Cugireni
Fabricarea armelor la Cugir – început şi continuitate
Dialog la “foc automat” cu Damian Marcu – fost inginer de armament la Uzina Mecanică Cugir
După Primul Război Mondial, modesta Întreprindere Metalurgică de la Cugir s-a transformat într-o uzină modernă de armament. Potrivit unor documente ale vremii, în anul 1929, Ministerul Armatei face prima comandă la Cugir, constând în 9.500 ţevi de mitralieră şi 9550 corpuri de obuze, iar în 1932, tot Ministerul Armatei cerea fabricarea a 6.550 corpuri de proiectile şi 82 de tunuri, de câmp şi de munte.
Anul 1933 este însă cel în care se pun bazele unor serioase studii în domeniul armamentului portativ, an în care apare speranţa începerii producţiei, ca urmare a vizitei pe care o întreprinde la Cugir regele Carol al II-lea, cel care promite redresarea producţiei de apărare. Un an mai târziu societatea Copşa Mică – Cugir începe tratativele cu firma cehă “Ceskoslovensca Zbrojowka Brno” în vederea găsirii unui aranjament pentru colaborare tehnică. Aşa se face că, la începutul anului 1935, uzinele din Cugir obţin o primă comandă masivă de armament ce putea asigura o activitate normală de minimum 5 ani de zile pentru 5.000 de puşti mitralieră ZB şi imediat un al doilea contract pentru 90 de milioane de cartuşe. În 1937, Fabrica de muniţie de la Cugir este reamenajată, iar în 1938 intră în producţie cu toată capacitatea sa. În 1939, după ce trupele hitleriste intră în Cehoslovacia, acţiunile societăţii cehe sunt preluate de concernul german “Herman Goring’’, care se infiltrează şi la societatea Copşa Mică – Cugir, iar fabrica este militarizată. Intrarea României în 1941 în război face să crească comenzile de armament, activitatea uzinei se intensifică tot mai mult, cifra de afaceri ajungând la aproape un miliard de lei.
După al Doilea Război Mondial se încearcă adaptarea uzinei la fabricarea unor produse de pace, astfel că în 1945, contractele de armament şi muniţie sunt sistate şi 30% din personalul aferent se vede ameninţat cu concedierea. Întreprinderea începe o activitate în domeniul fabricaţiei de scule, calibre, aparate de precizie, lacăte, broaşte, yale, cleşti, cuţite, bricege etc, iar tehnicienii încep să studieze posibilitatea producerii maşinilor de cusut care intră în fabricaţie în 1946. Printr-o decizie luată în 1950 de ministrul industriei metalurgice, fabrica s-a despărţit în două unităţi productive independente: Uzina Mecanică situată în zona fabricii de armament, în partea de jos a oraşului şi Uzina “30 Decembrie”, care cuprindea fabrica de muniţie şi toate atelierele din partea de sus a localităţii. Divizarea a durat 18 ani, până în 1968, când cele două unităţi au fuzionat din nou, revenind în cadrul Întreprinderii Mecanice Cugir.
Despre felul în care a evoluat producţia de armament în perioada de după unificarea celor două fabrici a avut amabilitatea să ne vorbească unul dintre foştii salariaţi ai uzinei, domnul Damian Marcu, inginer de armament timp de 31 de ani, astăzi pensionar.
– Domnule Damian Marcu, vă rugăm să ne faceţi o scurtă prezentare a biografiei dumneavoastră şi să ne spuneţi cum aţi ajuns să lucraţi în domeniul producţiei de apărare atâţia ani?
– În primul rând vreau să vă spun că m-am născut pe data de 10 octombrie 1940, în localitatea Tău – Roşia de Secaş. Am absolvit şcoala profesională şi liceul la Cugir, sunt absolvent al Facultăţii TCM Bucureşti, promoţia 1967 în domeniul Maşini Unelte şi Scule. M-am specializat la Academia Tehnică Militară ca inginer de armament şi timp de 31 de ani am lucrat în sectorul producţiei de apărare, ca inginer proiectare, şef fabricaţie armament, iar ultimii 8 ani, înainte de a mă pensiona (1998) i-am lucrat ca şef atelier proiectare armament. Pot să vă mai spun că sunt căsătorit şi am o fată şi un nepoţel. Am ca hobby vânătoarea, muzica clasică, drumeţiile şi cititul, inclusiv ziarul “Unirea”, la care sunt abonat de peste 25 de ani.
– Cum de aţi ales să lucraţi în sectorul producţiei de armament având în vedere că eraţi absolventul unei facultăţi ce avea ca profil construcţia de maşini?
– A fost marea mea pasiune pentru arme încă din tinereţe, iar fabricaţia de arme era poate cel mai atractiv domeniu pentru cei care se angajau la uzina din Cugir. Asta a făcut ca în 1967 să aleg acest sector de activitate şi să-mi încep cariera ca inginer proiectant de armament şi să lucrez până în 1975, când am preluat activitatea de şef fabrică armament infanterie, sector cunoscut sub numele de “fabricaţie” sau Secţia Mecanică I. Am deţinut 15 ani această funcţie, deloc uşoară, cu multe responsabilităţi şi implicaţii, dar care recunosc că mi-a adus şi multe satisfacţii personale. A fost o perioadă când producţia de armament la Fabrica de Arme se afla în ascensiune, cu comenzi din ce în ce mai mari, cu locuri de muncă stabile, unde lucrau aproape 4.000 de angajaţi, iar câştigurile salariale erau notabile. Producţia era planificată, se lucra după planul trimis de la Centrala industrială, nu erau probleme de aprovizionare sau de forţă de muncă, iar planul se realiza tot timpul sau chiar se depăşea la anumite produse. Jos, la uzină, fabricam arme de calibru mic de infanterie, iar sus, la UMC, se lucra armament greu de artilerie şi muniţia. Se făcea producţie pentru înzestrarea Armatei Române, pentru Ministerul de Interne, dar mai ales producţie de export, ţările beneficiare fiind statele arabe şi africane, precum Egipt, Iordania sau Irak. În unele dintre acestea am reuşit să asamblăm chiar linii tehnologice pentru fabricaţia armamentului. De menţionat că produsele noastre erau foarte bine recunoscute la export şi nu existau târguri şi expoziţii unde ele să nu se afle pe standurile acestora. A existat totodată, o perioadă de asimilare de noi tipuri de arme, un exemplu în acest sens fiind omologarea tunului de bord, produs care s-a dovedit o mare realizare a tehnicii cugirene de armament.
– Fiind vorba de produsele speciale pe care le executaţi, ce gamă de arme realiza Uzina Mecanică Cugir şi ce pondere aveau aceste arme, în raport cu producţia civilă?
– Aşa cum vă spuneam, fabricam o gamă variată de produse performante, recunoscute pe plan naţional şi internaţional. Fără teama de a greşi, cred că ponderea produselor de tehnică militară se afla pe undeva la 75%, în raport cu producţia civilă la nivelul anului 1989. Pentru edificare vă pot da câteva exemple din nomenclatorul de arme fabricate şi anume: puşca mitralieră calibrul 5,45 mm şi 7,62 mm cu pat fix şi rabatabil, aruncătorul automat de grenade cal. 40 mm, pistol mitralieră cal. 5,45 şi 7,62 – gabarit redus, mitralieră cal. 7,62 PKMS, pistol mitralieră 7,62 cu cap rabatabil pe laterală şi verticală, puşca mitralieră 7,62 mm cu cap de lemn, pistol cal. 9 mm – Parabellum, puşca semiautomată cu lunetă cal. 7,62. Aş adăugă acestora o gamă de încă 19 produse, începând cu 4 tipuri de pistoale semiautomate cu calibre de la 5,6 la 9 mm, arme de vânătoare cal. 12 x 12 şi 16 x 16 (cu repetiţie), puşca de tir, puşca cu aer comprimat “Pionier”, revolver, carabina cal. 7,62 mm cu repetiţie, puşca 5,6 mm – Magnum de vânătoare, puşca de vânătoare cu pompă ş.a.
– Ce amintiri vă leagă de oamenii cu care aţi lucrat atâţia ani de zile şi ce ne puteţi spune despre ei?
– Au fost oameni de meserie, care au pus suflet, interes şi multă responsabilitate în tot ceea ce au făcut. Unii dintre ei s-au dus la cele veşnice, alţii mai trăiesc şi astăzi şi duc o viaţă liniştită la pensie. Dar cel care mi-a marcat profund cariera profesională a fost tetea Lae Sterca, plecat dintre noi în urmă cu puţini ani. Un tehnician de excepţie, şcolit la şcoala cehilor, care chiar dacă n-a avut studii tehnice superioare s-a dovedit un mare meşter al concepţiei de armament. Ca şef de prototipuri, el a rămas o legendă vie a UMC, a iubit cu adevărat armele dovedindu-şi priceperea şi iscusinţa în tot ceea ce făcea. A lucrat 57 de ani la uzină, dedicându-se întru totul pasiunii executării de prototipuri de arme. Până şi cei mai mari de la ”Centru” îl cunoşteau drept “kalashnikov-ul” UM Cugir. ”Bâtele” sale, aşa cum obişnuia să le spună puştilor pe care le făcea tetea Sterca au fost achiziţionate de personalităţi ale vremii începând cu regele Carol şi terminând cu mulţi din cei care s-au perindat la puterea ţării de-a lungul vremii, pe timpul cât acesta a trăit. Un om de la care am învăţat enorm de mult şi ale cărui îndemnuri şi cunoştinţe mi-au folosit mult în viaţă şi în activitatea pe care am practicat-o în domeniul fabricaţiei de arme. Nu pot să trec cu vederea relaţiile profesionale pe care le-am avut cu alţi colegi şi colaboratori precum: ing. Laurenţiu Duma – un bun manager şi specialist în domeniul armelor şi muniţiilor, sing. Simion Herlea, ing. Ioan Cărpinişan, Ioan Munteanu, dir. UMC, ing. Dănilă Petrea, Ştefan Aurel şi nu în ultimul rând cu oameni de profesionalism şi autoritate care au ţinut la un nivel înalt brand-ul uzinei, precum dr. ing. col. Constantin Avadanei, col. Constantin Mărginean şi col. Ioan Paştiu. După 1990, am avut o fructuoasă relaţie în domeniu cu încă doi buni profesionişti ai producţiei de apărare şi anume, Ioan Săuchea şi Frankisc Kudler.
– Care a fost evoluţia sectorului de apărare al UM Cugir după 1989?
– Ca aproape în întreaga ţară şi la uzina din Cugir s-au petrecut fenomene ce s-au resimţit negativ pe plan economic. Potrivit unor statistici, procesul de producţie s-a degradat la nivel de uzină ajungându-se ca, la nici trei ani de la revoluţie, să se producă doar 60% din producţia anului 1989. Numărul comenzilor în sectorul producţiei de apărare a scăzut drastic şi odată cu ele a apărut şi spectrul şomajului, al aşa-zisului şomaj tehnic, cu toate consecinţele sale. Dacă privim cum arată astăzi Fabrica de Arme, constatăm că din aproape 4.000 de angajaţi în acest sector la nivelul anului 1989, au mai rămas circa 700. Dacă oraşul Cugir era remarcat că având cel mai lung tren de navetişti din Europa, astăzi putem fi daţi probabil ca exemplu că circulă cel mai scurt tren de pe continent. Înainte de 1989, România era în top 10 mondial la exportul de armament, cu o valoare anuală de aproape 1 miliard de dolari. În prezent, toată piaţa de apărare nu se ridică la mai mult de 250 de milioane de dolari. În ceea ce priveşte Cugirul, Armata şi-a micşorat de-a lungul anilor comenzile, ca urmare a reducerii efectivelor, iar şansele de a face noi achiziţii sunt minime.
– Ce sentimente vă încearcă, acum când vedeţi ce a fost şi ce a ajuns sectorul de armament de la Cugir?
– Ca persoană care am părăsit de mai bine de 10 ani uzina, pot să vă mărturisesc că sufletul şi gândul îmi sunt legate de anii în care am slujit această fabrică, care a fost pentru mine ca o casă, ca o familie. Nu pot decât să mă bucur când citesc în presă sau văd la televizor că la Fabrica de Arme există de lucru şi se fac angajări. E un semnal optimist, care dă speranţe oamenilor şi mai ales generaţiei mai tinere care vede că fabrica are o şansă să rămână cunoscută în lume pentru ceea ce face de aproape 85 de ani.
– Domnule Marcu, vă mulţumesc pentru interviul acordat şi vă urez multă sănătate alături de familie.
A consemnat:
Constantin PREDESCU

Cugireni
La aproape 90 de ani, cugireanul Aurel Voicu este cel mai vârstnic doctorand din România
Aurel Voicu, fostul primar al orașului Cugir, își pregătește doctoratul, după ce anul trecut, în 2024, bărbatul a devenit cel mai vârstnic absolvent din România, odată cu finalizarea studiilor de master la Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Cu toate că peste două luni Aurel Voicu va împlini venerabila vârstă de 90 de ani, setea sa de cunoaștere nu are limite, motiv pentru care fostul edil al orașului de la poalele Drăganei s-a apucat de doctorat: „Mă aflu pe drumul lung și greu al studiilor doctorale, care spre deosebire de masterat, este mult mai lung și mai complex, atât în conținut, cât și în volum”, a declarat bărbatul pentru ziarulunirea.ro.
Doctorand la 90 de ani
Aurel Voicu a urmat studiile de masterat la Universitatea din Alba Iulia în perioada 2022-2024, pe care le-a finalizat cu lucrarea de disertație „Monumentele de for public din orașul Cugir. Evidență și punere în valoare”: „S-a făcut un studiu pe această temă și a fost apreciat de cei interesați, respectiv Primăria, Uzina Mecanică, Fabrica de Arme, biserica, mai ales că a fost și o apreciere pozitivă prin apariția mea la emisiunea La Măruță”, ceea ce a atras aprecierile mai multor concetățeni sau chiar români”, spune bărbatul.
Tema aleasă de cugirean pentru lucrarea de doctorat este „Premisele înființării Muzeului orașului Cugir”. Începuturile înființării muzeului de la Cugir sunt în anul 2007 și s-au încheiat în 2022 cu o expoziție muzeală publică permanentă, organizată de către Asociația Pro Cugir, pe care Aurel Voicu o conduce cu onoare, după cum spune: „Din 2022 în 2024, dar și anul acesta, au apărut în cadrul expoziției permanente aprobate de Consiliul Local în 2014, și doi angajați cu specialitatea Istorie, de la Universitatea „1 Decembrie 1918”, și anume Barbu Mihaela, respectiv Claudiu Purdea, care au pus în rând cele 3800 de exponate dobândite de mine în perioada menționată”, mai spune bărbatul.
Înființarea Muzeului Tehnic al orașului Cugir
De asemenea, potrivit lui Aurel Voicu, s-a obținut deja o hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea Muzeului Tehnic al orașului Cugir, cu aprobările cuvenite de la Ministerul Culturii, dar și a altor instituții abilitate.
„Acum ne aflăm în perioada de atestare, de stabilire și prezentare a parametrilor în care se află precedenta expoziție muzeală care a avut 14 săli, cu tot atâtea teme, iar acum se mai adaugă încă 2 secțiuni, însă pentru că se află într-o clădire improprie, administrația locală se zbate să amenajeze o altă clădire pentru a găzdui Muzeul Tehnic al orașului Cugir care, pe timp ce trece, se îmbogățește cu exponate de valoare”, a mai adăugat Aurel Voicu.
Potențialul turistic uriaș al orașului Cugir este un alt punct important pe lista de interese a cugireanului, acesta subliind că traseul Via Transilvanica, care trece și prin orașul Cugir, atinge toate monumentele principale de for public, care sunt cuprinse în studiul masteratului său: „Este o ocazie de a scoate în evidență această bogăție a unui tezaur privind istoria locală, care sunt într-o stare bună, dar și relevante pentru istoria locală.”
Cugireni
După ce au muncit 20 de ani în Italia, doi soți din Vinerea s-a întors în țară și au pus bazele unei miniafaceri cu ciuperci Pleurotus
Povestea soților Adriana și Marin Jurj, din Vinerea, a început în 2015, când au decis să intre în afaceri și au pus bazele unei ciupercării în satul de lângă orașul Cugir.
• Inițierea unei afaceri de familie
Soții Jurj s-au întors în România după 20 de ani petrecuți în Italia și s-au gândit, la vremea aceea, să-şi pună la bătaie agoniseala și să își facă propria lor firmă. După mai multe tentative și tatonări, familia a ales să meargă pe ciuperci Pleurotus. Oamenii s-au pus pe treabă și în anul 2015 au găsit tehnologul și au implementat programul prin AFIR. Producția au început-o abia în 2018, iar valoarea proiectului a fost de 350.000 de euro, din care 10% a fost contribuția familiei.
„După 20 de ani la Roma, am venit să fiu stăpân la mine în țară, să am activitatea mea, asta a fost ideea. Nu am vrut de la început să fac ciupercărie, am vrut doar să fiu independent, să am afacerea mea. Ideea cu ciupercăria a venit pe parcurs: am luat o hârtie și am pus acolo 20 de variante posibile, am găsit tehnologul și am ales să mergem pe ciuperci Pleurotus. Este mai puțin de lucru decât la celelalte ciuperci, ca la Champignon, de exemplu. A fost bine și că am reușit să prindem o finanțare în care contribuția noastră să fie de doar 10%, pentru că acum, din câte știu, e nevoie de o contribuție personală de 30%”, își amintește Marin, capul familiei.
Deși au crezut că afacerea va fi una prosperă, perioada 2018-2021 a fost destul de grea pentru familia Jurj, în special din lipsa unei piețe de desfacere: „Acum lucrurile merg mai bine. În prezent, lucrăm cu Carrefour și Lidl”, spune bărbatul.
După ce au început colaborarea cu cei doi retaileri, și-au propus să-și extindă afacerea și să acceseze și alte fonduri europene. Cei doi soți spun că fără ajutorul acestor proiecte nu ar fi reușit niciodată să demareze afacerea, 350.000 de euro fiind o sumă prea mare pentru ei.
Producție de aproape 50 de tone pe an
În ceea ce privește spațiul de producție, sera are trei tunele și produce 4 tone de ciuperci pe tunel, între 2 valuri, respectiv valul întâi și valul doi: „Într-un an, un tunel îl încărcăm de 4 ori, așadar ar fi 16 tone de pe un tunel, deci 48 de tone în total. Pe viitor, am vrea să ne extindem la 6 tunele. Atunci aș avea producție zilnică, fără pauzele care sunt acum”, explică producătorul.
Pentru a produce o serie de ciuperci este nevoie de 3 luni. Întâi se aduce compostul, iar după o lună se recoltează primul val, apoi se curăță și se pregătește pentru valul doi. După a doua lună iese valul doi, iar ulterior se scoate din seră, se curăță, se spală și se dezinfectează: „O singură problemă mai avem în prezent și anume materia primă – miceliul – pe care trebuie să o aducem din Ungaria. De multe ori nu dă randamentul așteptat, care e calculat la 23% din tonaj. Era o fabrică și în România, dar s-a închis și toată lumea aduce acum de la Budapesta. O variantă ar mai fi Olanda, dar prețul este prea mare”, spune familia Jurj.
Un kilogram de ciuperci pleacă din seră spre casa de marcat la prețul de 18 lei/kg, iar în Carrefour și Lidl costul se ridică la 6-7 lei caserola de 500 de grame.
Soții Jurj nu au angajați, ciupercăria fiind o afacere de familie: „Suntem angajați eu, soția și băiatul”, spune domnul Jurj. „Sunt mulțumit de activitatea mea, lucrez 12 ore pe zi, dar am avantajul că le lucrez de la mine de acasă. Dacă lăsăm partea bănească deoparte, e mult mai bine ca în Italia și, deși e mai mult de lucru, este o muncă plăcută”, concluzionează producătorul.
• Despre ciupercile Pleurotus
Ciupercile Pleurotus se numără printre cele mai cultivate si consumate tipuri de ciuperci comestibile din întreaga lume. Sunt renumite pentru gustul lor delicios, textura delicată și numeroasele beneficii pentru sănătate. Aceste ciuperci conțin puține calorii și sunt bogate în nutrienți, fiind o alegere potrivită pentru o dietă sănătoasă.
Ciupercile Pleurotus au fost cultivate inițial în Germania, în timpul Primului Război Mondial, pentru a compensa lipsurile alimentare. În zilele noastre, aceste ciuperci hrănitoare se găsesc în pădurile din America de Nord, Europa și Asia și sunt, de asemenea, cultivate pentru uz comercial în întreaga lume. Sunt cunoscute pentru proprietățile lor impresionante de îmbunătățire a sănătății și conțin o varietate de compuși puternici.
De fapt, ciupercile Pleurotus au fost folosite în medicina tradițională timp de secole. Ciupercile Pleurotus sunt bogate în fibre, vitamine, minerale și alți nutrienți importanți. De asemenea, au un conținut scăzut de carbohidrați, fiind excelente pentru persoanele care consumă de regulă puțini carbohidrați.
Ca și beneficii pentru sănătate, ciupercile Pleurotus pot reduce nivelul de colesterol, ajută la ameliorarea inflamației, pot ajuta la blocarea dezvoltării cancerului și contribuie la îmbunătățirea sănătății creierului.
Cugireni
Văduva de veteran de război, cugireanca Otilia Curelea, a împlinit 100 de ani
Văduva de veteran de război, Otilia Curelea, din Cugir a fost sărbătorită cu ocazia împlinirii venerabiliei vârste de 100 de ani. Este născută la 30 ianuarie 1925 în Cugir, de-a lungul timpului fiind martora unei perioade istorice deosebite, contribuind totodată, la formarea comunității locale.
Ca văduvă de veteran de război (soțul ei decedând în urmă cu 12 ani), Otilia Curelea a primit vizita la domiciliul său de pe strada „Alexandru Sahia”, a președintelui ANCMRR, col. (rtr.) Nicolae Panduru și a Președintelui Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Subfiliala Cugir „Regele Ferdinand I” Alba, ing. Aurel Voicu.
Oaspeții au declarat că: „A fost o onoare să celebreze această vârstă impresionantă și să aducă un omagiu la împlinirea unui secol de viață”.
„Doamna Curelea, deși, imobilizată la pat, văzul, auzul și comportamentul de comunicare se află la un nivel satisfăcător, iar Aurica Lungu, îngrijitoarea sa susține că face toate eforturile pentru ca centenara să se simtă cât mai bine”, ne-a declarant Aurel Voicu.
Oaspeții au înmânat sărbătoritei un frumos tort, un buchet de flori, prcum și o diplomă înrămată cu înscrisul de: „La mulți ani 100 – ne revedem anul viitor”.
După cum a menționat Aurel Voicu, la Cugir mai sunt în evidența asociației, 8 urmașe de veterani de război din care 2 la Șibot, iar la nivelul Județului Alba mai sunt în viață doar 4 veterani de război.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 7 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 4 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
Prof. Dr. ing. IULIU ARON
18.07.2013 la 17:31
EXCELENT. Felicitari !