Rămâi conectat

Administraţie

Dreptul de acces pe proprietatea oraşului pentru furnizorii de reţele de comunicaţii va fi dezbătut vineri în ședința Consiliului Local Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

cabuliuri-stalpiLegislativul din Cugir va lua vineri în dezbatere un proiect de hotărâre al executivului local cu privire la exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată a oraşului Cugir, de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice, în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii ori mutării acestor instalaţii şi a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora.

Potrivit raportului de specialitate al primăriei, exercitarea dreptului de acces se va face pe baza contractului încheiat între oraşul Cugir, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor şi furnizorul reţelei de comunicaţii electronice autorizat, căruia i s-a eliberat un certificat de urbanism pentru realizarea lucrărilor prevăzute de Legea nr.154/2012.

Consilierii locali sunt chemaţi totodată să aprobe nivelul taxei de acces pe proprietatea publică sau privată a oraşului Cugir, subteran, suprateran, în sau sub imobile proprietate publică, inclusiv pe drumuri, poduri, galerii tehnico-edilitare, pasaje, stâlpi şi piloni, păduri şi terenuri agricole după cum urmează: 2 lei/ml/an, în cazul reţelelor subterane şi 3 lei/ml/an, în cazul reţelelor aeriene. Plata se face până la data de 31 martie anul în curs.

În cazul neachitării la termenele stabilite, se vor percepe majorări de întârziere, nivelul acestor penalităţi fiind de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua următoare a termenului de scadenta şi până la data stingerii sumei datorate. Durata contractului este de 15 ani cu posibilitatea prelungirii acestuia cu acordul părţilor.

De menţionat că, prevederile amintite mai sus nu se aplică reţelelor de comunicaţii electronice aparţinând Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

C. P.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. da

    18.12.2013 la 13:25

    Mah fratilor si asa este un colt de tara in care nu mai vine nimeni vreti sa plece si acei putini care au venit ca nu va ies voua bugetele ? Credeti ca mana aia de abonati pe care iau facut aici in satul Cugir o sa ii tina sa va plateasca voua taxe aberante ? Poate in alte orase mai mari mai putem discuta, dar nu aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administraţie

Primarul Adrian Teban a semnat contractul de finanțare pentru Parcul Fotovoltaic al orașului Cugir

cugirinfo.ro

Publicat

în

Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a fost prezent astăzi la sediul Ministerului Energiei, unde a semnat contractul de finantare pentru parc fotovoltaic al orasului Cugir de 1 MW, asigurând prin acest demers, independenta energetica a orasului Cugir.

Potrivit edilului, dupa instalarea parcului consumurile energetice ale institutiilor publice din subordinea Consiliului local Cugir: scoli, spital, primarie, Centrul Cultural Cugir „Valentin Uritescu” si Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir.

„Vor fi acoperite prin acest proiect inclusiv consumurile cu iluminatul public si mobilitate: biciclete electrice si statii de incarcare. Termenul de implementare este 31.12.2026”, a mai precizat primarul Cugirului.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Bugetul local al orașului Cugir pentru anul 2025 a fost aprobat

cugirinfo.ro

Publicat

în

Joi, 27 martie 2025, Consiliul Local Cugir a aprobat în unanimitate bugetul orașului, stabilind priorități clare pentru dezvoltarea comunității! Dezbaterea publică pe marginea acestui buget a avut loc pe 25 martie, oferind transparență și implicare activă din partea cetățenilor.

Bugetul total pentru 2025 se ridică la 102.166.480 lei, din care 40% (40.572.000 lei) reprezintă venituri proprii, provenite din impozite, taxe locale și alte surse.

Veniturile sunt distribuite astfel:
– 56.093.650 lei – cheltuieli pentru funcționarea orașului (servicii publice, educație, sănătate, asistență socială);
– 46.072.830 lei – investiții pentru dezvoltare (modernizarea infrastructurii, reabilitarea clădirilor publice, proiecte de mediu);

Surse importante de finanțare:
– Fonduri europene & programe guvernamentale – 45 % un pilon esențial pentru creșterea orașului! Prin PNRR, PNI Anghel Saligny și alte programe europene, Cugir va continua să se dezvolte;
– Sumele defalcate din TVA – 13% din buget susțin servicii esențiale;
– Subvenții pentru servicii sociale – 2% din buget merg către sprijinirea comunității;
– Cheltuielile totale ale bugetului sunt de 103.841.480 lei, cu un deficit de 1.775.000 lei, acoperit din excedentul anilor anteriori;

Potrivit primarului Adrian Teban: „În acest an, investim în sănătate, educație, servicii sociale și modernizarea clădirilor publice. Cu sprijinul fondurilor europene și guvernamentale, vom finaliza proiectele aflate în derulare și vom continua dezvoltarea orașului. Cugirul crește, iar noi suntem aici să asigurăm un viitor mai bun pentru toți locuitorii!”

Ce urmează?
– Finalizarea proiectelor începute;
– Noi investiții pentru un oraș mai modern;
– Transparență și implicare comunitară;

În continuare vă prezentăm lista celor 31 de obiective finanţate din venituri proprii, fonduri europene sau fonduri rambursabile:
– Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir;
– Modernizare rețea stradală transport public: Str. Principală Vinerea, Victoriei, Stadionului, I.B. Deleanu, M. Viteazu, 1 Decembrie 1918, Rozelor, I. Creangă, Tineretului, Alexandru Sahia tronson 2, Nicolae Bălcescu, Griviței, Râul Mic;
– Achiziția de autobuze hibrid;
– Achiziția de bicilete;
– Sistem de management al traficului și e-ticketing;


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

„MUTAT LA ȚARĂ FEST”, eveniment cultural organizat în Poiana cu Goruni din Vinerea

cugirinfo.ro

Publicat

în

Aleșii Cugirului au aprobat în ședință extraordinară, încheierea unui parteneriat între UAT oraş Cugir, Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir şi „S.C. Mutat la țară fest” – S.R.L. Hunedoara, în vederea realizării în comun a evenimentului cultural de interes public local în intervalul 11-13 iulie 2025 în Poiana cu Goruni Vinerea-Cugir.

Demersul se dorește organizarea unui eveniment dedicat promovării vieții în mediul rural și a unui trai mai aproape de natură, inițiativă sprijinită de toate părțile implicate în parteneriat.

Printre metodele de colaborare pentru punerea în practică a prezentului parteneriat vor avea loc: întâlniri de lucru ale reprezentanţilor partenerilor şi ale cooordonatorilor de activitate desemnaţi; schimb de informaţii pentru armonizarea efortului de organizare a acţiunilor comune; colaborare, dialoguri, studii şi calcule în vederea organizării în condiţii optime de eficienţă şi costuri.

Potrivit contractului încheiat, părțile se obligă să pună la dispoziția partenerului-organizator a terenului necesar desfăşurării evenimentului şi a unei zone de campare în Poiana cu Goruni și asigurarea utilităţilor necesare desfăşurării evenimentului, respectiv: energie electrică, apă potabilă curentă, toalete, ridicarea gunoiului menajer; asigurarea promovării evenimentului prin intermediul presei scrise, a radioului şi prin intermediul mediului online.

Promovarea evenimentului va fi realizată de Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir , care va promova valorilor locale, prin identificarea meşteşugarilor, artizanilor, artiştilor şi producătorilor locali şi punerea la dispoziţia reprezentanului S.C. MUTAT LA ŢARĂ S.R.L. a datelor de contact ale acestora; distribuirea de materiale promoţionale: afişe, flayere, postări pe reţele de socializare şi în spaţii publicitare), relaţionarea cu mass-media şi publicul participant.

Menţionăm faptul că organizarea evenimentului nu va implica nicio cheltuială direct de la bugetul Oraşului Cugir, iar cheltuielile legate de asigurarea utilităţilor necesare organizării evenimentului şi pentru refacerea zonei vor fi recuperate de la partenerul-organizator, care va achita oraşului Cugir 5% din cuantumul total al tarifului de intrare la eveniment încasat.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir