai născut să-mi luminezi calea.

Tu ești primăvara vieții mele.

Dintr-o mie de femei, te-aș alege tot pe tine.

Vocea ta este muzica mea preferată.

Ești aerul pe care-l respir.

Ești limanul vieții mele.

Strălucești ca o stea și miroși ca un trandafir.

Mă topesc la auzul vocii tale.

Am fost un ghețar și m-ai transformat într-o mare de dragoste.

A fost scris să-mi fii iubită și să fim pe veci împreună.

Ești tot ce am mai scump pe lume.

Dacă ar fi sa o iau de la capăt, tot pe tine te-aș alege.

Te iubesc, ca-n prima zi.

A fost scris să-mi fii iubită și să fim pe veci împreună.

Dacă aș fi de gheață ai vedea cu ochii tăi cum mă topesc în prezența ta.

Ești rază de soare care îmi luminează viața.

Mesaje de 8 Martie pentru mama

„Draga mea mamă, știu că nu ţi-am arătat mereu că am apreciat ceea ce ai făcut pentru mine. Îţi sunt recunoscător că exist. Ţie îţi datorez omul care sunt astăzi, datorită ţie sunt un om mai bun. Tu m-ai învăţat să mă respect şi să-i respect pe alţii. Tu eşti cea care m-a învăţat sa fiu tolerant, tu eşti cea care m-a ascultat întotdeauna şi care a fost alături de mine mereu.”

„Îţi sunt recunoscător pentru că m-ai iubit necondiţionat mereu şi că ai avut grijă de mine toată viaţa. Îţi sunt recunoscător pentru că îţi pasă de viaţa mea, pentru că ai mereu o vorbă bună pentru mine, atunci când lucrurile merg rău. Îţi doresc să ai o zi plină de voie bună şi sper ca dragostea mea să îţi umple viaţa, la fel cum dragostea pe care mi-ai purtat-o tu a umplut-o pe a mea. La mulţi ani, dragă mamă!”

„Din suflet îţi dăruiesc, ca în fiecare an, firavul mărţişor şi odată cu el toată dragostea ce ţi-o port. Te iubesc, mama La mulţi ani!”

„Primul lucru pe care l-am văzut în viața mea a fost chipul tău iubitor și ochii tăi strălucitori. Ți-am auzit vocea dulce. Mi-ai cântat cântece noaptea și mi-ai spus povești înainte de a mă întâlni în această lume! Pentru mine întruchipezi perfecțiunea, dragă mamă!”

„Dragă mămă ești cea mai iubită, cea mai dragă, cea mai bună ființă din lume. Din toată inima mea îți doresc multă sănătate, fericire, zile senine și mulți ani cu bucurii!”

„Dulcea mea mamă! Îmi doresc foarte mult să fii mereu veselă, înconjurată de familie și prieteni! Eu voi face totul pentru asta. Te iubesc enorm!”

„Mamă, vreau doar să-ți reamintesc cât de mult te iubesc. Și îți urez ca fiecare zi să-ți fie minunată și unică, să fii înconjurată de oamenii cei mai dragi sufletului tău.”

Cele mai calde urări de 8 Martie pentru mama

„Draga mea mamă rămâi mereu la fel de frumoasă, tânără, veselă și activă. Ești cea mai bună femeie din lume.”

„Scumpă mamă, anii nu te-au schimbat deloc, continui să zâmbești cu acest zâmbet luminos, pe care mi-l amintesc încă din copilărie! Astăzi, vreau să-ți amintesc cât de mult însemni pentru mine și cât sunt de recunoscător că exiști.”

„Mulțumesc, dragă mamă, pentru toată grija, dragostea, înțelepciunea și pentru abilitatea ta unică de a mă ocroti pe mine si pe întreaga noastra familie, chiar și în momentele cele mai dificile! Te iubesc, mamă!”

„Mama, îți mulțumesc pentru dragostea ta, grija de care dai dovadă și afecțiunea pe care o arați zi de zi. Îți doresc toate cele bune. Trăiește astfel încât sufletul tău să cânte și Dumnezeu să se bucure.”

„Draga mea mamă, mulțumesc mâinilor tale pentru tandrețe și grijă, inimii tale pentru dragoste și bunătate și ochilor pentru strălucirea sinceră. Îți doresc sănătate, bucurii, o viață lipsită de griji și vreau să știi că oricând te poți baza pe mine. Te ador, mamă!”

Cele mai frumoase idei de mesaje, urări, SMS-uri pe care le poți transmite de 8 Martie, de Ziua Mamei

„Îţi multumesc că m-ai iubit şi m-ai învăţat să iubesc şi pe ceilalţi, dar mai ales pe tine. La multi ani, mami!”

„La Mulți Ani, Mama! Îți doresc să ai în continuare zile ușoare și senine, fericire pură în suflet și liniște ca să te bucuri de toate frumusețile pe care viața încă le are pregătite pentru tine. Să rămâi tânără și frumoasă! Te iubesc!”

„O mamă atât de minunată ca tine merită ca fiecare zi să fie 8 martie! La mulţi ani, mămico!”

„Unei singure fiinţe din viaţa mea îi datorez tot ceea ce eu am şi ceea ce sunt azi. Ea mi-a dat naştere, m-a crescut şi m-a învăţat să iubesc. Nu exista cuvinte care să o descrie! Te iubesc, mama! La mulţi ani”

„Nu există cuvinte suficiente pentru a-ți exprima cât de mult înseamnă pentru mine. Ești o mamă minunată. Să ai o zi specială de 8 Martie, plină de iubire și bucurii!”

Mesaje de 8 martie pentru soție

Sotia este cea mai importanta femeie din viata oricarui barbat. De aceea nu trebuie sa o neglijesti si scrie-I unul din aceste mesaje de 8 martie pe o felicitare:

„Tu mi-ai dăruit atât de multe, mi-ai adus fericirea și ai făcut să-mi dispară toate gândurile rele. Tu ești soarele și primăvara mea și toate florile pământului înfloresc astăzi doar pentru tine!”

„Îţi urez o zi a femeii în care să te bucuri de fiecare rază de soare, de fiecare pată de verdeaţă şi… de dragostea mea necondiţionată. La mulţi ani, de Ziua Femeii”

„Îţi doresc ca aceste zile de primăvară şi răsăritul soarelui să-ţi aducă peste zi împlinirea viselor alături de tot ceea ce poate fi: mai pur, mai sincer, mai curat… te iubesc!”

„Astăzi este ziua femeii, iar tu este cea care îmi înseninează viața în fiecare zi! Îți multumesc că exiști și pentru că ne faci viața mai frumoasă! La mulți ani, minunata mea soție!”

„În această zi frumoasă de primvăvară, îți doresc să șii mereu plină de energie și de optimism! 8 Martie să își aducî numai zile frumoase și sănătate de fier! La mulți ani, frumoasa mea soție!”

Mesaje de 8 martie pentru iubită sau o colegă

Nu există bărbat care să nu trimită câteva mesaje și felicitări de 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeii. Iată câteva dintre cele mai frumoase mesaje și urări de 8

Martie care pot fi trimise iubitelor sau colegelor.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir