Sport
Astăzi de la ora 17.00, FC Cugir – CSO Cugir în Cupa României
Astăzi, pentru două ore, Cugirul va intra în Europa şi va rivaliza cu Manchester, Belgrad, Liverpool, Roma, Madrid, Barcelona, Londra sau Bucureşti… De ce această alăturare? Simplu, păstrând proporţiile, în contextul rivalităţilor fotbalistice iscate între echipele din aceeaşi urbe, exemplul de faţă fiind concitadinele FC Cugir şi CSO Cugir, care se vor duela, de la ora 17.00, pe stadionul „Parc”, în cadrul sferturilor Cupei României, faza judeţeană.
Cugirenele sunt cele mai în formă echipe din arealul judeţului, lăudându-se cu performanţe remarcabile: „FC”-ul fiind unica trupă ce a câştigat totul, 8 din 8 în 2013, respectiv „CSO”-ul ce se mândreşte cu o invincibilitate ce datează de peste un an şi jumătate (octombrie 2011) ultimul eşec, pregătindu-se de barajul de promovare în Liga a 3-a! Coincidenţă a destinului, conjudeţenele se vor înfrunta din nou, şi sâmbătă, peste 4 zile, în etapa a 24-a a Ligii a IV-a, tot în acelaşi format… Până în prezent, raporul meciurilor directe cuprinde 7 întâlniri „face to face” (cupă şi campionat), cu 5 victorii CSO şi două remize.
FC Cugir nu a câştigat niciodată cu rivalii!
Ambiţiile scindează urbea, suporterii fiind împărţiţi în privinţa simpatiilor. Cei de la CSO nu pot uita că remiza din campionatul trecut, înregistrată cu concitadinii a fost similară cu ratarea ocupării locului întâi, cucerit de Europa Alba Iulia! Suficiente legături între combatante, cu Tăban, Lespezean şi Şuteu – trecuţi de la FC Cugir la CSO, sau faptul că în mâinile lui Alexandru Kilin, la Metalugistul Cugir, în perioada junioratului s-au aflat I. Marcu (antrenor jucător la FC), N. Moldovan, Gruian sau Petruse… „Sunt ambiţii mari la mijloc, orgolii sportive pe plan local. Sperăm însă ca lucurile să nu degenereze. FC Cugir are o formă excelentă în acest moment, dar noi vrem să câştigăm ambele meciuri directe”, a declarat antrenorul Alexandru Kilin (CSO Cugir). „Sunt la mijloc orgolii ce depăşesc orice miză a punctelor. Meciurile Steaua – Dinamo sunt «mici copii» faţă de ce este pentru noi un joc cu CSO. Îi aşteptăm cu nerăbdare şi ne dorim să câştigăm pur şi simplu pentru că jucăm cu ei”, a apreciat Nicolae Muntean (preşedinte FC Cugir).
*Programul „sferturilor”
Partidele din „sferturile” Cupei, astăzi, de la ora 17.00: *FC Cugir – CSO Cugir (arbitru M. Domşa – Aiud, observator Fl. Hanca – Aiud); *Energia Săsciori – Dalia Sport Daia Română (V. Costin Alba Iulia, L. Neagu – Teiuş); *Colorado Şpring (unica reprezentantă a Ligii a V-a) – Cuprirom Abrud (R. Lazea – Aiud, I., Cisteian – Blaj); *Performanţa Alba Iulia – Sportul Sebeş (M. Ţâra -Alba Iulia, L. Dan – Aiud).
Sport
„Roș-albaștrii”, egal în ultimul „derby de Alba” al anului: CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul „derby de Alba” al anului, s-a încheiat nedecis, scor 2-2 (0-0), cu toate golurile înscrise în actul secund, pentru gazde – dublă Cioară, pentru vizitatori reușite semnate de apărătorii Onaci și Vl. Popa.
După un prim act alb, în care ocaziile au fost împărțite, imediat la reluare s-a desțelenit tabela, rezultând o repriză spectaculoasă în care nou-promovata s-a aflat în două rânduri în avantaj. Cioară (48) a transformat un penalty (dictat pentru henț), iar peste două minute a egalat juniorul Onaci (la prima reușită în eșalonul terț), titularizat în absența lui S. Itu (suspendat). Cioară (75) a realizat dubla pe un contraatac, încheiat cu un șut sub bară. Vl. Popa, celălalt fundaș central al „roș-albaștrilor”, a restabilit din nou egalitatea.
Dacă golurile marcate de Cioară sunt primele reușite de blăjeni pe propriul teren, în duelurile cu conjudețenele, Metalurgistul Cugir a realizat a doua remiză consecutivă externă în „derby de Alba”, după acel 1-1 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia. Elevii lui Lucian Itu sunt la al treilea egal în ultimele 4 confruntări.
Au evoluat formațiile:
CIL Blaj: Păduraru – D. Moldovan, Oprișor, Jica, V. Boldea, Olariu (90, Drăgan), A. Câmpean/ cpt., Cristea (82, Vlad), Maghiari, Cîrstean (63, Iaru), Cioară (82, Stănilă); rezerve R. Damian, Tătar, Nicula, E. Cîmpean. Antrenor Daniel Tătar.
Metalurgistul Cugir: Perjeriu – R. Păcurar, Onaci, V. Popa, Cunțan, M. Domșa (87, Tăban), Udrea, Chițimia (80, Bura), Cocan, Șaucă/ cpt. (80, P. Păcurar), M. Codrea (83, Hăprianu); rezerve Bârlădeanu, L. Itu, Barbu, Kiraly, Goronea. Antrenor Lucian Itu.
Sport
O nouă înfrângere pentru „roș-albaștri”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 0-4 (0-3)
Liderul Gloria Bistrița a învins astăzi, sub Drăgana, pe Metalurgitul Cugir cu scorul de 4-0 (2-0) în cadrul etapei a XII-a a Ligii a 3-a.
Pentru oaspeți au marcat: Gabriel Tonini (min. 11), Alexandru Buziuc (min. 16), Valentin Alexandru (min. 45+2), Dănuț Covaci (min. 69).
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul: Herlea (45, Perjeriu) – Tăban/cpt. (46, R. Păcurar), S. Itu, Vl. Popa, Cunțan, Goronea (46, Șaucă), Chițimia, P. Păcurar, Cocan, Bura (70, Hăprianu), M. Codrea (83, P. Pahone); rezerve Kiraly, Onaci, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.
Gloria: Avram – Mitran, Marku, M. Chindriș, Morariu, Tonini, Forizs, Buziuc, Covaci, Llullaku/cpt., V. Alexandru. Rezerve: Began, Olaru, Chiorean, Ghiță, Blejdea, Podea, Rasaq, Creța, I. Cristea. Antrenor Cristian Pustai.
Sport
FRF a decis ca Metalurgistul Cugir să câștige cu 3-0 meciul disputat cu ACSM Codlea, în etapa a VI-a a Ligii a 3-a
Metalurgistul Cugir a câștigat partida din etapa a VI-a a Ligii 3 de fotbal, disputată pe teren propriu, în compania formației ACSM Codlea, la „masa verde”, cu scorul de 3-0.
„Roș-albaștrii” câștigaseră și pe teren duelul cu formația din județul Brașov, cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Cocan Cristian și Florin Bura.
Potrivit deciziei Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, ACSM Codlea nu a respectat regula jucătorilor under.
Decizia Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal fost următoarea: „Admite sesizarea Departamentului de Competiții a FRF. În temeiul art. 45 al. 11 și 12 din ROAF așa cum au fost modificate prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 21.12.2022 raportat la art. 34 din RD, clubul ACSM Codlea se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”.
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 2 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului