Administraţie
Aleșii Cugirului au dat undă verde Regulamentului privind „Îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice”
În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, Consiliul Local Cugir a aprobat, la propunerea primarului Adrian Teban, Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru personae vârstnice.
Hotărârea a fost luată în baza Ordinului Nr. 29 din 2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului si altor categorii de persoane adulte aflate in dificultate, precum si a serviciilor acordate in comunitate, serviciilor acordate in sistem integrat si cantinele sociale
Serviciul social „Îngrijire la domiciliu” se adresează asistenţei persoanelor vârstnice aflate în diverse grade de dependenţă şi persoanelor cu dizabilităţi, ca urmare a pierderii autonomiei personale, asigurându-le acestora un set de servicii de îngrijire cu scopul asistării lor în îndeplinirea actelor curente de viaţă, prevenirii sau limitării degradării autonomiei funcţionale, păstrării şi îmbunătăţirii stării de sănătate şi asigurării unei vieţi decente şi demne.
Potrivit Regulamentului , serviciul de îngrijire la domiciliu este un serviciu de îngrijire de lungă durată și include: asigurarea igienei corporale; hrănire şi hidratare; deplasare în interior; comunicare. Presupune de asemenea, ajutor pentru efectuarea activităților instrumentale ale vieţii zilnice: prepararea/livrarea hranei; activităţi de menaj şi spălătorie; activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor; acompaniere şi socializare.
Capacitatea maximă a serviciului social de îngrijire la domiciliu este de 50 de beneficiari. Beneficiarii serviciilor sociale pot fi: persoanele care nu au familie sau familia nu poate asigura integral îngrijirea şi întreţinerea acesteia, nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice. Serviciile de îngrijire socio-medicală la domiciliu pot fi acordate şi persoanelor vârstnice care locuiesc împreună cu soţul/soţia, alte rude dacă în urma anchetării sociale se constată existenţa unei situaţii de dificultate când familia nu poate asigura îngrijirea persoanei vârstnice. În această situaţie fiecare membru al familiei trebuie să prezinte copii ale documentelor de identitate, documente doveditoare ale veniturilor şi copii ale documentelor medicale care să dovedească starea de sănătate (certificat de încadrare în grad de handicap, certificat de pierdere a capacităţii de muncă, ultima ieşire din spital, dacă este cazul).
Constantin PREDESCU
Administraţie
Au început lucrările de modernizare a străzii Făgețel din Cindeni și se amenajează noi locuri de parcare pe strada Gheorghe Asachi
Conducerea Primăriei Cugir verifică regulat modul în care se execută lucrările edilitare din oraș, pentru a vorbi cu constructorul dar și cu cetățenii din zonă.
Primarul Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Călin Furdui s-au deplasat în teren, pe strada Făgețel din Cindeni, care face legătura între strada Cloșca și Dorului și pe strada Gheorghe Asachi unde se înființează noi locuri de parcare.
Pe strada Făgețel se vor realiza:
– canalizația tehnică,
– canalizarea pluvială,
– modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, în funcție de soluția tehnică stabilită.
– intrările în curți
Ținem să precizăm faptul că această strada nu a fost prinsă în proiecte europene ci se realizează din bugetul local. De asemenea, vom mai face astfel de investiții in continuare pe străzile care încă nu au fost modernizate.
Pe strada Gh. Asachi se înființează 13 noi locuri de parcare și se modernizează intrările în blocuri, în baza proiectului cu finanțare europeană ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, proiect care prevede modernizarea a 23 de stăzi.
Administraţie
Finanțare de 1.500.000 de lei obținută de Spitalul Orășenesc Cugir printr-un proiect de „Guvernanță digitală eHealth”
Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului Orășenesc Cugir”, în valoare de aproape 1.500.000 lei.
Prin realizarea proiectului se preconizează schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:
– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Realizarea unui control mai bun al costurilor spitalului prin creșterea gradului de predictibilitate și planificare a activităților interne;
– Automatizarea proceselor interne care sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.
Managerul spitalului, Florin Arion, se declară mulțumit de continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate.
Administraţie
Călin Furdui (PNL), reales viceprimar al orașului Cugir cu sprijinul consilierilor USR și AUR
Profesorul de Informatică, Furdui Călin a obținut un nou mandat de viceprimar al orașului Cugir, în cadrul unei ședință extraordinare de Consiliu Local, în care a fost votat de consilierii PNL, USR și AUR.
Consilierii PSD l-au propus pentru această funcție pe Sărmășan Andrei, care a fost votat doar de aleșii sociali democrați.
„Alături de colegul și prietenul meu Adian Teban, am încercat în ultimii ani să schimbăm fața comunității în care trăim prin muncă și proiecte de dezvoltare axate pe mai multe domenii. Rămânem în continuare o echipă unită, iar deciziile pe care le luăm vin tocmai pentru a asigura faptul că orașul Cugir va avea parte de toată oportunitățile financiare posibile pentru a se putea dezvolta armonios și în conformitate cu dorințele locuitorilor. Vă mulțumim pentru toată susținerea de care ați dat dovadă, iar ușa mea este întotdeauna deschisă pentru dumneavoastră”, a punctat Furdui Călin.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţ7 luni ago
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţ7 luni ago
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Monden11 luni ago
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Monden6 luni ago
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Monden3 luni ago
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitate7 luni ago
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Monden8 luni ago
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Administraţie2 luni ago
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului